ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Teodorovici: Ar fi corect, legal şi moral ca preşedintele Iohannis să plătească imediat suma rezultată din chirii

06 Iulie 2018   |   Ioana Duta

"Dacă a cheltuit-o, trebuie să o dea înapoi, că a cheltuit nu este treaba noastră ca stat. Statul are nevoie de fiecare ban în parte pentru a-l folosi în interesul comunităţilor. Suma aceea, dânsul ştie foarte bine că trebuie să o plătească"

 
 
 Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Bistriţa, că preşedintele României, Klaus Iohannis, ar trebui să achite "imediat" către bugetul de stat suma de aproximativ 1,2 milioane lei, rezultată din chiriile percepute pentru imobilul din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu. 
 
"Ar fi corect, legal şi moral din partea domnului preşedinte să facă plata acelei sume imediat către statul român. (...) Suma oricum se va plăti în momentul în care instanţa de la Hunedoara va decide, în acele dosare pe rol, dacă cel care a revendicat are sau nu are dreptul la o parte din acel imobil. Dacă are, va primi şi el o sumă, dacă nu are, înseamnă că statul român va rămâne cu întreaga sumă. Dar oricum, suma aceea trebuie dată către statul român, aici nu este niciun fel de dubiu, şi cred că domnul preşedinte ar trebui să fie un exemplu pentru toţi românii şi să facă plata imediat către statul român a sumei de 1,2 milioane lei", a spus Teodorovici. 
 
Ministrul Finanţelor consideră că preşedintele Iohannis nu ar mai trebui să aştepte decizia instanţei în privinţa respectivului imobil din Sibiu, ci să fie un model pentru populaţie şi să achite suma rezultată din chirii. 
 
"Domnul preşedinte suma o are clară, pentru că pentru suma respectivă a plătit impozit, şi fiecare zi de întârziere de neplată a acelei sume va atrage după sine şi plată de dobânzi, pentru că şi astăzi domnul preşedinte beneficiază de acea sumă, o foloseşte. Dacă a cheltuit-o, trebuie să o dea înapoi, că a cheltuit nu este treaba noastră ca stat. Statul are nevoie de fiecare ban în parte pentru a-l folosi în interesul comunităţilor. Suma aceea, dânsul ştie foarte bine că trebuie să o plătească", a adăugat Teodorovici. 
 
Întrebat dacă o astfel de situaţie nu ar fi unică pentru România, ministrul a răspuns că preşedintele ţării ar trebui să fie un exemplu, mai ales că, spune Teodorovici, ar fi folosit acei bani pentru a se "îmbogăţi nejust". 
 
"De asta este şi preşedintele României, pentru că este unic în România, presupun, de asta a fost ales de populaţie, să fie un exemplu pentru noi toţi. Tocmai de asta ar fi bine să fie dânsul o pildă de urmat în lucrurile bune şi e bine să facă o astfel de plată. Eu, dacă aş fi în poziţia domniei sale, asta aş face, pentru că în perioada 2001-2015 te-ai folosit de nişte bani, banii aceia te-ai îndestulat cu ei, te-ai îmbogăţit nejust", a mai spus Teodorovici. 
 
Ministrul Finanţelor Publice a precizat că, în chestiunea recuperării sumei de 1.278.856 lei de la familia Iohannis, reprezentând chiriile încasate în perioada 2001-2015, nu acţionează la comanda cuiva şi că, odată finalizate verificările ANAF în acest caz, datele vor fi făcute publice. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 60 / 17130
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bloomberg M&A Legal Advisory Rankings: Dentons, CMS și Clifford Chance domină topul firmelor de avocați implicate în tranzacții de M&A în Europa de Est. CMS, locul 8 în clasamentul global și locul 2 în topul european
Noile prevederi din legislația achizițiilor publice au eliminat din formalismul și birocrația inițială, spun avocații Suciu Popa. Recomandările echipei care gestionează proiectele multor clienți cu un profil proeminent în economia locală
Meet The Team: Echipa CMS România, implicată în cele mai mari tranzacții din ultima perioadă. O structură bine sudată, în care avocații se simt ‘într-o familie’, deși uneori ‘suferă zâmbind’ sub presiunea marilor proiecte
Avocații Cliza Law Office merg cu accelerația la podea în 2018. Consolidarea departamentului de drept penal este un pariu câștigat, urmează extinderea și primul birou CLO deschis în altă jurisdicție
Schoenherr aduce un produs nou pe piața locală de NPL. Performanta echipă de Banking & Finance, coodonată de partenerul Matei Florea, prezentă în mai toate proiectele sofisticate din domeniul financiar-bancar
LegiTeam: BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
Echipa de Litigii de la Clifford Chance Badea a impus în România o abordare a disputelor specifică dreptului anglo-saxon. Avocații văd în continuare un număr sporit de litigii în domeniul bancar, imobiliare, construcții, energie, precum și în toate industriile implicate în proiecte de achiziții publice
Mihai Mareș, singurul contributor român al ghidului ”European Investigations Guide”, realizat de Hogan Lovells în 34 de jurisdicții
PNSA a promovat la nivelul clienților firmei cultura programelor de conformare. Mihaela Ion, Partener: Apariția Ghidului, un pas înainte. Programele noastre de conformare cu legislația concurențială reflectă deja cerințele desprinse din Ghidul Consiliului
Cum lucrează și ce proiecte are ONV LAW în practica de Dispute Resolution. Avocații se așteaptă ca numărul litigiilor să crească, iar lista să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și dreptul muncii
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for one junior | middle level associate to join the Corporate M&A team in Bucharest office
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...