ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Protocol între avocaţi, procurori şi judecători. Scopul documentului, implementarea noilor coduri

16 Aprilie 2018   |   Ioana Duta

Protocolul dintre PÎCCJ, ÎCCJ şi UNBR este însoţit şi de o scrisoare a ministru al Justiţiei de la acea dată, Cătălin Predoiu, care ''salută iniţiativa semnării protocolului pentru punerea în aplicare a noilor coduri fundamentale ale Romââniei şi bunele intenţii exprimate prin prevederile protocolului", scrie mediafax.ro

 
 
Un nou protocol de cooperare între instituţii din sistemul judiciar a fost publicat de luju.ro, fiind vorba despre un acord încheiat în iulie 2011 între Parchetul General, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru implementarea codurilor fundamentale.

Protocolul de cooperare dintre PÎCCJ, ÎCCJ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a fost încheiat pe 14 iulie 2011, scopul acestuia fiind acela de a stabili o colaborare între instituţiile din sistemul judiciar pentru implemtarea noilor coduri fundamentale ae României.

"Semnatarii vor mijloci întărirea capacităţii organizatorie şi funcţionale a instituţiior responsabile cu formarea profesională a judecătorilor, procurorilor, grefierilor, avocaţilor, notarilor publici, grefierilor judecătoreşti, consilierilor de probaţiune. Semnatarii îşi vor acorda spijinul reciproc pentru alcătuirea unor resuse decumentare (studii, comentarii, jursprudenţă ş.a.) care vor fi folosite în procesul de formare profesională referitoare la noile instituţii juridice din coduri. Semnatarii vor spijini organizarea de seminarii comune de formare pentru practicienii ştiinţei dreptului şi vor colabora în scopul diseminării informaţiilor astfel obţinute. Semnatarii vor contribui prin cele mai adecvate mijloace de informarea cetăţenilor cu privire la noile drepturi şi obligaţii pe care le au, potrivit noilor coduri, respectiv, cu privire la modul de rganizare şi funcţionare al întregului sistem de justiţie", reiese din documentul publicat de luju.ro.


Potrivit documentului, protocolul de colabarare este semnat de Procurorul General al României de la vremea respectivă, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele UNBR, avocatul Gheorghe Florea, fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, preşedintele CSM de la acel moment, Horaţius Dumbravă, şefa ICCJ de atunci, Livia Stanciu, preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Mănescu, şi preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Marius Crafcenco.
Error occurred during the loading of an video.

Protocolul dintre PÎCCJ, ÎCCJ şi UNBR este însoţit şi de o scrisoare a ministru al Justiţiei de la acea dată, Cătălin Predoiu, care ''salută iniţiativa semnării protocolului pentru punerea în aplicare a noilor coduri fundamentale ale Romââniei şi bunele intenţii exprimate prin prevederile protocolului".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1641 / 13542
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
    Cum văd avocații de business din provincie noul an. Mihai Bejenaru-Dragoș (Bejenaru&Partners, Cluj): Domeniul imobiliar va înregistra o scădere a numărului de tranzacții. Provocarea anului 2019, dată de cazurile de fiscalitate
    Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
    „The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
    Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
    Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
    ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
    Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
    Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
    LegiTeam: PeliFilip recrutează avocați pentru departamentul de Real-estate
    bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Molex SUA, în consolidarea prezenței sale pe piața din România. Colaborare cu Jones Day
    PeliFilip a reprezentat cu succes Hidroelectrica într-un litigiu complex de dreptul muncii
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...