ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum lucrează și ce proiecte are ONV LAW în practica de Dispute Resolution. Avocații se așteaptă ca numărul litigiilor să crească, iar lista să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și dreptul muncii

06 Iulie 2018   |   Ștefania Enache

Firma de avocatură a lansat anul acesta, în luna mai, practica de Corporate Crimes and Investigations.

De la stanga la dreapta: Radu Nemes (Managing Partner), Alina Bilan (Partener) si Mihai Voicu (Partener) - ONV LAW

 
 
În cadrul ONV LAW se merge pe o politică organizațională foarte clară, fiecare dintre avocații din echipă practicând atât consultanță, cât și litigii. Astfel, zona de Dispute Resolution a ONV LAW este una foarte solidă, acest lucru fiind evidențiat prin faptul că aproximativ 50% din proiecte sunt dosare de litigii. ”Am ales să nu constituim un departament specializat exclusiv în litigii.Toți avocații noștri, indiferent de senioritate, sunt instruiți să ofere atât consultanță, cât și asistență în litigii, în fiecare problemă de care se ocupă.Acest fapt conferă o imagine de ansamblu asupra mandatului de consultanță acordat, eficientizează munca noastră în avantajul clientului și asigură un nivel înalt de calitate al rezultatului muncii noastre, evitându-se diluarea informațiilor odată cu transmiterea între departamente.Portofoliul nostru de clienți include atât societăți românești, cât și internaționale, fiind implicați într-o gamă largă de dosare de litigii ce vizează sectoare precum telecom, media, turism, bancar, construcții și infrastructură”, declară Radu Nemeș, Managing Partner ONV LAW. 


De litigiile corporate, comerciale, de dreptul muncii, drept fiscal și insolvență se ocupă Departamentul de Business Law, coordonat de Mihai Voicu, partener ONV LAW. Echipa dedicată acestei arii este formată din Cătălina Lazăr, managing associate, Vlad Băstucescu, senior associate și Lorena Ciobanu, associate. “De exemplu, în momentul de față avem pe rol litigii fiscale în materie de TVA foarte interesante, pentru o companie internațională de construcții, precum și litigii de dreptul muncii, legate de restructurare, concediere nejustificată, sau executarea contractelor alternative pentru contractele de muncă. Un alt proiect interesant în care suntem angrenați în fața Curții de Arbitraj Internațional Comercial de pe lângă Camera de Comerț, este un litigiu în care reprezentăm o mare companie din Statele Unite activă în industria armamentului. Arbitrajul privește livrări neconforme și daunele cauzate de acestea”, explică Radu Nemeș.

Practica de Achiziții Publice, Construcții și Drept Administrativ, coordonată de Alina Bilan, partener și formată din Sînziana Bărbieru, managing associate, Mihaela Năstase, associate, Alexandra Drăgan, associate și Vlad Dumitru, associate, se ocupă de litigiile ce țin de achiziții publice, construcții, concesiuni și PPP, utilități publice și drept administrativ. Avocații reprezintă companii și autorități publice în fața instanței, pe durata întregului/sau pe parcursul diferitelor etape din cadrul procesului de atribuire, precum și clienți privați în fața CNSC și în relația cu autoritățile, precum ANRMAP sau MFP-UCVAP. ”Suntem implicați în multe litigii ce au legătură cu proiecte de infrastructură, fie de iluminat public, administrarea domeniului public, infrastructură urbană și rutieră, sau din domeniul aviației sau al construcțiilor. Aceste dosare provin din industrii cu un grad mare de dificultate tehnică și lucrăm în echipe mixte, avocați și experți din domeniu, iar acest lucru se vede în rezultatele obținute”, arată Managing Partner-ul ONV LAW.

De asemenea, firma de avocatură a lansat anul acesta, în luna mai, practica de Corporate Crimes and Investigations. În acest mod, ONV LAW și-a extins oferta serviciilor juridice, prin cooptarea a doi avocați pledanți de profil înalt. Este vorba despre Mircea Teis și Cătălin Chituc, care s-au alăturat echipei în calitate de Senior Managers. Cei doi profesioniști aduc o experiență semnificativă în domeniu, fiind implicați în multe dintre cele mai complexe dosare de litigii privind infracțiunile economice. ”Noua arie de practică este complementară celorlalte departamente și ne bucurăm că putem oferi clienților soluții juridice integrate, cu atât mai mult cu cât prevenirea infracțiunilor economice este recomandată pentru orice afacere, din orice domeniu”, detaliază Radu Nemeș.



În luna mai anul curent am extins paleta de soluții juridice pe care le oferim clienților și am lansat practica de Corporate Crimes and Investigations prin cooptarea a doi avocați litiganți de dreptul afacerilor, Mircea Teis și Cătălin Chituc. Mircea a fost implicat în unele dintre cele mai complexe și provocatoare dosare din această arie de practică și până de curând a coordonat practica de drept penal în cadrul uneia dintre societățile de avocați de top din România, iar cu Cătălin Chituc avem o relație de colaborare mai veche, lucrând împreună la mai multe astfel de dosare. Ambii au o experiență semnificativă în aria litigiilor din domeniul infracțiunilor economice, cu accent deosebit pe dosare de corupție, evaziune fiscală, spălarea de bani, fraudă financiară la nivel național și european și de asigurare și au reprezentat persoane private și societăți românești și internaționale dintr-o gamă largă de sectoare, de la cel medical la sectorul de asigurări.

Radu Nemeș, Managing Partner ONV LAW


50% dintre proiecte sunt litigii

Reprezentanții ONV LAW au observat că numărul total al proiectelor, mari si mici deopotrivă, este în creștere. Mai mult, avocații se așteaptă ca și numărul litigiilor să crească, anul acesta și în cel următor. ”Momentan, în ceea ce privește dosarele de litigii, ne menținem la același volum de muncă similar anilor trecuți. Mai precis, din totalul proiectelor, 50% sunt litigii. Multe dosare sunt de drept societar, probleme legate de investiții, drept fiscal, insolvență, dreptul muncii, construcții, achiziții publice, drept administrativ. Din ce observăm, companiile favorizează o strategie de restrângere a activității, eficientizare a costurilor și reorganizare, inclusiv reducere de personal și ne așteptăm ca lista litigiilor să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și de dreptul muncii”, precizează Mihai Voicu, Partener ONV LAW.

La rândul său, Alina Bilan, Partener ONV LAW, amintește faptul că portofoliul de clienți este unul foarte divers. Echipa firmei reprezintă atât autorități publice, fonduri de investiții și companii private locale și internaționale din industria IT, telecom, producție, construcții, bancară, cât și persoane private de profil înalt. ”O bună parte din solicitările de reprezentare în dosare de litigii au venit din partea unor companii străine, ca de exemplu companii internaționale de construcții și fonduri internaționale de investiții, privind chestiuni fiscale, mai ales TVA, aspecte de dreptul muncii, drept societar și protectie a investițiilor, insolvență, infrastructură, construcții, real estate și dreptul mediului”, completează Radu Nemeș.

În plus, firma de avocatură din România face parte din două rețele internaționale de societăți de avocați, Interlaw și Legal Netlink Alliance (LNA). „Se întâmplă des să colaborăm cu firmele membre din Europa (Italia, UK, Germania, Beligia, Olanda, Franța, Grecia, etc.) sau din Statele Unite. Majoritatea dosarelor vin din arii de practică precum fiscal, corporate, real estate, asigurări, probleme de dreptul muncii, de insolvență. Din totalul dosarelor de litigii, 10% vin din recomandările celorlalți membri ai rețelelor. Menționăm aici un fond de investiții străin care a rămas clientul nostru de ani de zile, una dintre cele mai mari companii de construcții de autostrăzi din Italia pe care o reprezentăm în litigii fiscale, o mare companie din Statele Unite activă în industria armamentului pe care o asistăm într-un arbitraj de mai multe milioane de euro, în fața Curții de Arbitraj Internațional Comercial de pe lângă Camera Română de Comerț și mulți alții”, menționează Mihai Voicu.

Dosare complexe, litigii de milioane de euro

Echipa ONV LAW este implicată în foarte multe dosare mari. Dintre acestea, Radu Nemeș nominalizează un proiect important și complicat în care casa de avocatură reprezintă o firmă românească de consultanță și asistență tehnică împotriva unui operator regional al sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Mandatul este un complex de litigii.

“Litigiile au derivat din rezilierea unui contract de asistență tehnică și supervizare a unor contracte FIDIC pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă din întreg județul. Dosarele au presupus administrarea unor expertize complexe pentru a demonstra corectitudinea proiectelor tehnice în ciuda respingerii de către avizatori, un recurs judecat în două etape, executarea garanțiilor de avans de către autoritate, implicarea asiguratorului în procese, dar și anularea unui articol dintr-o Hotărâre de Guvern care fusese deja abrogată. Pentru prima dată într-un asemenea dosar, cererea a fost admisă. Pentru operatori este foarte importantă această decizie favorabilă, deoarece autoritățile contractante nu mai pot emite (pe vechea OUG nr 34/2006) certificate constatatoare negative fără să treacă termenul privind calea de atac. Asta înseamnă că nu mai riscă excluderea din procedurile privind atribuirea contractelor de achiziție publică în baza unui certificat constatator referitor la neîndeplinirea obligațiilor contractuale, emis în mod abuziv și a cărui legalitate nu a făcut obiectul unui control judiciar”, subliniază avocatul.

De asemenea, echipa de avocați a fost mandatată de către o instituție publică într-un litigiu de mai multe milioane  de euro în contradictoriu cu Curtea de Conturi, având ca obiect proiectarea și execuția unui proiect major de infrastructură în domeniul aviației. “Dosarul este complex, nu doar din cauza componentei legislative, ci și a celei tehnice, cu care a trebuit să ne familiarizăm într-un timp scurt. Avem de asemenea în portofoliu un litigiu în contradictoriu cu Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Drumurilor, referitor la prejudiciile contractuale rezultate din interpretarea greșită a unei prevederi legale potrivit căreia contractele de subcontractare trebuie să fie conforme cu oferta câștigătoare.  Proiectele sunt coordonate de Alina Bilan, partener. Din echipă mai face parte Sînziana Bărbieru, managing associate și Mihaela Năstase, associate”, mai spune Radu Nemeș.

Într-un alt dosar, de data aceasta de partea unui grup național din presa scrisă, ONV LAW a reprezentat cu succes clientul într-o procedură de insolvență voluntară și restructurare a unor împrumuturi în valoare de mai multe milioane de euro, în urma căruia a obținut reducerea cu 40% a datoriilor către stat și aprobarea planului de restructurare. ”Suntem de asemenea implicați într-un litigiu fiscal complex cu o valoare substanțială, privitor la dreptul de deducere TVA, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care reprezentăm una dintre cele mai mari companii de construcții de infrastructură din Italia. Ambele proiecte sunt coordonate de Mihai Voicu, partener, alături de  Cătălina Lazăr, managing associate, și Vlad Băstucescu, senior associate”, subliniază Radu Nemeș.

Firma are o activitate bogată și în zona de arbitraj, chiar în această perioadă având pe rol un arbitraj de mai multe milioane de euro în fața Curții de Arbitraj Internațional Comerciale pe lângă Camera de Comerț, de partea unei mari companii din Statele Unite, activă în industria armamentului. Clientul ONV LAW solicită restituirea unor sume reținute fără temei și prejudicii cauzate ca urmare a punerii pe piață de produse defecte livrate de vânzătorul român. Proiectul este coordonat de Mihai Voicu, partener, în echipă cu Lorena Ciobanu, associate.

Se lucrează în echipe mixte

Alina Bilan
precizează că pentru majoritatea proiectelor firma deține resursele necesare pentru reprezentarea clienților într-o gamă largă de litigii, începând de la cele cu componentă corporate și de dreptul  muncii, până la cele de insolvență și fiscale, precum și de achiziții publice, concesiuni, PPP și construcții. De asemenea, avocatul amintește practica de Corporate Crimes and Investigations, prin care s-a consolidat poziția firmei în cadrul ariei de practică a infracțiunilor economice. “Multe dintre dosarele ONV LAW provin însă din industrii precum construcțiile, aviația și infrastructura, ce au un grad mare de complexitate tehnică. Pe aceste proiecte lucrăm în echipe mixte, avocați și experți, și acest lucru se vede în rezultatele obtinute”, punctează Partenerul ONV LAW.

La rândul său, Mihai Voicu vorbește despre colaborare foarte bună pe care firma o are cu societăți reputate în domeniul consultanței fiscale, a contabilității și auditului. Echipa de avocați lucrează împreună cu aceștia în dosarele cu componentă fiscală și adesea în litigiile societare, pentru a oferi clienților cele mai bune servicii complete. “Reputația noastră credem că se fundamentează pe strategie, ingeniozitate și perseverență. Există o marcă a calității lucrărilor unui bun avocat de litigii pe care clienții, dar și profesioniștii dreptului au învățat să o recunoască”, susține Voicu.

În plus, toți avocații ONV LAW se ocupă atât de litigii, cât și de proiecte de consultanță, și firma poate oferi clienților întreaga gamă de soluții juridice. ”Practica noastră de Dispute Resolution este una foarte solidă și pe care o dezvoltăm în mod constant, iar faptul că suntem recomandați în directoare internaționale precum Legal 500 demonstrează valoarea echipei ONV LAW și calitatea serviciilor juridice acordate clienților noștri. Din societățile pe care le reprezentăm în prezent, un procent mare apelează însă la ambele tipuri de servicii, ceea ce subliniază valoarea tuturor ariilor noastre de practică. Avem pe rol multe litigii, precum și proiecte de consultanță, din domenii precum insolvență, taxe, dreptul muncii, corporate și infrastructură. De altfel, și pentru aceste din urmă trei arii de practică suntem recomandați în directoarele juridice, în Legal 500 pentru practica de Employment și în IFLR 1000 pentru practica de Corporate și Project Development”, conchide Radu Nemeș.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 65 / 4795
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum poți fi recrutat de VASS Lawyers și ce te așteaptă după. Iulia Vass, Managing Partner: Credem în conceptul de ‘learning by doing’, de aceea căutăm ca task-urile încredințate stagiarilor să presupună o reală valență practică
Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...