ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum lucrează avocaţii in-house din marile companii private | Laura Rudnyanszky, Country Privacy Lead - Teleperformance Group, lider mondial în această industrie: Sunt motivată de proiectul intern de a consolida echipele și resursele din subsidiare într-un pol juridic puternic la nivel de grup. Toate companiile sunt în plin proces de expansiune, așa că viitorul se anunță foarte dinamic

02 Decembrie 2019   |   Ștefania Enache

Laura Rudnyanszky are în spate o experiență de peste zece ani, ani care compun cariera sa juridică. Expertul a activat atât în domeniile de practică privată, cât și în consilierea juridică internă, cumulând experiență în gestionarea problemelor juridice în sectorul Telecomunicațiilor, publicitate, producție publicitară, tehnologie, etc.

Laura Rudnyanszky, Country Privacy Lead - Teleperformance Group

 
 
Vorbele dr. Martin Luther King Jr. „dacă nu pot face lucruri mărețe, pot face lucruri mici într-un mod minunat” reprezintă crezul după care Laura Rudnyanszky, Country Privacy Lead în cadrul companiei de outsourcing-omnichanel Teleperformance Group, își ghidează viața.Cu o pregătire academică de nivel înalt, care include LL B în Drept, LL B în Management, LL M Drept Internațional Privat, dar și o certificare pentru parcugerea unui curs de contracte de la Harvard Law School, Laura s-a impus în rândul profesioniștilor.Astăzi este recunoscută în piață datorită modului perfect în care a reușit să combine mai multe arii ale Dreptului și management.

Laura Rudnyanszky are în spate o experiență juridică de peste un deceniu. Expertul a activat atât în domeniile de practică privată, cât și în consilierea juridică internă, cumulând experiență în gestionarea problemelor juridice în sectorul Telecomunicațiilor, publicitate, producție publicitară, tehnologie, etc.


De altfel, Laura consideră că un plan individual de dezvoltare profesională este esențial în această profesie, iar succesul în această carieră vine ca o consecință a eforturilor depuse în direcția perfecționarii profesionale.

„Sunt mediator acreditat din anul 2013 și DPO din anul 2018. Primii ani ai carierei am ocupat funcția de subofițer în cadrul STS, ani care au marcat ascensiunea mea profesională. Pot confirma că acei câțiva ani petrecuți în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și-au lăsat amprenta, telecomunicațiile devenind astfel “prima mea dragoste”. În cadrul STS, am luat contact cu servicii specifice centrelor de date și sistemelor informatice avansate, garantând astfel protecția și confidențialitatea telecomunicațiilor speciale (privacy law)”, povestește Laura.

Atunci când a renunțat la activitatea din sectorul de stat a făcut pasul către avocatură, colaborând cu firme ca “Dragne și Asociații”, “Răducan, Licari, Giambașu și Asociații”. „După câțiva ani, am decis că este timpul să mă orientez spre domeniul in-house și am făcut primul pas spre industria producției publicitare, acceptând poziția de Director Juridic la J&J Group, iar mai târziu am reintrat în industria telecomunicațiilor. Datorită acestei poziții m-am implicat mai mult în proiecte de consultanță multidisciplinară dedicată, care au presupus consultanță de tip day-to-day ce acoperea întreaga activitate a companiei. M-am implicat total în noua poziție, asumându-mi cu deschidere rolul care a presupus reconstruirea echipei juridice și repoziționarea acesteia în cadrul companiei, oportunitatea de a contribui în mod efectiv la activitatea și succesul companiei, de a conduce proiecte strategice împreună cu businessul, de a „lăsa ceva în urmă””, a declarat Laura Rudnyanszky într-un interviu acordat BizLawyer.

Anul trecut, în aprilie, a făcut o nouă schimbare în cariera sa și a acceptat pozitia de Legal Officer în cadrul Teleperformance Group. După nici două luni i s-a propus să preia funcție de Country Privacy Lead al filialei locale a Teleperformance Group, cea mai mare companie din lume de outsourcing-omnichanel, grup compus din trei firme. „Coordonez activitatea juridică a celor trei companii din România. Sunt motivată de proiectul intern de a consolida echipele și resursele din subsidiare într-un pol juridic puternic la nivel de grup. Toate companiile sunt în plin proces de expansiune cu proiecte din ce în ce mai complexe, așa că viitorul se anunță foarte dinamic. Chiar dacă m-a scos din zona de confort, apreciez dinamica și creativitatea specifica acestei industrii”, subliniază Laura.




A revenit la „prima dragoste”

Când s-a reinters în telecomunicații, Laura Rudnyanszky a revenit la „prima sa dragoste”, la domeniul care a pasionat-o încă de la debutul în profesie. „Teleperformance reprezintă o provocare și pentru că îmi doream să activez într-o industrie creativă și inovatoare, am acceptat din tot sufletul această provocare. Teleperformance România este o filială a Teleperformance Group, liderul mondial în managementul experienței clientului omnichannel externalizat, un grup prezent în 80 de țări, operând la nivel mondial peste 170.000 de stații de lucru computerizate, cu 300K + angajați în peste 340 de centre de contact și deservind peste 170 de piețe. Gestionează programe în 265 de limbi și dialecte diferite în numele marilor companii internaționale care operează într-o mare varietate de industrii. Conectăm cele mai mari și mai respectate mărci de pe planetă cu clienții lor, oferind îngrijire clienților, asistență tehnică, achiziție de clienți, soluții digitale, analitice, back-office și alte servicii specializate pentru a asigura interacțiuni constant pozitive cu clienții”, explică specialistul.

În compania în care lucrează acum, Laura spune că sunt combinate atingerea umană și tehnologia înaltă pentru a oferi experiențe extraordinare clienților. „În timp ce tehnologia creează moduri noi și agile de lucru, experții noștri în interacțiune rămân angajați să creeze conexiuni unice prin empatie, abilități de comunicare adaptative și, mai important, o pasiune pentru a face să se realizeze. Teleperformance este partenerul de servicii comerciale agil de care companiile au nevoie în această lume digitala. Fiecare client este unic, iar diversitatea noastră ne permite să interacționăm cu ei într-un mod unic. Cred cu adevărat că, în ciuda diferențelor noastre, în cadrul grupului Teleperformance suntem legați de un fir comun: umanitatea noastră comună și empatia pentru clienți. Cu cea mai mare echipă mult calificată și multiculturală, diversitatea noastră este sursa noastră de forță care ne permite să generam idei și perspective noi”, detaliază Laura.

În România, Teleperformance și-a stabilit operațiunile în 2004 și a devenit liderul pieței locale. Teleperformance România operează în prezent peste 900 de stații de lucru cu peste 1.400 de angajați, oferind serviciile sale pentru jucători importanți internaționali, inclusiv bănci, companii de asigurări, companii de turism și jocuri și telecomunicații, precum și unora dintre principalii jucători ai pieței românești.

Un rol complex

Poziția pe care o ocupă în cadrul companiei o obligă să coreleze și să sincronizeze solicitările acesteia cu limitele impuse de legislația locală, românească. Laura este implicată în tranzacții de anvergură cu elemente transnaționale în arii de competență diversă: employment law, privacy law, drept fiscal, fuziuni și achiziții, etc.

„Pot spune că activitatea consulantului juridic intern în cadrul unei companii internaționale, leader pe piață, presupune cunoștințe temeinice de drept, dar și o gândire strategică orientată spre atingerea rezultatelor de business, la nivel de grup.  Implică de asemenea cunoștințe avansate din arii complexe de activitate tangente cu industria telecomunicațiilor. Având diverse politici stricte, la nivel de grup, care trebuie respectate, dar și adaptate conform legislației locale, colaborez direct cu Top Managementul din România și nu numai, prin trasarea de obiective clare, dar în acelasi timp mă asigur și de respectarea obiectivelor de business trasate de Grup. Colaborez constant și cu celelalte Departamente cum ar fi: Financiar, Comunicare, Facility, HR, Comercial, Training”, detaliază expertul.

De altfel, rolul pe care îl joacă un consilier juridic intern în cadrul unei structuri atât de complexe și în continuă schimbare, cum este cea a grupului Teleperformance, este acela de a oferi suportul care să asigure garanții suficiente pentru dezvolatera business-ului, în strânsă legătură cu întelegerea reală a relațiilor cu clienții firmei.

„Implicarea în business-ul de zi cu zi, cu accent deosebit pe deciziile care trebuie implementate în toate ariile industriei telecomunicațiilor, cu interes real pentru clienți, comunicare deosebită cu clienții interni și externi, sunt competențe esențiale pentru a oferi expertiză, support legal, dar și pentru a îndeplini obiectivele setate prin planurile de business. Dar mă ocup, de asemenea, de litigii și IP, corporate și consultanță pe daily business, regulatory, compliance și commercial. Domenii precum proprietate intelectuală, data protection, vânzări, corporate sau negocierea contractelor sunt domenii clasice de expertiză necesară pentru a fi un bun in house counselor. Acestea sunt domenii pe care acest rol trebuie să le stăpânească din perspectiva 360 pentru a oferi consultanță juridică valoroasă, iar abordarea pluridisciplinara este de asemenea obligatorie pentru a putea funcționa în această industrie inovativă”, completează Laura.

Pentru ca un jurist in house să ofere suportul de specialitate necesar se impune ca la baza pregătirii acestuia să stea experiența acumulată în firmele de avocatură, dar și în cadrul activității practicate pentru clienții din diverse industrii ale pieței.

„De exemplu, colaborările mele cu clienți din diverse industrii, în cadrul societăților de avocatură în care m-am format ca profesionist, până să încep colaborarea cu Grupul Teleperformance, au creat premisele necesare înțelegerii mai profunde a business-ului și m-au format ca profesionist. Un jurist, care în cadrul formării profesionale a interacționat cu clienți din diverse industrii, reușește atunci când reprezintă un departament juridic al unui singur client, să înțeleagă și să implementeze politicile de management mult mai aplicat. Sunt esențiale valorificarea competențelor de bază, precum și dezvoltarea unor competențe complementare care țin de specificul industriei în care performează clientul final. Această condiție se aplică atât pentru avocatul de business în cadrul unei societăți de avocatură, cât și pentru un Legal Officer din cadrul unei corporații”, nuanțează profesionistul.


Provocările momentului

Laura Rudnyanszky admite faptul că, teoretic, în practica avocațială nu prea apar inovații spectaculoase. „Da, putem vorbi de viziune și inițiativă în experimentarea și dezvoltarea unor practici noi, de abilitate și talent în gestionarea eficientă a unui dosar litigios, ori structurarea unui proiect complex de finanțare, sunt zone unde este loc de inovație. Ca Legal Officer însă, posibilitatea de creativitate în business-ul grupului este mult mai amplă și am ocazia să identific soluții și să ofer perspective vaste care depășesc sfera avocațială în chestiuni comerciale complexe și dificile. Sentimentul de gardian al legalității și integrității afacerilor Grupului Teleperformance reprezintă pentru mine un sentiment puternic față de acest domeniu. Din această perspectivă, în contextul procesului decizional de business, sunt esențiale identificarea alternativelor în atingerea unui obiectiv legitim, evaluarea gradelor de risc, expunerea unui set de opțiuni sistematice și constructive, găsirea unui echilibru în soluția finală aleasă între valorile legitime concurente, dar și avansarea cu fermitate a unei viziuni operaționale de înaltă integritate”, argumentează expertul.

În activitatea de zi cu zi, Laura asigură legătura dintre Top Management și celelalte departamente, redactează argumente și opinii care demonstrează capacitatea de a înțelege valoarea și limitele disciplinelor interdependente. Uneori, și soluțiile simple și inovatoare, respectarea termenelor sau reprioritizarea permanentă a urgențelor în cele mai bune condiții de garanție și professionalism fac parte din programul zilnic al unui consilier juridic intern. Astfel, profesionistul trebuie să gestioneze atât problemele pur juridice, cât și pe cele organizatorice, care țin de  funcționarea echipei și de comunicarea internă, ori cele care țin de colaboratorii și partenerii din cadrul Grupului și cei externi.

„În ceea ce mă privește, au fost perioade în care m-am concentrat pe realizarea și finalizarea unor proiecte juridice, iar în altele m-am ocupat preponderent de zona de organizare și eficientizare a activității structurii juridice. Consider că diferența între succes și insucces este dată de modalitatea în care fiecare jucător abordează provocările. Pentru mine, de exemplu, este important că reușim să punem la un loc experiența și viziunea de business a tuturor celor care dețin expertiză pe un subiect cu impact asupra operațiunilor. Asta ne ajută să avem reacții rapide și informate atunci când este cazul, dar și să punem în valoare know-how-ul intern și experiența extrem de valoroasă a oamenilor noștri”, arată Laura.

Referindu-se la cea mai mare provocare rezultată din rolul de in-house lawyer, expertul nominalizează Inteligența artificială și/sau digitalizarea. Mai mult, susține că inteligența artificială va ocupa evident o mare parte din munca legală standardizată.

„În același timp, lumea devine din ce în ce mai complexă în fiecare zi, atunci când facem referire la cerințele de conformitate, tranzacții transfrontaliere, platforme comerciale online, IP, taxe (TVA), IT, AI, și așa mai departe. Necesitatea de a crea structuri sensibile, unite și soluții în acest mediu de afaceri, va crea această nevoie de a consolida echipe de in house legal “soft skilled” pentru toate liniile de afaceri care vor să țină pasul cu această dezvoltare. Noile reglementări GDPR, care au intrat în vigoare în mai 2018, au avut, evident, un impact mare asupra afacerii noastre. În plus, după cum vedem, munca avocaților din ce în ce mai standardizată va fi automatizată de inteligența articială. De exemplu, revizuirile de due diligence, contractele standardizate nu foarte complexe, emiterea de documente corporative standard și alte funcții vor fi preluate de computere. După cum veți vedea aceste avansări, și rolul avocaților interni în calitate de consilieri de încredere pentru compania pe care o reprezentăm va deveni mai important. Influența reală în afacere, și nu doar oferirea de răspunsuri la întrebări legale, va fi un factor crucial de succes pentru avocații interni, odată ce progresele tehnologice încep cu adevărat să se accelereze”, menționează profesionistul.




Pot spune ca sunt interfața dintre Top Management și firmele de avocatură către care sunt externalizate anumite proiecte, sunt mediator și liant între business și avocații externi. Alocarea și coordonarea speței externalizate, cu atenție la detalii și urmărirea îndeaproape a modului în care avocații externi trasează problema juridică cu care au fost mandatați, consider că acestea sunt premisele unei soluții juridice finale de succes. Astfel, juristul intern evaluează suportul acordat, putând solicita completări sau clarificări ale unor aspecte juridice importante pentru derularea proiectelor sau poate face propuneri privind abordarea strategică a unor spețe, având în vedere nu doar cunoștințele sale juridice, ci și cunoașterea organizației din interior.

Laura Rudnyanszky, Country Privacy Lead în cadrul companiei de outsourcing-omnichanel Teleperformance Group


Despre activitatea Teleperformance România


Teleperformance România își dorește ca, în cel mai scurt timp, să implementeze relocarea ca un beneficiu de recrutare. „Lucrez intens la acest proiect cu sprijinul celorlalte departamente. Este un proiect ambițios, având în vedere piedicile legislative din domeniu”, declară Laura.

Juristul amintește faptul că, în industria BPO, o mare provocare o reprezintă multitudinea de limbi străine necesară pentru a deservi un client ce operează la nivel internațional. „Piața locală nu este extrem de ofertantă când vine vorba de anumite limbi străine cum ar fi rusa, poloneza, chiar și germana, motiv pentru care pachetul de relocare și implicit demersurile juridice reprezintă un aspect primordial ca importanță și dificultate. De asemenea, abundența de modificări legislative și viteza cu care acestea se derulează reprezintă adevărate provocări pentru domeniul în care activez. Cadrul legislativ aplicabil industriei telecomunicațiilor ar trebui să fie stabil, predictibil și favorabil investițiilor, astfel încât să creeze premisele unei viziuni pe termen lung atât la nivel macro, cât și la nivel micro în industrie. Consider că eventualele modificări legislative trebuie să fie precedate de consultarea juridică a celor mai importanți “actori” din industrie”, mai spune Laura.

În ciuda acestor neajunsuri, expertul este de părere că evenimentele din ultima perioadă indică faptul că ne îndreptăm îndreptăm spre o maturizare și o consolidare a cadrului legislativ. Mai mult, consideră că legiuitorul a înțeles într-un final, importanța acestei industrii și beneficiile pe care aceasta le poate aduce, dacă există o protecție legislativă sporită.

„Una dintre principalele modificări benefice industriei a fost intrarea în vigoare a Legii 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, act normativ prin care a fost stabilită o conduită contractuală și operațională a modalității în care trebuie realizat accesul la infrastructura fizică a operatorilor de rețea, atât pe proprietatea publică, cât și pe cea privată, precum și modalitatea de construire a rețelelor de telecomunicații. Cred că unul dintre principalele acte normative, care vor influența industria de telecomunicații, este Noul Regulament General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal nr. 679/2016, aplicabil din 25.05.2018. Acesta modifică substanțial modalitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal, aceasta fiind o zonă extrem de importantă a activității desfășurate de companie”, indică juristul.

Colaborarea cu firmele de avocatură

În cadrul activității pe care o derulează, Laura coleborează adesea cu firme de avocatură, dar relația cu aceste entități este gestionată de către departamentul juridic, care monitorizează îndeplinirea indicatorilor de performanță.

„Evaluarea unui partener extern se face având în vedere criterii precum experiența, specializarea, resursele și reputația respectivei firme de avocatură. Avocatura de business este competitivă, diversă, dinamică. Este o piață în care, ca și client, găsești tipurile de servicii și suportul de care ai nevoie pentru derularea unor proiecte de amploare ori pentru soluționarea unor cazuri ‘de nișă’. Există firme de avocatură care au devenit tot mai flexibile, adaptându-se mai bine cerințelor clienților în ceea ce privește modul de identificare a soluțiilor juridice, într-un ritm sincronizat cu necesitățile privind derularea business-ului. Este foarte important să găsești cadrul comun între companie și firma de avocatură cu care colaborezi”, susține expertul.

Grupul în care activează colaborează cu Rokas International Law Firm de peste 10 ani.

Decizia de colaborare este bazată pe anumite criterii, printre care foarte importante sunt calitatea, accesibilitatea și promptitudinea suportului juridic. „Departamentele juridice pe care le-am coordonat au colaborat, în timp, cu diverse firme de avocatură, atât cu cele mai mari, care ocupau poziții de top în clasamentele cunoscute, cât și cu unele medii sau mici, dar care aveau o specializare particulară în raport cu necesitățile organizației. Atunci când avem o colaborare de succes cu o anumită firmă de avocatură, aceasta este introdusă în procesul de selecție pentru alte proiecte viitoare, de aceea avem aceeași colaborare cu Rokas International Law Firm de mai bine de 10 ani. Încrederea în partenerii cu care colaborăm este esențială în business. Ne orientăm spre firme de avocatură cu experiență relevantă în domeniile pentru care solicităm suport extern, către avocați care cunosc specificul industriei de telecomunicații, explicăm contextul, constrângerile și scopul pe care compania îl urmărește în respectivul proiect”, a conchis Laura Rudnyanszky.



LadyLawyer.ro | Află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 19 / 5183
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Modificări importante în materie de fiscalitate, la orizont | Theodor Artenie, Tax Director - Schoenherr Tax Bucharest: Așteptăm forma finală în care vor fi adoptate proiectele de modificare a Codurilor Fiscal și de procedură fiscală. Cele două Directive europene care nu au fost încă transpuse în legislația națională ar putea genera anumite complicații pentru contribuabilii români
    Țuca Zbârcea & Asociații se aliază cu Trident Capital Investments, companie fondată și condusă de Liviu Giugiumica
    Allen & Overy, alături de PKO Bank Polski la finanțarea unei bănci de celule stem. Avocați din București, în echipă
    CMS România își extinde echipa cu 10 avocați și își consolidează practica de drept penal, finanțe și tranzacții. Alina Tihan și Mihai Jiganie Șerban, doi avocați cu un profil profesional bine conturat și o bogată experiență, se alătură biroului CMS București
    Mergermarket: Clifford Chance este Consultantul Juridic al Anului în M&A pentru Europa Centrală și de Est
    Crina Baltag și Cosmin Vasile, editorii noului ghid practic multi-jurisdicțional dedicat soluționării disputelor în domeniul construcțiilor și publicat de Wolters Kluwer
    CEE Attorneys ̸ Boanță, Gîdei și Asociații i-a reprezentat pe fondatorii 7Card în legătură cu investiția în proiectul Holde Agri. Echipa, coordonată de partenerul Sergiu Gîdei
    Rundă de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații | Dan Cristea și Ciprian Timofte intră în echipa partenerilor, alți cinci avocați fac un pas înainte în carieră
    Confesiunile unui avocat din prima linie, partener al biroului Dentons din București și autor de cărți pentru copii vândute azi în SUA și UK. Bogdan Papandopol vorbește despre pasiunea secretă pentru scris și desenat, inspirată de ”muza” sa, care iubește ”cărțile colorate ale lui tati”
    LegiTeam | Job Opportunity: DLA Piper Dinu SCA – Associate, Litigation
    În spatele scenei, alături de avocații de Employment de la Wolf Theiss | Experiență vastă, acumulată într-un spectru larg de proiecte, implicare profundă, conexiuni internaționale și “outside the box thinking”
    RTPR Allen & Overy, alături de AUTONOM în debutul pe piața reglementată a Bursei de Valori București
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...