ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum se îmbină avocatura și tehnologia în America

04 Iunie 2018   |   Stefan Dumitru

O treime din avocații americani utilizează servicii în cloud. Ce le recomandă baroul lor?

 
 
În timp ce în România utilizarea tehnologiei în activitățile juridice poate fi uneori privită cu scepticism, în Statele Unite aceasta este încurajată, conform Asociației Baroului American. Din studiile desfășurate de ei putem avea o perspectivă de ansamblu asupra nivelului de tehnologizare a avocaților americani.

BizLawyer publică periodic, in parteneriat cu SingleCase, articole în folosul caselor de avocatură, bazate pe experiența din CEE a partenerului nostru. Azi, un material interesant și util despre modul în care avocații utilizează tehnologia.

Asociația Baroului American (ABA) este o organizație independentă. În multe aspecte se aseamănă cu barourile din țările europene (inclusiv România) cu privire la tipul de activitate desfășurată – îți achiți cotizația și primești sprijin din partea lor, fie sub formă de training sau informații cu privire la piața avocaturii, etc. Totuși, pentru a fi membru ABA nu este obligatoriu să fii avocat sau să faci parte din baroul la nivel de stat.

Cu toate aceste asemănări, există și anumite diferențe, una dintre cele mai pregnante fiind cu privire la atitudinea ABA privind tehnologia în domeniul juridic. Acest lucru se poate observă prin faptul că explorarea tehnologiei în domeniul juridic este activitatea principală a uneia dintre cele 8 departamente ale ABA, respectiv Legal Technology Resource Center.

Astfel, conform studiilor desfășurate de către ABA, peste 94% dintre birourile de avocatură din SUA cred că tehnologia este din ce în ce mai importantă în desfășurarea activității.

Avocatul american modern

Ca parte a studiului lor anual, ABA identifică printre altele și cum utilizează avocații tehnologia. De la tipul de calculator sau tabletă deținută, la ce sisteme de email utilizează sau ce servicii de stocare în cloud preferă. Aceste sondaje ne prezintă o imagine foarte interesantă asupra avocatului american modern.

Să începem cu principiile de bază, principiile regăsite în toată lumea în ceea ce privește confidențialitatea cu privire la informațiile gestionate de avocați. Jumătate din birourile mari de avocatură din SUA utilizează soluții software pentru criptare și mai mult de 90% dintre avocați (inclusive cei independenți) utilizează o soluție de antivirus plătită. Chiar ABA are o pagină dedicată amenințărilor de securitate cibernetică.



    O treime dintre toți avocații americani stochează informații în cloud.

Îngrijorările de securitate sunt de asemenea luate foarte în serios de avocați în momentul în care decid să utilizeze un serviciu cloud. O treime din avocații americani utilizează servicii cloud. Pe de altă parte, în studiu se menționează și faptul că avocații care au participat la studiu de multe ori au dat răspunsuri contradictorii și o treime a răspuns cu “nu stiu”. Astfel, pentru a veni în întâmpinarea acestora, ABA încurajează utilizarea soluțiilor cloud și publică foarte multe materiale destinate explicării acestor servicii și sfaturi pentru utilizare eficientă.

Bazându-ne pe cele mai recente statistici de utilizare a serviciilor cloud, eram curioși să aflăm câte birouri de avocatură din SUA utilizează software pentru conectare de la distanță. Răspunsul ne-a surprins. Peste 80% dintre birourile mari au o conexiune de la distanță, 58% dintre cele mici și 38% dintre avocații independenți.

Am fost și mai surprinși de numărul de utilizatori de software de raportare și facturare. Ne așteptam ca toate firmele mari de avocatură să utilizeze astfel de soluții, dar faptul că 70% dintre birourile mici de avocatură și 62% dintre avocații independenți utilizează la rândul lor soluții de raportare și facturarea, ne-a surprins plăcut pe noi – optimiștii în tehnologie.

    Avocații nu sunt de multe ori siguri dacă să utilizeze software specializat, darămite cum să îl folosească.

Per total, atunci când au fost întrebați să indice ce software specific domeniului juridic utilizează, majoritatea au menționat PCLaw, un program ce nu pare foarte modern și al cărei licențe anuale costă o mie de dolari. În ansamblu, studiul ne da de înțeles că avocații americani nu sunt siguri dacă să utilizeze software juridic specializat și nici măcar cum să îl aleagă. Pentru a îi ajută în această decizie există un ghid de alegere software al ABA, dar din câte puteți să vedeți accesând linkul, nu este mai mult de o lista împărțită pe categorii.

Social Media

Studiul a inclus și întrebări din sfera social media.

În această categorie, LinkedIn este pe primul loc fiind utilizat de mai mult de jumătate dintre birourile de avocatură din Statele Unite, iar ABA chiar publică ghidul “LinkedIn într-o oră – pentru avocati”. Cea mai mare rețea socială din lume, Facebook, este utilizată de peste o treime dintre toate birourile de avocatură.

Dintre toate rețelele sociale principale, Twitter este cea mai puțin utilizată de către avocații americani. Deși foarte multe domenii în SUA preferă să utilizeze Twitter, se pare că avocații nu sunt atrași de această platformă.



Informații foarte interesante în cadrul studiului sunt cu privire la bloguri. Un sfert din companiile de avocatură americane au blog, ceva mai puține fiind cele scrise de cabinetele individuale.

Cei ce scriu bloguri juridice în SUA petrec mai puțin de o oră pe săptămâna adăugând materiale noi pe blog, însă rezultatele pozitive apar doar investind între o oră și cinci ore pe săptămâna în această direcție. Fiecare avocat de la companii mari americane care scrie pe blog a obținut clienți noi sau a fost apreciat de cei existenți.

Omul cât trăiește, învață

Această expresie din popor se aplică și la intersecția dintre lege și tehnologie. În acest sens, ABA furnizează membrilor lor și chiar celor care doar le vizitează site-ul mai multe servicii foarte utile. În cazul în care stăpâniți limbă engleză, vă recomandăm să vizitați centrul de resurse tehnologice pentru juriști, aici veți găsi foarte multe informații utile.






Dezvoltatorul de soluții informatice SingleCase
, din Cehia, a intrat pe piața locală cu un soft complet de management al activității firmelor de avocatură. Împreună cu fondul 2050.VENTURES, echipa locală SingleCase se ocupă de product-market fit și ajustări adaptate pentru particularități locale, întâlnindu-se și discutând cu avocați cu privire la nevoile lor.



Despre planurile
SingleCase pe piața locală puteți afla mai multe din interviul acordat de Pavel Krkoška, CEO, publicației noastre.






  
Stefan Dumitru, SingleCase Romania
Ștefan este unul dintre experții SingleCase din România. Dacă vreți să aflați noutăți despre avocatură în cloud sau ce înseamna un birou digital - el este persoana cu care trebuie să vorbiți.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 31 / 4717
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
Soluție în instanță câștigată de Reff și Asociații cu impact pentru producția de bunuri
Promovări la Mitu și Asociații SPARL. Andrei Iordăchescu devine junior partner, iar Cristina Stoica este nou cooptată în poziția de managing senior associate
Ţuca Zbârcea & Asociaţii, cei mai mulți avocați listati în „Best lawyers in Romania”, editia 2018-2019. Ce avocați români sunt recunoscuți peste Ocean
LegiTeam: VASS Lawyers recruteaza avocat stagiar
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
RTPR Allen & Overy, alături de Mitiska REIM la o nouă achiziție în România. ‘Expertiza semnificativă a echipei de avocați în tranzacții de M&A și real estate ne-a oferit siguranța fiecărui pas’, spun cumpărătorii
Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...