ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după decizia CCR: Vineri vor fi traşi la sorţi membrii completelor de 5 judecători pentru 2018

08 Noiembrie 2018   |   Mediafax

Decizia vine după ce, miercuri, Curtea Constituţională a României a decis că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorţi, toţi membrii completurilor de 5 judecători, ca urmare a constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţionnală între Parlament şi ÎCCJ.

 
 
ÎCCJ anunţă că vineri, la ora 10:00, în Sala Secţiilor Unite, vor avea loc tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completelor de cinci judecători pentru 2018, după ce CCR a decis că există conflict juridic constituţional între instanţa supremă şi Parlament.

„La data de 9 noiembrie 2018, orele 10:00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc în şedinţă publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”, informează reprezentanţii instanţei supreme.


Decizia vine după ce, miercuri, Curtea Constituţională a României a decis că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorţi, toţi membrii completurilor de 5 judecători, ca urmare a constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţionnală între Parlament şi ÎCCJ.

În urma sesizării făcute de Guvern cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi ICCJ privind constituirea completurilor de 5 judecători, CCR a decis cu majoritate de voturi:

-A admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013.

-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Pe 2 octombrie, premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

Controversele au început după ce a intrat în vigoare Legea 304/2004 de modificare a legii privind organizare judiciară. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 392 / 18218
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
„The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
LegiTeam: PeliFilip recrutează avocați pentru departamentul de Real-estate
bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Molex SUA, în consolidarea prezenței sale pe piața din România. Colaborare cu Jones Day
PeliFilip a reprezentat cu succes Hidroelectrica într-un litigiu complex de dreptul muncii
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului, la început de an. Plutonul fruntașilor și-a schimbat structura, iar tendința a fost de micșorare a efectivelor, în 2018
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...