ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Gruia Dufaut: ca avocaţi de business, ar trebui să ne putem concentra pe cu totul altceva decât pe literatură, zi de zi, la administrație

15 Iulie 2015   |   Andrei Cîrchelan

Interviul, acodat pe fugă între două ședințe, a purtat de la început și până la final amprenta mediului în care se desfășoară avocatura de business. Succesiune rapidă a întrebărilor și răspunsurilor, cuvinte care exprimă doar simbolic volumul de muncă din spatele profesionistului și nemulțumiri transformate în speranțe că lucrurile se vor schimba pe viitor.

 
 
Într-o discuție cu BizLawyer, avocata Dana Gruia Dufaut a descris felul în care se vede profesia și economia locală prin prisma unui profesionist care a început să facă avocatură de business în România la scurt timp după Revoluție. Concluzia, ”sunt încrezătoare, în continuare, în viitor”, chiar dacă ”nici după 25 de ani nu am reușit să mă obișnuiesc cu birocrația românească”.

Interviul, acodat pe fugă între două ședințe, a purtat de la început și până la final amprenta mediului în care se desfășoară avocatura de business. Succesiune rapidă a întrebărilor și răspunsurilor, cuvinte care exprimă doar simbolic volumul de muncă din spatele profesionistului și nemulțumiri transformate în speranțe că lucrurile se vor schimba pe viitor.


E încă foarte greu de lucrat, pentru că birocrația este cea care este. Eu una nici după 25 de ani nu am reușit să mă obișnuiesc cu birocrația românească și să admit că un dosar făcut perfect se poate întoarce de trei ori de la o administraţie, înainte de a fi admis, pe motiv că mai lipsesc câteva foi, care, de fapt, nu sunt necesare, pentru simplul motiv că, poate, cineva așteaptă altceva…. Să sperăm că lucrurile vor deveni mai transparente încetul cu încetul”, a spus avocata.

Concret, chiar dacă situația macroeconomică este bună, iar lupta anticorupție încurajează din nou investitorii străini să vină în România, la firul ierbii felul în care funcționează administrația încurcă multe planuri. Procurarea unui document de la autorități poate dura și trei luni de zile, iar în administrația publică funcționarii se tem să semneze documente pentru a nu fi vizați de anchete anticorupție.

Avocata, însă, se rezumă la a spune că ”avocatul de business trebuie să fie sfătuitorul unei companii, el trebuie să ajute la dezvoltarea afacerii clientului său. Or, dacă un client vine la avocat pentru că se simte depășit de birocraţie atunci când pregătește un dosar în intern, riscăm să devenim și noi o anexă a administrației, ceea ce nu e normal și e foarte obositor pentru toată lumea. (...) O firmă nu ar trebui să ajungă sa facă apel la noi pentru că nu poate depune trei documente la Registrul Comerțului din cauza documentaţiei extrem de stufoane ce i se solicită. (...) Noi, ca avocaţi de business, ar trebui să ne putem concentra pe cu totul altceva decât pe literatură, zi de zi, la administrație”.

Seria de cifre care să descrie profesionistul Dana Gruia Dufaut începe cu 1987, anul în care a intrat în baroul din Paris, după ce a făcut liceul și Facultatea de Drept în Franța. În 1991, la scurt timp după căderea comunismului, avocata venea în România alături de investitori francezi și participa la peste 100 de privatizări locale, utilizând legea societăților comerciale care în vremea respectivă de-abia prindea contur. Cabinetul local Gruia Dufaut l-a înființat în 2002, după ce s-a înscris în Baroul București.

În ultima vreme, am fost implicaţi mai mult în fuziuni și achiziţii. Ani de zile ne-am ocupat de investiții străine directe în România, acum marile grupuri franceze sunt aproape toate aici. (...) Predominantă este activitatea de consultanţă, pentru că obiectivul meu, de când am venit în România, a fost «să construiesc», acompaniind companiile care au dorit să investească aici. Litigiile formează un departament mai nou în cadrul cabinetului, apărut tot ca o necesitate dictată de viaţa de zi cu zi a firmelor”, a spus avocata.

Decizia de a investi durează în medie 18 luni

Aceeași viață de zi cu zi a firmelor a mutat, în multe cazuri, activitatea economică dinspre a construi și a dezvolta spre a fuziona sau lichida. Ce lipsește în prezent de pe piața locală, potrivit avocatei, sunt întreprinderile mici și mijlocii franceze, foarte numeroase, dar a căror capacitate de a investi la 2.500 de kilometri distanţă de casă e mult redusă ”comparativ cu aceea a unui grup, care este asemenea unui buldozer”.

În general, situația întreprinderilor din Europa nu e foarte bună, iar a veni să investească în România presupune ca aceste IMM-uri franceze să fie ”sănătoase” la ele acasă și să mai aibă și capacitatea de a investi în România, potrivit avocatei. Dintre acești investitori, cei care vin și care găsesc o piață locală, sunt subantreprenorii din domeniul auto, având în vedere și prezenţa Renault în România, sau cei care lucrează în domeniul agro-alimentar.

Asta implică însă un efort mult mai mare decât în cazul marilor grupuri. Acești investitori vin, se uită, discută, negociază, după care unii iau decizia de a reveni. Procesul de luare a deciziei este însă mult mai anevoios, decât înainte de criză. Înainte de criză în 6-8 luni se lua o decizie de a investi, pe cand acum e nevoie, în medie, de circa 18 luni”, a mai spus avocata.

Elemente care descurajează investitorii sunt birocrația mai sus menționată, imprevizibilitatea legislativă și mediul economic construit după ce criza economică a distrus iluziile companiilor.

Criza a afectat pe toată lumea, inclusiv pe noi, avocaţii, dar nu în sensul că am avut mai puțin de lucru, pentru că am avut tot atât de mult de lucru, dar am făcut lucruri care, sincer, mie nu mi-au plăcut. Imi place mai mult să construiesc, să ajut la demararea de business-uri, decât să închid și să lichidez afaceri”, a declarat Dana Gruia Dufaut.

Final cu notă optimistă

Cu toate acestea avocata, nepoata ultimului președinte al Curții de Casație din România înainte de venirea comuniștilor și fiica unui avocat de renume din anii '70, menține un ton optimist în ceea ce privește așteptările de viitor.

Întrebată dacă are de transmis un mesaj și cui ar vrea să îl transmită, nu a privit spre colegii de breaslă sau spre autorități, ci spre tinerii care ies acum din facultăți și au de ales dacă să construiască aici sau să plece în străinătate.

Mesajul pronunțat cu accent francez: ”România este în continuare o țară în care se poate investi și în care se pot dezvolta multe business-uri. Sunt încrezătoare, în continuare, în viitor, și ceea ce sper este ca tinerii care ies azi din facultate să înțeleagă că au ceva de construit aici, mult mai mult decât dincolo, că potențialul de viitor pentru ei poate fi mult mai important și mai fructuos dacă rămân în ţară decât dacă pleacă în străinătate. Faptul că România nu s-a dezvoltat așa de rapid, cum ar fi trebuit, comparativ cu alte ţări din regiune, a fost desigur un punct negativ, însă acum poate fi un avantaj pentru viitor, întrucât înseamnă că rămân încă foarte multe lucruri de făcut.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5 / 11
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andrada Pleș se alătură echipei PNSA Tax
Anul 2020 a adus o creștere generală a numărului de proiecte de finanțare și restructurare pentru biroul DLA Piper din Romania. Finanțările imobiliare și restructurarea unor proiecte de energie regenerabilă, printre proiectele cheie
MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații implementează o platformă de inteligență artificială pentru sectorul juridic. Firma de avocați urmărește dezvoltarea în sfera digitală și accelerează pe zona de tehnologie
CEE Attorneys ̸ Boanță, Gîdei și Asociații își consolidează practica de drept societar ̸ M&A prin cooptarea Mădălinei Ivan
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is recruting ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
Înalta Curte repune inspecția fiscală în termenul legal. Avocații Radu și Asociații au contribuit la obținerea deciziei
Bondoc & Asociatii, alături de Eviva Energy într-un proiect complex de restructurare a unei datorii provenind dintr-o tranzacție anterioară
Ce proiecte i-au ținut ocupați pe avocații de Banking & Finance de la KPMG Legal. Laura Toncescu, Partener: Primele 8 luni ale acestui an au fost extrem de încărcate. Proiectele de tip NPLs au frânat, dar solicitările de asistență au fost dintre cele mai variate, de la regulatory, până la tranzacții, due diligence, AML și digitalizare
Proiecte de finanțare, inclusiv din fonduri europene, preluarea unei instituții financiare-nebancare și achiziția de NPL-uri, printre mandatele cheie ale echipei de Banking&Finance de la Bohâlțeanu & Asociații în S1 2020. Daniela Milculescu, Partener: Digitalizarea serviciilor devine principala preocupare a jucătorilor din piața în domeniul financiar
Echipa de Real Estate de la Wolf Theiss este implicată în mai multe finanţări imobiliare, una dintre acestea fiind printre cele mai mari proiecte ale acestui an, din punct de vedere al valorii. Implicați în numeroase procese de due diligence cu componente imobiliare semnificative, avocații spun că au constatat un interes sporit pentru reluarea unor tranzacţii de M&A şi un număr semnificativ de proiecte amânate au fost reiniţiate
Refinitiv | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, în primele 8 luni din 2020, pe firmele de avocatură active și la București. Tranzacții mai mici și mai puține în Europa Estică
Firma de avocatură Stratulat Albulescu își va muta birourile în clădirea One Herăstrău Office. Relocarea coincide cu o perioadă de creștere susținută, 13 avocați fiind recrutați de la începutul anului 2020
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...