Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR anunţă Camera Deputaţilor că mandatul lui Ioan Vida expiră

16 Martie 2010   |   Bizlawyer

Mandatul lui Nicolae Cochinescu a început la data de 7 iunie 2001, odată cu depunerea jurământului, astfel încât acesta va expira la data de 7 iunie 2010. Senatul trebuie să numească un înlocuitor cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

Sursa: Financiarul

 
Preşedintele Curţii Constituţionale Ioan Vida a transmis o scrisoare Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor prin care informează că mandatul său expiră la 7 iunie 2010, iar Camera trebuie să numească un înlocuitor, cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului său.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act în şedinţa de marţi de scrisoarea înaintată de preşedintele Curţii Constituţionale preşedintelui Camerei, în care acesta precizează că în luna iunie mandatul său la Curte încetează.

Vida transmite preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, că, potrivit prevederilor din legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele CCR sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României solicitându-i să numească un altul în locul lui iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.


CCR a informat şi Senatul că trebuie să desemneze un judecător la CCR. Ioan Vid a transmis o scrisoare Senatului prin care înştiinţează această Cameră că mandatul judecătorului Nicolae Cochinescu va expira la 7 iunie 2010, iar Senatul trebuie să numească un înlocuitor cu cel puţin o lună înainte de această dată.

Potrivit Legii de funcţionare a CCR, Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dacă un judecător a fost numit pentru un rest de mandat, el poate fi numit şi pentru un mandat întreg de 9 ani. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

"Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului Permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi. Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune <<Curriculum Vitae>> şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie (pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi 18 ani de activitate în domeniul juridic, n.r.). Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii", precizează Legea CCR.



 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *


    * campuri obligatorii


    Articol 1073 / 1902
     

    Ascunde Reclama