ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate

19 Septembrie 2018   |   Ștefania Enache

Mușat & Asociații oferă serviciile uneia dintre cele mai experimentate echipe de avocați specializați în dreptul concurenței de pe piață, munca echipei fiind coordonată de Paul Buta.

Paul Buta, Partener, si Manuela Lupeanu, Managing Associate - Musat & Asociatii

 
 
Profesioniștii Mușat & Asociații sunt de părere că în domeniul concurenței există puține rețete „universal valabile”. “Orice analiză, audit sau sfat acordat în materia legislației concurenței trebuie să fie personalizate, altfel riscă să scape din vedere un element important al activității clientului și să ducă la o soluție eronată. De aceea, și în materia programului de conformare, trebuie avut în vedere acest lucru.Programul, manualul, soluțiile, nu pot fi la fel în cazul unei societăți care este activă, de exemplu, în zona de producție de energie cu cele propuse în cazul unui comerciant retail.Dacă vreți, se poate identifica doar o rețetă metodologică în conceperea programului, etapele sale, însă simpla ei aplicare nu garantează obținerea beneficiul scontat.E nevoie și de substanță pentru a fi sigur că nu te plasezi în zona unei potențiale încălcări sancționabile a regulilor de concurență”, punctează Paul Buta, Partener Mușat & Asociații.


Măsura luată de Consiliul Concurenței, care la finele anului trecut a publicat primul ghid de conformare, reprezintă o expresie a sferei de acțiune preventivă care vine în sprijinul firmelor în activitatea lor de respectarea a legislației concurenței. Avocații Mușat & Asociații nu consideră că există o corelare de tipul cauză efect între apariția acestui ghid și activitățile de conformare realizate în ultima perioadă în sfera protecției datelor cu caracter personal. ”În materia legislației concurenței există deja o practică înrădăcinată la nivelul întreprinderilor, cel puțin la cele cu impact mai mare pe piață, constând în realizarea unor activități interne de informare, auditare, control și prevenție periodică. Publicarea Ghidului este utilă din perspectiva faptului că subliniază, chiar și pentru cei mai sceptici, că prevenția și conformarea în materia legislației concurenței este necesară și utilă, fiind recunoscută ca atare și de autoritatea de concurență”, arată Manuela Lupeanu, Managing Associate Mușat & Asociații.

De altfel, în materia concurenței au existat întotdeauna, pe lângă normele obligatorii, și o serie de documente incluzând recomandări sau explicitări ale unor situații practice, care prin sprijinul pe care îl aduceau firmelor, erau folosite și urmate de majoritatea practicienilor. “În această zonă se plasează, în opinia noastră, și ghidul de conformare. Fără a fi obligatoriu, va fi un sprijin pentru întreprinderi în înțelegerea poziției Consiliului Concurenței și a așteptărilor acestuia”, adaugă Manuela Lupeanu.

Principalul scop pe care îl au programele de conformare este acela de a permite firmelor evitarea încălcării legislației din domeniul concurenței și de a dezvolta metode proprii pentru prevenirea, identificarea și remedierea eventualelor probleme. ”Așadar, primul avantaj practic va consta în evitarea unor încălcări și a unor amenzi substanțiale (care știm că în această zonă pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri). Al doilea avantaj este semnificativ și el, dacă este cuantificat în bani. Existența unui program de conformare la nivelul întreprinderii este de regulă reținută drept circumstanță atenuantă în cazul aplicării de amenzi pentru fapte anticoncurențiale. Existența unui program de conformare este deci utilă oricărei întreprinderi, mari sau mici. Există o serie de decizii adoptate de Consiliul Concurenței în care au fost sancționate societăți mici (IMM) pentru fixarea unor prețuri sau participarea la alte înțelegeri anticoncurențiale grave. În astfel de cazuri, de regulă, dimensiunea societății nu are nicio relevanță, sancțiunea fiind aplicabilă tuturor”, subliniază Paul Buta.

Avocații Mușat & Asociații lucrează în strânsă colaborare cu clienții

Echipa de experți din cadrul Mușat & Asociații axată pe probleme de concurență lucrează în strânsă colaborare cu clienții, pentru a se asigura că în derularea activității lor aceștia nu încalcă regulile de concurență. În acest sens, sunt permanent organizate training-uri și audituri extensive de concurență. ”Activitatea noastră de concepere, implementare și monitorizare a programelor de conformare personalizate, analize aprofundate de risc, sesiuni de informare a fost constantă înaintea apariției Ghidului și a continuat și ulterior acestuia în același ritm”, amintește Partenerul Mușat & Asociații.

Odată identificate riscurile la care este supusă o firmă (prin analiza dimensiunii, sferei de activitate, condițiilor de piață, etc…), acestea vor fi evaluate din perspectiva probabilității survenirii lor și a impactului pe care îl pot avea. “Este evident că în cazul identificării unor probleme cu potențial real de manifestare se lucrează pentru eliminarea lor. În ceea ce privește riscurile latente, se creează mecanismele pentru ca situațiile respective să fie aduse cât mai repede la cunoștința departamentului juridic, care gestionează de regulă rezolvarea lor ulterioară”, subliniază Manuela Lupeanu.

Avocatul atrage atenția că majoritatea clienților Mușat & Asociații a implementat diverse forme de programe de conformare și proceduri de control/monitorizare personalizate. Având în vedere importanța regulilor de concurență și impactul financiar pe care îl poate avea o eroare în această zonă, se poate constata existența în majoritatea firmelor a unor persoane însărcinate cu respectarea și gestionarea tuturor aspectelor legate de legislația de concurență. “Clienții pe care îi deservim în materia concurenței sunt deosebit de variați, ca și problemele și dificultățile pe care ei le supun atenției noastre. Sunt atât societăți aparținând unor grupuri internaționale, cât și întreprinderi naționale cu o veche prezență în piață, atât firme nou intrate sau care vor să intre în România, cât și societăți cu care avem deja o colaborare îndelungată”, adaugă expertul Mușat & Asociații.

Despre servicii și echipă

Mușat & Asociații oferă serviciile uneia dintre cele mai experimentate echipe de avocați specializați în dreptul concurenței de pe piață, munca echipei fiind coordonată de Paul Buta. “Echipa de concurență este implicată întotdeauna în proiecte extrem de variate, cel mai adesea cu un grad mare de complexitate, indiferent dacă vin din zona înțelegerilor anticoncurențiale, a abuzului de poziție dominantă sau a concentrărilor economice și a ajutorului de stat. În baza unei expertize teoretice de prim rang și a unei experiențe practice intense, membrii echipei noastre oferă asistență juridică în materia legislației UE și naționale a concurenței, într-o formă practică și aplicată”, declară Paul Buta.

Ultimul an s-a caracterizat prin menținerea nivelului intens de muncă în cadrul departamentului de Concurență din cadrul Mușat & Asociații. ”Atât activitatea de consultanță, investigație, cât și cea de litigii, a avut un caracter susținut, rezultat și din faptul că, după ce ne supune atenției o anumită problemă, de regulă clientul revine si cu alte proiecte și probleme, în paralel. Astfel, volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței, clienții fiind interesați de diminuarea oricui risc în această zonă. Echipa de concurență colaborează permanent cu colegii din zona tranzacțională, acționând în mod unitar. Implicarea noastră în tranzacții se realizează la momentul inițierii acestora, tocmai în ideea identificării și eliminării oricărui risc încă de la momentul discuțiilor incipiente. Documentele tranzacției sunt întotdeauna discutate și cu echipa de concurență, care rămâne implicată pe întreg parcursul negocierilor, până la faza finală și ulterior, în faza de implementare și post-implementare. Chiar activitatea noastră curentă include proiecte din zona concentrărilor economice și a ajutorului de stat, însă etapa la care se află ele nu permite publicarea numelui clienților sau a sectorului de activitate. Acest an a început cu o activitate intensă și preconizăm o creștere a acesteia, atât în volum cât și în complexitate. Un aspect pe care îl monitorizăm atent este și evoluția numărului de acțiuni în despăgubiri pentru încălcări ale legii concurenței”, explică Partenerul Mușat & Asociații.

O activitate în creștere. Mandate complexe și clienți sofisticați

Tot mai multe proiecte ajung pe masa avocaților axați pe practica de concurență, activitatea echipei Mușat & Asociații fiind intensă atât în sfera consultanței, cât și în cea a litigiilor. “În zona de litigii, echipa noastră a acționat în numele unor clienți în vedere obținerii anulării deciziilor Consiliului Concurenței sau a menținerii soluțiilor favorabile obținute fața Curții de apel București (Electrolux, Sig Sauer). În zona de consultanță activitatea este permanent amplă în materia înțelegerilor verticale și orizontale, dar și a abuzului de poziție dominantă. De asemenea, am constatat în ultima vreme o creștere a cererii în materia unor probleme mai complexe privind ajutorul de stat. Totodată, am sesizat o mai mare atenție acordată problemelor de concurență în cadrul tranzacțiilor efectuate de companii mari (atât fuziuni și achiziții, cât și tranzacții desfășurate în cadrul activității curente), aceasta fiind parțial explicată de atenția sporită acordată în ultima vreme de autoritățile de concurență acestor aspecte”, precizează Manuela Lupeanu.

Cele mai recente proiecte în care experții Mușat & Asociații s-au implicat au vizat, printre altele, litigiile privind anularea unor decizii de sancționare (unde avocații acționeză, de exemplu, pentru Electrolux, Sig Sauer, Electromagnetica, Antena Group), consultanță în procedura achizițiilor (unde un mandat relevant dintre cele acum publice îl constituie achiziția grupului A&D Farma de către grupul Penta), investigațiile desfășurate de autoritatea de concurență (dintre care putem aminti, dintre cele finalizate recent, pe cea privind presupusele înțelegeri pe piața achiziției de contoare de curent electric).

“Ceea ce caracterizează proiectele în materia dreptului concurenței este complexitatea, durata îndelungată și caracterul sensibil al informațiilor, ceea ce face ca datele privind cea mai mare parte a proiectelor în care suntem implicați să nu poată fi făcute publice. Proiectele noastre sunt gestionate de echipe pluridisciplinare în funcție de aria de activitate a clientului, acest aspect constituind, pe de-o parte, avantajul pe care o firmă full-service îl oferă și, pe de altă parte, o necesitate reală pentru o abordare rațională și exhaustivă, singura care poate oferi o soluție atât utilă, cât și aplicată la obiectivele de business ale clienților noștri. Cu titlu de exemplu, în proiectul privind achiziția A&D Pharma problemele de concurență au fost tratate integrat, în strânsă colaborare cu echipa de Life Sciences, cu colegii implicați pe componenta de Mergers & Acquisitions, cu cei care au lucrat pe partea de Corporate & Commercial, fiind totodată implicate punctual și echipele de Tax și Dispute Resolution. De asemenea, în timp, am dezvoltat relațiile de colaborare necesare acestui tip de proiecte cu experți recunoscuți în plan național și internațional în materie de analiză economică, ceea ce conferă un plus de adâncime evaluărilor și soluțiilor propuse de echipa noastră”, a conchis Paul Buta.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 484 / 5241
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Voinescu Lawyers a încheiat o alianță cu Studio legale asociato Martinez & Novebaci din Milano. Casa de avocați a deschis și un birou la Paris
România a câștigat arbitrajul în care italienii de la FIN.CO.GE.RO cereau despăgubiri de 327 mil. €. Ce facturi a plătit statul pentru apărare în acest dosar și ce firme de avocați sărbătoresc victoria
RTPR Allen & Overy, avocații vânzătorilor Sano Vita. Cornel Soare, unul dintre fondatori și CEO al Sano Vita: Am apreciat profesionalismul echipei RTPR conduse de Alina Stăvaru pentru modul în care ne-a ghidat prin labirintul tuturor complexităților juridice
Ce punctaje au obținut firmele selectate de Ministerul Finanțelor pentru derularea Programului MTN | Pelinari și Pelinari, în asociere cu Cleary Gottlieb, s-a clasat pe prima poziție. Pe lista finaliștilor sunt și asocierile din care fac parte Filip & Company și Volciuc-Ionescu
Dr. Sabin Taclit, Legal Manager în cadrul NextGen Communications: Strategia departamentelor juridice va rămâne aceeași și în anul 2020: prevenire și inovație. Va fi un an dedicat mai mult consultanței juridice și mai puțin activității litigioase
MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman primește două premii din partea Client Choice by Lexology - 2020. Alte 4 firme locale primesc câte o distincție
LegiTeam: ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Avocații Radu și Asociații SPRL obțin o nouă confirmare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție a momentului de la care curge termenul de prescripție în materie fiscală
Printre cele mai interesante proiecte ale avocaților de IP de la TZA a fost mandatul legat de anularea unui brevet de invenție acordat în domeniul metalurgiei, în care s-a obținut respingerea unei cereri de despăgubiri în valoare de peste 100 mil. usd. Echipa acordă asistenţă juridică în tranzacţii mari de tip „private equity” şi în alte preluări comerciale complexe
Asistența acordată UiPath, printre proiectele de o mare complexitate ale echipei de IP de la Filip & Company. Monica Stătescu (Counsel): Ne așteptăm ca zona IT să fie extrem de activă și anul acesta. Apar din ce în ce mai multe start-up-uri în domeniul dezvoltării de software, iar firmele cu renume investesc în dezvoltarea de noi tehnologii
Cum lucrează avocații de Concurență de la bpv Grigorescu Ștefanică. Cristina de Jonge, Avocat senior coordonator: În toate cazurile în care am atacat deciziile am reușit fie anularea sancțiunii, fie reducerea semnificativă, cu peste 45%, a amenzii acordate
Un Senior Partner se retrage din asocierea cu Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP și își înființează propria-i practică. Focus pe arbitraj internațional și IP
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...