ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: Starea de incompatibilitate pentru persoanele aflate în funcţii sau demnităţi publice, prescrisă în 3 ani

16 Aprilie 2018   |   Ioana Duta

De asemenea, consilierii locali sau judeţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali.

 
 
Senatul a adoptat în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 161/2003, care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor.

"În materie mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică - prescripţia răspunderii penale. Nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte (n.r. ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate) să fie imprescriptibile", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.


Potrivit proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD şi amendat de Senat, "primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti".

De asemenea, consilierii locali sau judeţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali.

O completare a legii prevede că "starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate".

"Considerăm că nu este etic să se dispună o sancţiune ce afectează mandatul în curs, dacă în acest mandat nu s-au săvârşit fapte care să atragă o astfel de sancţiune, starea de incompatibilitate neexistând în acest mandat", se mai arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Senatorul USR Florina Presadă consideră că prin acest proiect coaliţia majoritară "a rezolvat" problemele de integritate ale aleşilor locali.

"Noi ştim că sunt sute de dosare instrumentate anual de ANI în ceea ce priveşte problemele de integritate ale aleşilor locali", a spus Presadă.

Propunerea legislativă, care a înregistrat 71 de voturi pentru, 33 împotrivă şi o abţinere, va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1237 / 13140
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    LegiTeam - Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
    2018 va fi anul cu o creștere semnificativă pentru Stratulat Albulescu & Asociaţii. Cele mai mari încasări din S1 au fost generate de Real Estate, dar multe proiecte au fost în domeniul tehnologiei sau au vizat mai multe jurisdicții
    Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii și obligă Autoritatea să-i plătească acesteia și daune morale. Victorie obținută de litigatorii ZRP, coordonați de Cosmin Vasile
    VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
    VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
    CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
    D&B David și Baias investește în formarea tinerilor avocați. Anda Rojanschi, Partener: Căutăm viitori colegi care să aibă atât răbdarea de a învăța, cât și dorința de a căuta, de a inova, de a merge în profunzimea textului de lege, de a înțelege concepte și de a opera cu ele
    LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a German speaking lawyer
    EXCLUSIV BizLawyer: Partenerul Ciprian Glodeanu se desprinde din echipa Wolf Theiss. O nouă firmă cu 3-4 parteneri și 10 avocați, la orizont
    CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
    Cum sunt selectați stagiarii care vor să intre în echipa CLO. Îi așteaptă apoi programe de training cu avocați de top, specializare, onorarii competitive și bonusuri pentru performanță. Alexandru Olănescu, Partener: ”Înainte de a fi o echipă de avocați, suntem o familie în care fiecare membru contează, iar interesul pentru a fi cât mai buni pe piața serviciilor juridice ne unește”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...