ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DNA: Reprezentant al Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

12 Septembrie 2018   |   Ioana Duta

"În scopul atingerii obiectivului prevăzut în acord, Arhiepiscopia Tomisului a externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de Ionuţ-Cosmin Băcilă"

 
 
Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, informează DNA. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, şi a lui Ionuţ Cosmin Băcilă, administrator al unei societăţi comerciale, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 
 
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile (europene şi de la bugetul de stat), denumit "Egalitate pe piaţa muncii - Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile", în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenţia Naţională Antidrog) şi Arhiepiscopia Tomisului Constanţa a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfăşoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date - calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser - cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile. 
 
DNA precizează că responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost Vasile Rusnac. 
 
"În scopul atingerii obiectivului prevăzut în acord, Arhiepiscopia Tomisului a externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de Ionuţ-Cosmin Băcilă", menţionează anchetatorii. 
 
În acest context, arată sursa citată, în perioada august - octombrie 2015 cei doi inculpaţi ar fi folosit, cu rea credinţă, în cadrul proiectului menţionat, declaraţii şi documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal realizarea activităţilor contractate în proporţie de 100%, deşi în realitate cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser - cofetar, nu ar fi avut loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpaţi le-ar fi cunoscut. 
 
"Ca urmare a acestor demersuri, Vasile Rusnac şi Ionuţ-Cosmin ar fi obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543 lei (din care 346.903 lei - Arhiepiscopia Tomisului şi 125.640 lei - societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuţ-Cosmin)", spus procurorii. 
 
DNA informează că Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane Regiunea Bucureşti Ilfov din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a menţionat că se va constitui parte civilă în cauză, fără însă a preciza cu ce sumă. 
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 69 / 17407
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum poți fi recrutat de VASS Lawyers și ce te așteaptă după. Iulia Vass, Managing Partner: Credem în conceptul de ‘learning by doing’, de aceea căutăm ca task-urile încredințate stagiarilor să presupună o reală valență practică
Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...