ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MJ: Selecţie pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător al Tribunalului UE

10 August 2018   |   Ioana Duta

Poate fi desemnată candidat al României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE persoana care oferă depline garanţii de independenţă şi care are capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale.

 
 
 Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, demararea selecţiei pentru pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene. 
 

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul MJ, în contextul punerii în aplicare a celei de a treia etape a reformei Tribunalului UE, astfel cum rezultă din Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), este necesar să se completeze nouă posturi suplimentare de judecători, începând cu 1 septembrie 2019. 
 
România se numără printre cele nouă state membre chemate să desemneze un judecător suplimentar la Tribunalul UE. Cei nouă judecători vor fi numiţi începând cu 1 septembrie 2019. 
 
În ceea ce priveşte numirea celor nouă judecători suplimentari, mandatele a patru dintre cei nouă judecători suplimentari (inclusiv mandatul judecătorului român), care urmează să fie numiţi începând cu 1 septembrie 2019, încetează la 31 august 2022 (mandat scurt de 3 ani). 
 
Statele membre sunt invitate să îşi transmită propunerile pentru posturile vacante cât mai curând posibil, înainte de 1 octombrie 2018. 
 
La data de 24 iulie 2018, a fost aprobată de către Guvernul României, prin memorandum, procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene. 
 
Poate fi desemnată candidat al României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE persoana care oferă depline garanţii de independenţă şi care are capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale. 
 
De asemenea, judecătorii Tribunalului nu pot exercita nicio funcţie politică sau administrativă, nicio activitate profesionistă, remunerată sau nu, în afara cazului în care Consiliul UE, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional. 
 
Persoanele interesate îşi pot depune candidatura până la data de 24 august, la Ministerul Justiţiei. 
 
Dosarul de candidatură trebuie să conţină: un curriculum vitae; copii certificate ale diplomelor privind absolvirea cursurilor de licenţă sau echivalente, cu profil juridic, la o universitate din România sau diplomă pentru studii superioare în profilul juridic la o universitate din străinătate; copii certificate ale altor diplome atestând cursurile absolvite sau titlurile ştiinţifice; documente care să ateste, dacă este cazul, îndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea unor înalte funcţii jurisdicţionale (decizii de definitivare într-o funcţie juridică/condiţii de vechime echivalente); copii certificate ale documentelor ce atestă cunoştinţele de limbă străină; declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte lipsa antecedentelor penale, a altor cauze care îl împiedică să exercite în mod efectiv funcţia de judecător la Tribunal, precum şi a faptului că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca 
poliţie politică şi nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii; orice alte documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate. 
 
Dosarele depuse vor fi analizate de o Comisie de selecţie, iar lista candidaţilor care vor susţine interviul va fi publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe şi al Consiliului Superior al Magistraturii. 
 
Candidaţii ale căror dosare au fost selectate vor fi notificaţi individual, în vederea susţinerii unui interviu în faţa Comisiei de selecţie, prezidată de ministrul Justiţiei. Interviul va fi organizat în perioada 11 - 12 septembrie, la sediul MJ. 
 
La finalizarea audierilor, Comisia selectează candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj, precum şi două propuneri de rezervă, în ordinea punctajului obţinut. Propunerile Comisiei de selecţie vor fi comunicate Guvernului spre aprobare, iar Guvernul va transmite Consiliului UE numele candidatului României pentru funcţia de judecător al Tribunalului Uniunii Europene. 
 
Judecătorul român va fi numit de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 TFUE. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 641 / 13425
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Litigation Lawyer
    bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Raiffeisen Informatik în vânzarea COMPAREX Group către SoftwareONE. Anca Albulescu a condus echipa din București
    Avansul economiei fundamentat pe consum, indisciplina financiară şi creşterea costului cu forţa de muncă ar putea mări numărul firmelor care apelează la umbrela insolvenței. Avocații TZA estimează că tendința de creștere a numărului procedurilor deschise, manifestată în ultimii 2 ani, se va menține și în 2019
    Alexandru Aparaschivei se alătură NNDKP Consultanță Fiscală în calitate de coordonator al echipei de TVA
    RTPR Allen & Overy câștigă un important litigiu de dreptul muncii pentru Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord
    LegiTeam: Bondoc & Asociații is looking for PART TIME RECEPTIONIST
    Studiu realizat de CMS - Țările din Europa Centrală și de Est sunt mai amenințate de atacurile cibernetice. Gabriel Sidere, Managing Partner: Obligația de raportare a eventualelor atacuri și evaluarea impactului necesită asistență specializată din partea unor echipe de avocați cu experiență
    Cele mai interesante dosare de insolvență în care s-au implicat avocații Dentons, în 2018, au fost din banking și retail. Tiberiu Csaki, Partner: Ne concentrăm pe insolvențele transfrontaliere, unde avem un foarte bun potențial, dată fiind expertiza noastră în multiplele jurisdictii
    Proiectele BSMP în domeniu Energiei. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Oportunitățile off-shore și investițiile în proiecte regenerabile au constituit polii de interes anul acesta
    Practica M&A și Real Estate a Clifford Chance Badea închide 2018 cu un portofoliu diversificat de investitori și proiecte asistate | Două mandate importante de asistență buy-side au fost finalizate în luna decembrie
    Noua legislație a insolvenței, cu bune și rele | Principalele prevederi de care actorii acestei piețe ar trebui să țină seama, explicate de Mariana Popa, partener în cadrul V.F. Insolvenţă SPRL
    Noi promovări la Mușat & Asociații. Doi litigatori ai firmei devin parteneri, alți nouă fac un pas înainte în carieră
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...