ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ioan Niculae rămâne cu sechestrul pus de procurori pe bunuri ale sale, ICCJ i-a respins contestaţia

04 Iulie 2014   |   Mediafax

Decizia instanţei supreme este definitivă.

 
 
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins contestaţia formulată de Ioan Niculae în cazul sechestrului asigurător pus de procurorii DIICOT pe mai multe bunuri mobile şi imobile ale omului de afaceri.

În cadrul aceleiaşi acţiuni în instanţă, a contestat sechestrul asigurător şi Nicoleta Toncea, o apropiată a omului de afaceri, cererea fiind de asemenea respinsă ca nefondată de judecătorii ICCJ.

Decizia instanţei supreme este definitivă.

Omul de afaceri Ioan Niculae - urmărit penal, alături de apropiaţi ai săi, pentru sustragere de sub sechestru și spălare de bani - a înstrăinat fără drept, cu complicitatea unor funcţionari de la Cadastru, imobile şi părţile sociale deţinute la firmele sale, susţin procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).


Procurorii DIICOT au dispus, în dosarul 146/D/P/2010, cunoscut ca dosarul Romgaz-Interagro, punerea sub acuzare a opt suspecți, ca urmare a cercetărilor declanșate încă din 2012, împreună cu polițiști Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Astfel, în 23 iunie, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de Ioan Niculae, soţia acestuia, Domniţa Niculae, fiica omului de afaceri, Adina Niculae, şi o apropiată a omului de afaceri, Nicoleta Toncea. Toţi patru sunt suspectaţi de sustragere de sub sechestru și spălare de bani, în sarcina omului de afaceri fiind şi infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

Alături de aceştia sunt urmăriţi penal Cristiana Nica, referent la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) București, Alexandrina Anduța Diaconu (fostă Sultana), șef Serviciu Publicitate Imobiliară în cadrul OCPI Teleorman, Anca Daniela Salcie, registrator la BCPI Zimnicea, şi Doina Maria Beceanu (fostă Lincu), asistent registrator tot la BCPI Zimnicea, toate pentru abuz în serviciu și complicitate la sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, Ioan Niculae a sustras de sub sechestru mai multe bunuri, "angrenând în această activitate infracțională atât membri ai familiei sale ori persoane cu care se află în relații de prietenie, cât și funcționari din cadrul Oficiilor de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI)".

Astfel, susţine DIICOT, pentru a obține timpul necesar scoaterii bunurilor de sub sechestru și vânzarea ori cesionarea acestora către terți, Niculae a instigat funcționari din OCPI să comită infracțiunea de abuz în serviciu prin lipsirea de efecte a Ordonanței 146/D/P/2010 din 8 iunie 2012 prin care s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului în vederea recuperării prejudiciului, trimisă instituțiilor abilitate pentru luarea măsurilor legale.

"Operațiunile de înregistrare în registrele aferente nu au fost efectuate ori au fost efectuate cu mare întârziere, după ce suspectul Ioan Niculae a finalizat acțiunile de vânzare/cesionare a bunurilor legal sechestrate. Sumele de bani astfel dobândite au fost introduse în circuitul civil dându-li-se aparența obținerii licite a lor", arată DIICOT.

Procurorii precizează bunurile care ar fi fost înstrăinate fără drept de către Ioan Niculae, detaliind şi modul în care s-au făcut tranzacţiile. Astfel, este menţionat un imobil din București, compus din clădire având suprafața totală de 1.859 mp și teren intravilan de 1.662 mp, din care 492,45 mp ocupați de construcție. Imobilul a fost vândut de soții Ioan și Domnița Niculae fiicei lor, Adina Niculae, în 22 iunie 2012, la prețul de 1,3 milioane de euro.

"Ordonanța de punere sub sechestru a fost trimisă la OCPI București în data de 13 iunie 2012, fiind înregistrată cu numărul 19194 din 15 iunie 2012 și repartizată de directorul unității către registratorul șef în data de 18 iunie 2012. După multiplicare în vederea trimiterii către unitățile subordonate, adresa de înaintare pentru Sectorul 1 a fost predată în data de 19 iunie 2012 referentului Nica Cristiana. Aceasta nu a dispus trimiterea actului către Sectorul 1, păstrând adresa până în data de 16 octombrie 2012, fapt prin care a înlesnit sustragerea bunului imobil de sub sechestru", arată DIICOT.

Tot soţii Niculae ar fi vândut o clădire-locuință și anexe din Zimnicea, cu suprafața desfășurată de 662 mp, și teren intravilan în suprafață de 6.000 mp, aflat în acelaşi municipiu. Bunurile au fost vândute la 19 iunie 2012, cu prețul de un milion de lei, Nicoletei Toncea, printr-o persoană mandatată să semneze contractul de vânzare-cumpărare.

"Ordonanța de punere sub sechestru (în care pe lângă bunurile din Zimnicea figurau și bunuri situate pe raza localităților Năsturelu și Nanov, din județul Teleorman,) s-a primit la OCPI Teleorman în data de 14 iunie 2012. Adresa de înaintare către Birourile de cadastru aferente a fost preluată de Diaconu Alexandrina Anduța, șef Serviciu Publicitate Imobiliară,efectuându-se înregistrările aferente localităților Năsturelu și Nanov, fără a trimite adresa și la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zimnicea, fiind astfel înlesnită sustragerea de sub sechestru. Urmare a acestui demers, prin Încheierea nr. 4901 din 19 iunie 2012, Salcie Anca, registrator, și Beceanu Doina Maria, asistent registrator în cadrul BCPI Zimnicea, au respins cererea de înregistrare a măsurii asigurătorii a sechestrului, invocând lipsa calității de proprietar a suspectului Ioan Niculae. Comunicarea respectivei Încheieri s-a efectuat de îndată către Ioan Niculae și Toncea Nicoleta Mariana, în timp ce comunicarea către DIICOT – Structura Centrală s-a făcut abia în data de 18 iunie 2014. Bunurile sustrase de sub sechestru au fost folosite de Toncea Nicoleta Mariana pentru garantarea unui credit ipotecar, sens în care evaluarea făcută de evaluatorul specializat a fost făcută în data de 14 iunie 2012, adică anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, stabilea o valoare de garanție mult mai mare decât prețul de vânzare-cumpărare, respectiv de 8.599.625 de lei", a precizat DIICOT.

Anchetatorii mai spun că Ioan Niculae şi-a înstrăinat fără drept părțile sociale deținute la SC Interagro SRL, SC Intercereal SRL, SC Pensiunea Artemis SRL, SC Donau Fish SRL şi SC Interagro SA. Părțile sociale de la Interagro SA au fost vândute către Adina Niculae, iar celelalte către Nicoleta Toncea, deși măsura sechestrului fusese comunicată oficial firmelor în cauză încă din 13 iunie 2012, susţin procurorii.

DIICOT a mai arătat că, după audierea suspecților, procurorii au emis ordonanțe de punere sub sechestru asigurător a mai multor bunuri ale suspecţilor Ioan Niculae, Domnița Niculae, Adina Niculae şi Nicoleta Toncea, printre acestea regăsindu-se inclusiv cele sustrase de sub sechestru. Cei patru au fost audiaţi în 26 iunie la DIICOT.

Ioan Niculae a fost chemat la DIICOT şi în martie, pentru a-i fi adus la cunoştinţă faptul că s-a dispus o expertiză în dosarul Romgaz-Interagro, în care fostul ministru Adriean Videanu este acuzat de abuz în serviciu, prin faptul că l-ar fi favorizat pe omul de afaceri.

Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA - firmă a omului de afaceri -, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

În 7 octombrie 2013, plenul Senatului a respins solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, votul fiind covârşitor împotriva cererii procurorului general al Parchetului instanţei supreme.

Într-un alt dosar, cunoscut ca dosarul "mită la PSD", Niculae a fost trimis în judecată de DNA, în 2012, alături de liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, directorul Viorel Bărac de la InterAgro şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice. În noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, decizia nefiind însă definitivă.

Ioan Niculae deţine, conform topului Forbes, o avere de 1,2 miliarde de dolari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14149 / 20120
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
League Tables of Legal Advisors MergerMarket - S1 2020 I Pandemia a evaporat o treime din piața de fuziuni și achiziții. China s-a recuperat rapid, SUA – cel mai puternic declin. Ce firme de avocați cu prezență locală s-au evidențiat în Top 20 global, european și în regiunea CEE
Avocații Leroy și Asociații prevăd o creștere a numărului de litigii în comerț și asigurări, solicitările fiind legate de întreruperea activității comerciale. Edgar Jakab, Head of Litigation: Pe lângă mandatele curente, așteptăm o extindere substanțială în perioada următoare și în transporturi și asigurări
Avocații Radu și Asociații SPRL, în colaborare cu EY România, obțin o nouă decizie importantă pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind dreptul nerezidenților de a obține rambursarea TVA
Legea mărcilor a fost modificată | Care vor fi efectele aplicării noilor norme și cum se va asigura securitatea juridică și protecția drepturilor conferite titularilor de mărcile înregistrate. Cele mai importante prevederi, explicate de echipa Simion & Baciu
LegiTeam: Mareș & Mareş recrutează avocat definitiv drept penal
Dr. Constantin BRÂNZAN, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu peste 40 de ani de experiență în magistratură, se alătură echipei POPESCU & ASOCIAȚII
Cum a trecut prin perioada de lockdown un creator de produse Legal-Tech și ce tendințe a observat în rândul clienților-avocați. George Bărcun, SoftVenture: Singura schimbare pentru noi a fost lipsa prânzului comun și a conversațiilor aferente. Firmele de avocatură au avut o abordare foarte matură și profesionistă. În ultima lună am observat o revitalizare generală și mai mult optimism
Avocații Wolf Theiss estimează o creștere de cca. 20% pe segmentul litigiilor, anul acesta. Ligia-Cecilia Popescu, Partener: Mandate noi s-au concretizat în mai multe domenii. O sursă importantă de litigii și, în special, arbitraje, vor continua să fie proiectele de infrastructură mare, minerit, fiscal și achizițiile publice în domeniul industrial
Echipa MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații se extinde. Cristina Crețu, in-house cu o vastă experiență, și Mihaela Nyerges, avocat specializat în Energie și M&A, s-au alăturat firmei
În ciuda situației „speciale” în care s-a lucrat, avocații Reff & Asociații au fost implicați în toate tipurile de dispute de business. Date fiind viteza cu care s-au adoptat actele normative, precum și lipsa de claritate a acestora, clienții au fost foarte interesați de perspectiva litigioasă a acțiunilor pe care urmau să le întreprindă sau a consecințelor în cazul unei lipse de reacție
Suciu Popa câștigă pentru Hidroelectrica un litigiu care consolidează o creanță de peste 22,2 mil. RON
Cu ce firme internaționale s-au aliat casele locale de avocați și ce onorarii au cerut pentru IPO-ul Hidroelectrica. Stratulat Albulescu a câștigat selecția și gestionează juridic proiectul achiziției activelor CEZ
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...