ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aventurile unui avocat de fuziuni și achiziții din prima linie, sau povestea neromanțată a unei escalade în Tibet. De vorbă cu Horea Popescu, Partener CMS, despre adrenalină și depășirea limitelor la înălțimi amețitoare

26 Iulie 2017   |   G. S., S. E.

Povestea pasiunii sale pentru schi și escaladă pe unele din crestele cele mai înalte ale globului începe în urmă cu mai bine de zece ani și este strans legată de avocatură, într-un mod aparte.

 
 
În urmă cu doi ani, în presa toropită de soarele arzator al lunii iulie se rostogolea o știre proaspată: doi români reușiseră să urce pe schiuri vârful Muztagh Ata (7.546 de metri), al doilea ca inaltime din nordul platoului tibetan. O premieră naţională în schi-alpinism care i-a adus pe protagoniști în lumina reflectoarelor. Dacă unul dintre aceștia, Ciprian Lolu, era cunoscut pentru performanțele sale ca salvator montan, instructor de salvamont, ghid montan şi monitor de schi-alpinism, pe Horea Popescu, al doilea membru al echipei, n-a știut nimeni de unde să-l ia și cui să-l asocieze.Avocat de top, partener coordonator al practicii de fuziuni si achizitii din cadrul firmei CMS Cameron McKenna, Horea a fost întotdeauna un personaj discret, deși de numele lui se leagă succesul unora dintre cele mai mari fuziuni si achiziții din Romania.


Povestea pasiunii sale pentru schi și escaladă pe unele din crestele cele mai înalte ale globului începe în urmă cu mai bine de zece ani și este strans legată de avocatură, într-un mod aparte. În adolescență iubise muntele, urca pe potecile Carpaților în drumeții nesfârșite și se bucura de zapadă ori de câte ori avea ocazia. Schia de când era copil. Avea condiție fizică. Iubea natura. Dar vremea a trecut, s-a dus și studenția, iar Horea, tânăr avocat într-o echipă în care performanța cerea multe ore de muncă petrecute la birou sau în meeting-uri cu clienți veniți din toată lumea, s-a depărtat de sport. S-a abandonat unei vieți sedentare și stresante, în care cariera venea intotdeauna pe primul loc. La 30 de ani, vârstă rotundă ce trebuia sărbatorită altfel, destinul i-a trimis un semn. 

Pe înălțimi, după o aniversare la birou

”Prietenii mă așteptau în Timișoara, orașul natal, pentru a petrece împreună de ziua mea, dar am rămas până târziu la birou, în București; aveam o fuziune ce trebuia finalizată chiar atunci, era una din urgențele meseriei noastre, când toată echipa trebuia să fie în priză”, zâmbește acum Horea când își amintește. Fuziunea s-a finalizat cu succes, dar nu a mai ajuns la propria-i petrecere, prietenii sărbătorindu-l în lipsă.  Dupa acel episod, un mecanism nevăzut a declanșat în mintea sa avertizarea de pericol. Lucrurile nu mai pot continua astfel, și-a spus, era o direcție greșită și avea nevoie de mai mult echilibru în viața sa.

După câteva luni, propunerea unui vechi amic, Dan, si el tot avocat, avea să-i schimbe viziunea despre ceea ce înseamna “a trăi”. Prietenul său abia revenise dintr-o călătorie în Kenya și Tanzania, i-a aratat poze și, impresionat de tot ce văzuse acolo, i-a propus să urce împreună pe muntele Kilimanjaro. ”Avea o energie molipsitoare, care m-a cuprins și pe mine. Mi-a spus că pe Kilimanjaro se urcă destul de ușor, deși are aproape 6000 de metri, că nu e necesară o pregătire de alpinist pentru a face asta. Câteva luni ne-am antrenat, iar în februarie 2007 am ajuns pe Kilimanjaro”, povestește Horea.

N-a fost deloc ușor, era prima urcare pe un vârf foarte înalt, s-a grăbit și a avut ”rău de altitudine”, o senzație pe care nu a mai încercat-o niciodata la fel de acut. Daca ar fi avut un alt ghid, nu cel ales ales dintre băștinași, probabil că ar fi fost trimis de urgență la bază. Dar ghidul său a tras de el, i-a împins limitele, fiindcă știa că nu-și primește ”tip-ul” decât atunci când clientul său ajunge pe vârf. Iar Horea a reușit să ajungă, după o săptămână de urcuș.

“Recomand oricui vrea să se rupă de viața de zi cu zi să încerce o astfel de aventură. Este o ascensiune pe care o poate face oricine. Descoperi astfel unul dintre cele mai faine locuri din lume. După ce urci muntele, poți face o săptămâna de safari sau scufundări și ai petrecut vacanță perfectă”, spune acum avocatul.

Cum se vede lumea de pe Mont Banc

După aventura trăită în Kilimanjaro, Horea a vrut să încerce și un masiv din Europa. Așa a ajuns, în vara anului 2007, să vadă lumea de pe vârful Mont Blanc. Înainte de a pleca la drum împreună cu prietenul cu care urcase pe Kilimanjaro, cei doi aveau nevoie de antrenamente suplimentare pentru că Mont Blanc este un munte ceva mai ”tehnic”, urcările fiind făcute pe zapada si gheață, ceea ce impune ascensiunea doar pe colțari.

Cum în România nu mai era zapadă în acea perioadă, au ales să se antreneze la baza muntelui pe care doreau să-l escaladeze. “Nu mai urcasem niciodată pe gheață. De fapt nici nu știam să îmi pun colțarii în picioare”, spune amuzat Horea. Vroiau sa se antreneze o săptămâna, dar a fost o vreme atât de rea încat ghidul le-a atras atenția că riscul este prea mare pentru a mai rămâne acolo. Era august și se anunța o săptămână cu multe furtuni. Așa că au hotărât să meargă în Provence, unde s-au relaxat si au vizitat regiunea.

S-au întors când vremea s-a îmbunat, odihniți și dornici să cucerească vârful; din Chamonix, în 36 de ore au urcat pe varf și au coborât. ”Am avut parte de o vreme superbă. A fost mult mai ușor decât mă așteptam, dar am înaintat destul de încet. Trebuie să urci 10-12 ore, iar noi am plecat noaptea, la ora 1, de pe la 3.100 de metri... De la ultimul refugiu, aflat pe la 3.800 de metri, urci numai pe zăpadă ultimii o mie de metri. Dar este atât de fain...”, privește în urmă Horea.

Un Revelion pe vârful Aconcagua

După Mont Blanc aventura a fost inghesuita în fundul sertarului pentru o perioada. Cum însă ”microbul” escaladelor îi intrase deja în sânge, printre fuziuni și achiziții duse la bun sfârșit a căutat următoarea țintă. Una mai greu de cucerit. Și-a propus astfel ca trecerea dintre anii 2008 și 2009 să fie specială și a ales să urce pe Aconcagua, cel mai înalt vârf din ambele Americi (6.962 m). Dar pentru a putea ajunge acolo trebuia să se antreneze intens împreună cu prietenul său. La fiecare final de săptamana erau pe munte, alergând și urcând, conștienți fiind că aveau nevoie de o condiție fizică excelentă pentru a rezista.


Horea Popescu, in expeditia pe muntele Aconcagua

De data aceasta n-au mai plecat pe munte doar el și prietenul lui, ci s-au alaturat  unui grup mai mare. Era nevoie. ”Din 12 persoane, câte eram, doar 4 am ajuns pe vârf”, își amintește acum Horea. O parte dintre cei care se aliniaseră la baza muntelui, deși aveau o condiție fizică mai bună decât a celor doi avocați, au renunțat. ”Răul de altitudine face diferenta; între 3.000 și 6.000 de metri, în fiecare zi au fost mulți, din grupul nostru și din altele, care pur și simplu au cedat. Se opreau.”, rememorează Horea acele momente.

A fost probabil cea mai consistentă experiență. Traseul pe Aconcagua nu este marcat, grupul urcând pe o potecă, în urma ghidului, fiecare ducându-și în spate bagajul. În treacăt fie spus, rucsacul lui Horea cântărea 25 de kilograme. Ascensiunea pe munte a durat aproape 20 de zile. Au avut, din nou, noroc de vreme bună. ”Pe munte există mai multe tabere fixe: Confluencia, urmată de Plaza de Mulas - tabăra de baza, la 4.200-4.300 de metri – apoi urmează alte câteva: Canada la 5.100 metri, Nido de Condores, la 5.400 metri, Berlin - pe la 5.800-5.900 metri și de acolo se urcă pe vârf. Erau trei tabere intermediare și, ca să te aclimatizezi, mai urcai, mai coborai, nu mergeai direct spre vârf”, povestește Horea Popescu.

Pentru a evita răul de altitudine, cei care urcă trebuie să facă multe etape intermediare pentru a se aclimatiza. Acolo, sus, răul de altitudine este cel mai mare adversar. ”În general, cei care atacă înălțimile sunt bine pregatiți fizic, dar nu știi niciodata cum o sa te aclimatizezi. Poți avea o istorie de aclimatizare bună și pe un munte să nu reușești să te adaptezi, să trebuiască să cobori. Este un fel de loterie, nu știi niciodată cum reacționezi. Cam în toate aventurile de acest tip am avut noroc de vreme bună, astfel că una dintre precondițiile succesului a fost îndeplinită”, subliniază avocatul.

Trecerea din 2008 către 2009 l-a prins în cort, la 5.400 de metri, la Nido de Condores. “Nu a fost revelionul cel mai reușit. Eu și amicul meu ne-am întors de pe o parte pe alta, ne-am urat ”La mulți ani!” și ne-am culcat la loc. Erau minus 15 grade Celsius în cort, cădea gheață de pe acoperis. Noroc ca aveam saci buni de dormit”, povestește cu zâmbetul pe buze Horea.

Cap-compas: Africa

După experiența din America de Sud au urmat câțiva ani în care Horea s-a dedicat total profesiei. Era deja partener în firma CMS Cameron McKenna și volumul de muncă, precum si schimbarile din viata personala, nu i-au mai permis nicio aventură. Doar proiecte, profesie și vacanțe obișnuite.

Trei ani au trecut până cînd David Neacșu, proprietarul magazinului Himalaya din București și organizatorul primei expeditii românești pe Everest, le-a propus celor doi avocați care făceau echipă în expediții montane să mearga în Uganda. Noua țintă?  Un munte numit Ruwenzori, al treilea cel mai înalt vârf din Africa. ”Ne-a povestit atât de multe lucruri frumoase despre acel loc încât ne-a convins, până la urmă. Așa că în 2012 am pus din nou rucsacul în spinare pentru a urca pe Ruwenzori”, își aduce aminte Horea.


Grupul care a urcat pe Ruwenzori

Muntele pe care se pregăteau să-l cucerească nu este atât de înalt (cca. 5.100 de metri), dar nu se urcă ușor pentru că are câteva porțiuni mai tehnice, chiar escalade. Traseul are o dificultate medie și poate fi parcurs de cei care nu au cunoștințe tehnice, dar sunt într-o condiție fizică bună spre foarte bună. Complicațiile apăreau la escalada care implica o cățărare și o coborâre în rapel, pe pereți mai abrupți, uneori chiar drepți.

”A fost o porțiune de coborâre în rapel de peste 50 de metri, pentru ca așa era geografia locului. Din câte îmi amintesc erau doi ghețari și trebuia să cobori pe unul dintre ei și să urci pe celălalt pentru a ajunge pe vârful cel mai înalt, Marguerita din Ruwenzori”, a evocat Horea acele momente. Și cum ghețarii se topesc tot mai mult de la un an la altul, mai ales in Africa, dacă cele două formațiuni erau odata unite, acum se formase o vale între ele pe care echipa trebuia să o coboare pentru a urca pe partea cealaltă.

”Aceasta a fost prima și singura expediție - deși consider acest cuvânt cam pretențios pentru ce am facut eu, mie îmi place să-i spun aventură - cu mai mulți români. Până atunci fusesem în principal cu Dan, prietenul meu, și poate cu una-două alte persoane din România, dar acum eram un grup mare, de 9-10 oameni și, deși proveneam din medii complet diferite, s-a sudat o  legatura extraodinara între oameni”, povestește avocatul CMS.

Drumul către vârful muntelui a fost parcurs în aproape o săptămână, iar după aceea a facut safari, ”pentru că nu poți merge în Africa fără să nu încerci și o astfel de aventură”.



Pentru mine nu au fost experiențe care să mă poată afecta fizic sau să îmi pună viața în pericol, dar cu siguranță au fost multe momente dificile, mai ales la nivel psihic. De multe ori a trebuit să lupt cu mine pentru a putea să mă motivez și să merg mai departe. De exemplu, înainte de vârful Aconcagua este o porțiune care se numește Canaleta, unde trebuie făcută o ascensiune destul de abruptă între 6.300-6.700 de metri. La acea altitudine mulți abandonează, pentru că nu au forța mentală să urce mai departe. Pe Mont Blanc, un alt exemplu, există o porțiune numită Grand Couloir, o traversare între refugiile Tête-Rousse și Gouter, unde sunt foarte multe căderi de stânci și pietre. Trebuie să o parcurgi foarte rapid pentru că este un risc mare. Pe această porțiune, din păcate, ghidul cu care am urcat pe Mont Blanc a murit la câțiva ani după expediția noastră. A căzut. Sunt mai multe porțiuni dificile, dar care pot fi depășite de un sportiv bun. Pentru mine a fost mai mult o problemă de forță mentală și o condiție fizică bună, dar nu de atlet de performanță. În cazul meu nu se poate vorbi neapărat de performanță, ci mai mult de determinare și de dorința de a reuși în ce mi-am propus.

Horea Popescu, Partener CMS Cameron McKenna



Cum l-a întâlnit pe Ciprian Lolu

După episodul african, în mintea sa a încolțit dorința de a încerca ceva mai spectaculos. A citit pe internet povestea unui împătimit al muntelui care urcase pe Muztagh Ata, în Tibet, a văzut și fotografiile, iar imaginile l-au făcut să viseze. Trecuse cu ani in urma, ca simplu vizitator, prin acea parte a lumii - Nord-Vestul Chinei, provincia autonoma Xin Jiang - și abia aștepta să revină.

Văzând și făcând, și-a zis avocatul, conștient că trebuia să învețe cât mai curând să folosească schiurile si in ”off-piste’’ și să exerseze ascensiunea cu noile echipamente. De atunci totul a început cumva să se lege. A primit cadou de Crăciun o pereche de schiuri de tura, cu pieile de focă aferente și tot harnașamentul. Nu știa cum se folosesc și nici dacă cineva practica sportul acesta în România, așa că a început să caute răspunsuri. ”M-am dus la Salvamont, în Poiana Brașov, și am întrebat dacă știe cineva cum se folosesc schiurile de tură, eventual dacă îmi pot spune mai multe despre ascensiuni montane de iarnă. Lumea se uita la mine circumspect... Mi-au răspuns ca ei sunt acolo pentru a salva vieți, nu pentru a da informații”, își aminteste zâmbind Horea.

Dezamagit de răspunsul primit a plecat de la punctul Salvamont, dar pe când se îndepărta de cabană cineva i-a spus în treacăt că la Zărnești ar fi un salvamontist pasionat de schi-alpinism. “Tipul din Zărnești era chiar Ciprian Lolu, împreună cu care, până la urmă, am ajuns să urc pe Muztagh Ata. Am aflat, mai târziu, că și el se gândise cu mai mulți ani în urmă la același munte”, punctează Horea.

Drumul catre Muztagh Ata

Întâlnirea cu Ciprian Lolu a avut loc în primele luni din 2013 și de la bun început cei doi au căzut de acord că e nevoie de antrenament și de o etapă intermediară pentru escalada din Tibet. Horea voia mai întâi să urce pe muntele Elbrus, în Caucaz, pentru a vedea cum se descurcă pe noile schiuri, urmând ca anul următor să atace Muztagh Ata împreună cu Ciprian. Dar un accident stupid petrecut pe pârtie, în martie 2013, i-a stricat planurile. Și-a rupt ligamentele și și-a distrus un genunchi, iar recuperarea a durat aproape un an, după operație.

Accidentul nu l-a oprit însă din visul sau, așa că în 2014 a ajuns sa urce pentru prima dată pe Elbrus, cel mai înalt vârf din Europa (5.640 metri), situat în Rusia, într-o provincie semi-autonomă, la granița cu Georgia. I-a luat ceva timp pentru a ajunge acolo: a zburat întâi la Moscova, de unde a luat avionul spre Mineralnye Vody, un oraș balnear din sudul Rusiei, iar de acolo a mers trei-patru ore cu un autobuz. A urcat pe Elbrus împreună cu prietenul său avocat, coechipierul de escaladă, având din nou noroc de vreme bună. Și a reușit să-și testeze capacitățile fizice și sa exerseze urcatul pe schiuri. ”Desigur, ca un novice căruia i s-a vândut ce era pe stoc, aveam clăpari nepotriviți și schiuri foarte grele, care la coborat sunt excelente, dar la urcat erau extrem de obositoare”, își aminteste avocatul. Drumul pana în vârf a durat o săptămâna, de la 4.000 de metri fiind nevoit să parcurgă traseul pe zăpadă.


Invingator pe varful Elbrus

Elbrus a fost o încercare importantă, având în vedere că Horea venea după o accidentare serioasă. ”Mi-a fost teamă și chiar mă gândeam ce puteam face dacă mă lăsa piciorul operat acolo, pe înălțimi; riscul era mare. Dar am mers înainte, compensam cumva frica mentală cu mult mai mult antrenament fizic, pentru picior, și cumva totul s-a echilibrat”, spune avocatul.

Reîntors acasă, și-a dedicat din nou întrega energie proiectelor pe care le avea în lucru.. Dar și-a facut timp și pentru achiziția unui echipament eficient, iar în iarna ce a unit anii 2014 și 2015 a petrecut aproape fiecare week-end la munte. “Îmi luam schiurile și eram ciudatul de pe pârtie care urcă atunci când toată lumea coboară. Dar îmi trebuia antrenament”, spune Horea.

In iunie 2015 era gata să ”atace” Muztagh Ata.

Cât costă o astfel de expediție


Horea și-a finanțat singur toate expedițiile. Statutul său profesional i-a permis acest lucru. Costurile sunt diferite, pleacă de la 1.000 de euro și pot trece de 10.000 de euro. Călătoriile pe Elbrus sau Mont Blanc au fost mai ieftine, s-au încadrat într-un buget de 1.000-1.500 de euro, în care este inclus și prețul avionului. Acestor sume li se adaugă și cele aferente achiziției echipamentelor, aceasta fiind o investiție care se amortizează în timp.
Muztagh Ata a avut costuri mai mari, cheltuielile ajungând undeva între 5.000 și 10.000 de euro. Călătoria și costurile de urcare, fără echipament, ating 5.000 de euro de persoană.
”Dar, pe de alta parte, dacă te duci într-un resort în Turcia și stai o lună, cât te-ar costa? Probabil mai mult. Așa, fiecare își cheltuie banii cum consideră mai bine”, a nuanțat Horea Popescu.


Premiera națională, pas cu pas

Din România au plecat spre noua aventură doar Ciprian și Horea. Cei doi au parcurs un drum lung până în Kashgar, un oraș de pe Drumul Mătăsii aflat în provincia Xin Jiang, din China. Au părăsit șoseaua Karakorum care merge spre Pakistan și de acolo au mers o zi până la tabăra de bază, aflată la o altitudine de 4.500 de metri. Au urcat pe jos, majoritatea bagajelor fiind cărate pe cămile. ”De când am ajuns în tabăra de bază și până la plecare au trecut 2 săptămâni. De acolo am intrat în normalul unei expediții, cu urcări ușoare, coborari, schi, apoi urcări la înălțimi mai mari, aclimatizare, coborâre... Cum se spune în engleză: ’Climb high, sleep low’. Adică să încerci să urci cât mai sus, iar după aceea să cobori și să dormi la o altitudine mai joasă”, explică Horea.

Pe la mijlocul lunii iulie cei doi români au pornit spre vârf, după ce au părăsit ultima tabără aflată undeva la 6.800-6.900 de metri. ”Este cel mai înalt punct în care m-am odihnit, pentru că dormit e cam mult spus... Iar de acolo am urcat și am făcut 4-5 ore până pe vârf. Nu a fost chiar așa mult, pentru că ne-am impus un ritm constant până sus. În ziua aceea, în momentul în care am atins vârful eram acolo doar eu și Ciprian”, își amintește Horea Popescu.


Un avocat roman pe varful Muztagh Ata

Inițial, când a ajuns în punctul cel mai înalt, nu a conștientizat că a atins un loc pe care alții nu-l vor putea vedea vreodată. Primul său gând a fost să-și pună schiurile în picioare și să coboare. Bifase vitoria. Dar Ciprian l-a oprit, i-a oferit o bucată de ciocolată și l-a îndemnat să se bucure de priveliște. Atunci a fost copleșit de frumusețea care-l înconjura. “Era un peisaj superb de jur-împrejur; era foarte senin în acea zi și se vedeau crestele semețe ale munților din toate punctele cardinale. Am stat o jumătate de oră pe vârf și după aceea am pornit la vale pe schiuri”, mai spune Horea.

Coborârea nu a fost ușoară, având în vedere epuizarea, dar și faptul că zăpada era ceva mai ”grea”. “Pornisem la ora 12 din vârf și la 4 după-amiaza eram în tabăra de bază de la 4.500 metri, ceea ce era imposibil de imaginat dacă nu aș fi avut schiuri. Mai ales că între 5.500 și 6.000 de metri era o zonă cu foarte multe crevase, peste care trebuia să fi foarte atent cum treceai. Pe schiuri era ceva mai ușor pentru că toate crevasele erau înguste. Dar dacă nu erai atent exista riscul să cazi, așa cum o făcuseră câțiva în zilele anterioare”, a adăugat avocatul.

Polii, deocamdată un vis

Prin aceasta aventură, Horea Popescu și Ciprian Lolu au marcat o premieră națională în schi-alpinism. Avocat de top în aria sa de practică și partener într-o firmă internațională poziționată între primele șase la nivel global, Horea a deschis un al doilea front pentru a atinge Muztagh Ata, pe care a ”luptat” aproape trei ani. Pasiunea cu care se implică în orice proiect, indiferent de natura lui, l-a ajutat să învingă muntele. Acum viseaza cu ochii deschiși la următoarele destinații, ținte greu de cucerit pentru cei mai mulți. ”Niște locuri frumoase spre care îmi place să mă uit pe hartă, din când în când, dar fără să iau o decizie, sunt Polii. Polul Nord, Sud... Îmi place să mă uit la ei și deocamdată să visez. Dacă și când voi porni din nou la drum rămâne de văzut”, menționează prudent Horea.

Motivul nu e greu de întrezărit. Aventurile sale sunt privite de familie cu înțelegere, dar nu cu un prea mare entuziasm din cauza riscurilor la care se expune.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 28 / 4388
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Avocații Bondoc & Asociații câștigă pentru Primăria Sinaia un dosar privind returnarea de TVA pentru investiția de 8 mil. € în Telegondola orașului
    (P) LegiTeam: Multinational company from highly regulated industry is looking for in-house Legal Counsel to join Bucharest team!
    Cei mai buni profesioniști în copyright, brevete și mărci industriale. Campionii pieței locale, evidentați în ultimul clasament IP Stars
    BERD și IFC finanțează construcția unui nou terminal de cereale la Marea Neagră. Simona Marin, Partener CMS România, printre coordonatorii echipei de avocați
    Prin ce s-a remarcat echipa BBU Law RO în competiția “Youth Innovation Competition on Global Governance” de la Astana. Cei trei componenți ai echipei românești vorbesc în BizLawyer despre probele prin care au trecut și temele care le-au adus premii
    Pretențiile investitorilor în litigiile și arbitrajele cu Statul Român și M. Finanțelor însumează 113 miliarde de lei, 96 mil. USD și 345 mil. €. Cele mai importante dosare și avocații angați pentru apărare
    Grupul american Standex intră în România printr-o achiziție. Avocații Maravela & Asociații, alături de cumpărător
    Cum lucrează avocaţii in-house din marile companii private. Mihaela Scărlătescu, Head of Legal & Compliance - A&D Pharma: Fără un departament juridic dedicat, dinamic și care înțelege detaliile business-ului, o societate comercială poate avea dificultăți în a fi și a acționa ca un lider
    Ce proiecte i-au ținut ocupați pe avocații ONV LAW în S1. Stagnarea economică și ritmul scăzut al investițiilor recalibrează așteptările, o creștere a activității fiind așteptată din litigii
    Maravela & Asociații și Gleiss Lutz asistă Chimcomplex în preluarea activelor Oltchim, în timp ce vânzătorii sunt asistați de Bondoc & Asociații și White & Case. Cine sunt și ce fac avocații implicați în tranzacție
    Familia Tecar și-a vândut participația în grupul Pehart Tec fondului Abris Capital Partners. Bondoc & Asociații, alături de vânzător
    Angajații băncilor sunt asimilați funcționarilor publici în accepțiunea legii penale. Penalistul Mihai Mareș explică decizia ICCJ și efectele sale asupra acestora
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...