ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mihail Vlasov, condamnat la 9 ani şi 10 luni închisoare; decizia nu e definitivă

03 August 2018   |   Ioana Duta

DNA susţine că, în perioada 2008 - 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

 
 
 Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României - CCIR, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 9 ani şi 10 luni închisoare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată. 
 

Decizia instanţei nu este definitivă. 
 
DNA susţine că, în perioada 2008 - 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta. 
 
Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA la care CCIR este acţionar majoritar. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1607 / 18786
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Ce proiecte i-au ținut ocupați pe avocații de Real Estate de la Biriș Goran, în ultimul an. Punctele vulnerabile ale tranzacțiilor din piața imobiliară, explicate de Gabriel Biriș, fondatorul firmei
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează Paralegal
    Transferurile de proprietate și închirierile, cea mai mare pondere în mandatele echipei de Real Estate de la Radu & Asociații, în ultimele luni. Lucian Vițelaru, Senior Managing Associate, explică la ce se uită investitorii și ce precauții își iau bancile care finanțează proiectele
    Cei mai buni avocați de Banking & Finance, recomandați de Legal 500 în ediția 2019. Cu ce proiecte au punctat firmele evidențiate și avocații listați
    The European Legal 500, ediția 2019 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. NNDKP, ŢZA, PeliFilip, CMS și PNSA s-au distanțat de pluton. Cine sunt avocații considerați ‘Leading individuals’ și ‘Next Generation’
    Mihai Mareș, singurul avocat român din elita “Leading individuals” – Legal 500 EMEA 2019, remarcat pentru practica “white-collar crime” | Avocatul la care trebuie să te duci, în România, pentru infracțiuni legate de criminalitatea gulerelor albe
    Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen anunță formalizarea Centrului de Excelență în Litigii Fiscale (NNDKP CELF)
    Noerr își consolidează departamentul de taxe, prin cooptarea a doi membri noi
    Practica de Banking & Finance din KPMG Legal a reprezentat aproximativ 50% din totalul veniturilor societății de avocatură. Laura Toncescu, Partener KPMG în România: În afară de tranzacții și finanțări, un factor de succes a fost orientarea noastra spre zona de FinTech
    RTPR Allen & Overy a asistat Barclays Bank PLC în calitate de aranjor pentru Alpha Bank România în cadrul primului program de emisiuni de obligațiuni ipotecare din România. A fost o tranzacție extraordinar de complexă și solicitantă, spun avocații
    Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank România la lansarea primului program de emisiune de obligațiuni ipotecare realizată de un emitent român. Ce avocați au făcut parte din echipă
    Echipa de Real Estate a BSMP lucrează în cinci proiecte de achiziție a unor terenuri din București pe care se vor construi birouri și ansambluri rezidențiale. Daniela Milculescu, Partener: Suntem implicați și într-o serie de discuții privind potențiale tranzacții pe piața hotelieră
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...