ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Magistraţii din toată ţara protestează acum pe treptele Curţii de Apel Bucureşti: Justiţia e sub asalt

16 Septembrie 2018   |   Mediafax

„Pentru o justiţie independentă”, „Respectul pentru justiţie nu e opţional”, „Respectarea avixului Comisiei de la Veneţia” sunt doar câteva dintre mesajele de pe foile pe care le ţin magistraţii în mână.

 
 
Câteva zeci de magistraţi din toată ţara protestează pe treptele Curţii de Apel Bucureşti, faţă de ultimele modificări ale codurilor penale, dar şi faţă de pachetul de legi ale justiţiei. Magistraţii spun şi că ministrul Tudorel Toader nu este preocupat de condiţiile necesare actului de justiţie.

„Protestul de astăzi nu este un protest al magistraţilor, ci este pentru magistraţi. Este un protest pe care-l facem pentru societatea civilă, pentru că numai printr-o justiţie independentă putem garanta un proces corect şi o judecată dreaptă. Protestăm pentru intervenţiile legislative, să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia, protestăm pentru inexistenţa oricărei imixtiuni ale celorlalte două puteri ale statului, în activitatea puterii judecătoreşti. Protestăm pentru o permanentă preocupare a ministrului Justiţiei, pentru a crea condiţii care să asigure un act de justiţie de calitate cetăţenilor, prin dimensionarea corectă a schemelor”, a spus judecătorul Alina Palancanu, de la Tribunalul Neamţ.


„Justiţia este o putere independentă şi aşa trebuie să rămână. Din păcate, în ultimul an, s-au promovat proiecte de acte normative care încalcă standarde internaţionale. Este vorba despre mai multe avize ale Comisiei de la Veneţia cu privire la independenţa, imparţialitatea şi integritatea justiţiei. Justiţia română este considerată a fi sub asalt în momentul de faţă, politicienii ar trebui să înceteze orice atac referitor la statul paralel şi orice persoane care are semnale despre abuzuri comise de magistraţi, nu are decât să sesizeze Inspecţia Judiciară sau Parchetul General. Nu suntem mai paralel decât sunt ei. (...) S-a înfiinţat o secţie specială de anchetare penală a magistraţilor, ca şi când noi suntem problema din România cu cele mai multe infracţiuni. Această secţie trebuie să dispară”, a declarat judecătorul Cristi Danileţ, de la Cluj.

„Pentru o justiţie independentă”, „Respectul pentru justiţie nu e opţional”, „Respectarea avixului Comisiei de la Veneţia” sunt doar câteva dintre mesajele de pe foile pe care le ţin magistraţii în mână.

Nemulţumirile magistraţilor vizează proiectul de legi modificare a legilor justiţiei şi a codurilor penale, prelungirea mandatelor Inspecţiei Judiciare prin OUG, ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, dar şi evaluarea procurorului general.

Augustin Lazăr, MESAJ pentru magistraţii care protestează la CAB: Sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei

Augustin Lazăr a transmis un mesaj, drept reacţie la protestul magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, subliniind că tânăra magistratură a ajuns la profesionalismul ce-i permite să reziste la presiuni exterioare şi că procurorii şi judecătorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei.

„Tânăra magistratură din România a ajuns la maturitatea şi profesionalismul care-i permit să reziste la presiuni şi influenţe exterioare, dând dovadă de o deosebită responsabilitate în apărarea, la standarde europene, a independenţei instituţiilor judiciare. Independenţa judecătorilor şi procurorilor nu este un privilegiu al acestora sau o prerogativă personală, ci reprezintă o necesitate pentru a ne asigura că justiţia, ca una dintre puterile statului, prin instituţiile sale, este capabilă să îşi îndeplinească rolul de a menţine echilibrul puterilor şi a corectitudinii relaţiei dintre stat şi cetăţeni. Magistraţii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei ca pe o garanţie pentru societate, fără de care aceasta nu ar putea exista ca o societate democratică, organizată pe principiile supremaţiei dreptului”, este mesajul transmis de procurorul general, Augustin Lazăr.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 535 / 17899
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Lawyer | Banking & Finance
Wolf Theiss, alături de Revetas în achiziționarea proiectului Marina în România. Ce avocați au lucrat la această tranzacție
Acțiunea fraților Sukyas, care cer României 909 mil. €, respinsă în prima instanță de un tribunal din SUA | Procesul continuă. Ce onorarii primesc firmele de avocați care apără statul
LegiTeam: Reff & Associates is looking for experienced lawyers (Litigation practice)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Lawyer (White-Collar Crime)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...