ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Robert Dan, condamnat pentru abuz în serviciu

12 Iulie 2018   |   AGERPRES

Persoanele condamnate au interzise mai multe drepturi civile, vor trebui să plătească Primăriei Hunedoara despăgubiri civile în sumă de 16.000 de lei şi să efectueze muncă în folosul comunităţii, în cazul pedepselor cu suspendare.

 
 
Fostul viceprimar al municipiului Hunedoara în perioada 2008-2012, Robert Nicolae Dan, a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi conflict de interese, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA şi care face referire la obţinerea ilegală de fonduri europene de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Hunedoara.

Potrivit informaţiilor afişate pe portalul instanţelor de judecată, sentinţa a fost dată miercuri, alături de fostul viceprimar fiind condamnaţi fosta soţie a acestuia, Alexandrina Coşăreanu, şi fostul secretar al Primăriei Hunedoara, Aurel Raţă-Bugnariu.

Instanţa a hotărât ca Alexandrina Coşăreanu să primească o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte şi incomplete, fals intelectual, cu scopul de a obţine, pe nedrept, fonduri din bugetul Uniunii Europene. Ea va trebui să restituie APIA fonduri în valoare totală de 168.000 de lei.


Fostul secretar al Primăriei Hunedoara, Aurel Raţă-Bugnariu, a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

Instanţa a mai decis ca fosta şefă a Serviciului Buget Finanţe din Primăria Hunedoara, Daniela Căpâlnă, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, să fie achitată.

Persoanele condamnate au interzise mai multe drepturi civile, vor trebui să plătească Primăriei Hunedoara despăgubiri civile în sumă de 16.000 de lei şi să efectueze muncă în folosul comunităţii, în cazul pedepselor cu suspendare.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2010-2012, "inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Hunedoara, în vederea obţinerii de subvenţii pentru perioada menţionată".

În aceeaşi perioadă, fosta soţie a viceprimarului i-ar fi determinat pe funcţionarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverinţe care "atestau faptul că utilizează în mod legal suprafeţele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceştia la momentul emiterii documentelor", precizează DNA.

Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obţinute se ridică la suma de 186.773,62 lei.

Procurorii anticorupţie menţionează că în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, Alexandrina Coşăreanu a solicitat acordarea subvenţiilor şi pentru o parcelă în suprafaţă de 118,50 ha păşune, proprietatea municipiului Hunedoara, contractul între inculpată şi primărie fiind încheiat cu titlu gratuit şi fără o hotărâre a Consiliului Local Hunedoara.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1533 / 18627
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
KPMG Legal recrutează un nou avocat de litigii din Magic Circle
LadyLawyer.ro | Doamnele avocat domină efectivele Cliza Law Office. Succesul casei de avocatură, potențat de profesionalismul celor care, indiferent de gen, formează echipa
Mihai Mareș, coordonator Mareș Danilescu Mareș, a devenit membru al Academiei Internaționale a Litigatorilor specializați în Infracțiuni Financiare. Colaborare cu profesioniști de top în materie de litigii
The Lawyer European Awards 2019: Zamfirescu Racoți & Partners are cea mai bună echipă de litigii din Europa
Mandate complexe și variate în practica de Dreptul muncii de la Bondoc & Asociații. Mihaela Bondoc, Partener: Experiența în a lucra cu echipe pluridisciplinare este importantă când asiști clienții în restructurarea businessului
Dentons lansează “Ghidul de investiții în proiecte de energie regenerabilă in Europa”, ediția 2019
RTPR Allen & Overy își consolidează echipa de litigii. Alexandru Stănoiu se alătură firmei, în poziția de Counsel
LadyLawyer.ro | Doamnele avocat dețin o pondere importantă în cadrul D&B David și Baias. Portretele unor avocate de succes și lunga listă a proiectelor coordonate
LegiTeam: PeliFilip is looking for an Associate (Finance & Banking )
LegiTeam: VASS Lawyers is looking for Mid-level to Senior Attorney, Corporate & Employment
LadyLawyer.ro | Doamnele avocat de la Mușat & Asociații s-au remarcat în toate ariile de practică și au gestionat proiecte mari, asumându-și standarde de exigență și rigurozitate maxime. ”Profesia modelează persoanele care i se dedică și intensifică anumite trăsături în toți”
Hotărâre definitivă obținută de NICULEASA LAW FIRM în fața ICCJ | Organele fiscale, obligate la plata unor daune interese de 2,8 mil. lei către clientul asistat. Instanța a clarificat și situația transferului administrativ al contribuabilului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...