ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum se vede ”revoluția hi-tech” din biroul Clifford Chance de la București: provocări multiple, parteneriate strategice, proiecte complexe. O radiografie a sectorului aflat ”pe val”, realizată de avocații români din grupul global dedicat tehnologiei

02 Noiembrie 2018   |   Ștefania Enache

Tech Group include aproape 400 de avocați din întreaga rețea globală a Clifford Chance, Cosmin Anghel și Mihai Măcelaru fiind responsabilii din România pentru practicile de FinTech, respectiv Technology.

Cosmin Anghel, Counsel în cadrul Clifford Chance Badea si coordonator al practicii FinTech (stanga) si Mihai Măcelaru, Counsel în cadrul Clifford Chance Badea si coordonatorul practicii Technology

 
 
Pe fondul dezvoltării accelerate a industriei hi-tech, firma de avocatură Clifford Chance și-a adaptat serviciile la cerințele din piață, înființând la finalul anului trecut un grup global interdisciplinar dedicat tehnologiei – Tech Group, care acordă asistență clienților din toate industriile, în legătură cu oportunitățile și aspectele specifice pe care le implică noile tehnologii. “Decizia vine să alinieze oferta noastră la tendințele pieței și la nevoile implicite ale companiilor cu care lucrăm, mai ales în contextul complexității accelerate a cadrului de reglementare. Serviciile oferite de grupul nostru de Tehnologie acoperă aspecte de M&A în domeniul de profil (Tech M&A și investiții), proprietate intelectuală (IP), litigii, aspecte antitrust și de reglementare, securitate cibernetică și date, Inteligență Artificială și FinTech”, punctează Cosmin Anghel, Counsel în cadrul Clifford Chance Badea și coordonator al practicii FinTech.


Tech Group include aproape 400 de avocați din întreaga rețea globală a Clifford Chance, Cosmin Anghel și Mihai Măcelaru (Counsel) fiind responsabilii din România pentru practicile de FinTech, respectiv Technology.

Firma Clifford Chance este implicată în comunitatea tech și evoluțiile spectaculoase care au loc într-un ritm din ce în ce mai rapid. La nivel global, Clifford Chance integrează tehnologia pentru a furniza cele mai bune servicii clienţilor săi. Astfel, firma combină experiența cu cele mai noi tehnologii. Cea mai recentă inițiativă în acest domeniu a fost lansarea Tech Academy, un program global de training dedicat pregătirii și dezvoltării în domeniul Tehnologiei, ce pune la dispoziția angajaților și partenerilor cursuri si resurse online, precum și un program global de workshop-uri în sală pe această temă.

După crearea Tech Group, Clifford Chance  a făcut un nou pas, fiind lansate două noi divizii dedicate inovației. Este vorba despre Clifford Chance Applied Solutions și Clifford Chance Create.

Echipa de coordonare - Best Delivery and Innovation Leadership Group - mandatată de grupul executiv de leadership al firmei și coordonată de Matthew Layton, Managing Partner al Clifford Chance, stabilește prioritățile, obiectivele și alocă investițiile pentru a sprijini obiectivul strategic al firmei de a livra clienților o experiență remarcabilă prin utilizarea optimă a cunoștințelor extinse și a tehnologiei smart, prin alocarea resurselor corecte și a celor mai bune procese fiecărui proiect în parte, precum și prin aplicarea inovației și a noilor modalități de lucru. Clifford Chance Applied Solutions este dedicată extinderii gamei de produse digitale, cu ajutorul celor mai noi tehnologii, menite să asigure eficiență sporită, rezultate consistente și de calitate în linie cu provocările cu care se confruntă clienții de anvergură. Produsele generate de Clifford Chance Applied Solutions vor fi aplicate în diverse proiecte, folosindu-se modele flexibile de business care să faciliteze o implementare mai eficientă. Produsele de succes existente, precum CCDr@ft și instrumentul firmei de conformare MiFID II vor deveni parte din această divizie.

De asemenea, Clifford Chance Create aduce laolaltă inițiativele firmei care stau la baza ecosistemului său de inovație, menținând astfel poziția de lider a firmei în contextul acestor evoluții ce vor modela sectorul, și susținând viitorul model de client service al firmei. Acesta va include o platformă pe bază de tehnologie cloud - Clifford Chance Labs, care va găzdui inițiative de generare de idei la nivel intern, precum și dezvoltarea de soluții interdisciplinare. Tot aici vor fi integrate și colaborările existente care se concentrează pe inovație – parteneriatele cu clienții (de exemplu, Barclays Eagle Lab), cu universitățile (proiecte dedicate dezvoltării de abilități, precum sunt programele actuale de secondment dedicate oamenilor de știință de la UCL), parteneriate cu entități think tanks și alte voci importante în aria inovației în servicii juridice, de la Legal Geek la Singularity University. În plus, Clifford Chance Create va coordona inițiativele firmei dedicate sprijinirii start-up-urilor în domeniul legal tech, inclusiv prin hubul Best Delivery and Innovation din Singapore.

Parteneriate strategice

“În paralel, firma continuă să își consolideze relațiile cu partenerii externi. Astfel, în luna august a acestui an, Clifford Chance s-a asociat cu Concrete VC, o platformă start-up PropTech ce identifică și sprijină companiile PropTech cu cel mai mare potențial. Obiectivul platformei este să atragă parteneri de talie globală cu rol strategic, investitori și din industria tehnologiei, și – cu ajutorul acestora – să identifice, să investească și să încurajeze dezvoltarea noii generații de inovatori din domeniul tehnologiei în industria imobiliară și sectoarele adiacente. Clifford Chance este partenerul juridic exclusiv al Concrete. Platforma are, în acest moment, șapte membri strategici - Seedcamp, Starwood Capital Group, JLL, Fora, Lockton, Hammerson și SEGRO”, precizează Cosmin Anghel.

De altfel, Clifford Chance a anunţat, din 2016, un parteneriat cu Kira pentru a îmbunătăţi managementul procesului juridic printr-un software de Inteligenţă Artificială, iar în 2017 s-a asociat cu NEOTA pentru a dezvolta un instrument automatizat dedicat instituţiilor financiare pentru a evalua şi gestiona impactul reglementărilor MiFID2.

La începutul acestui an, firma de avocatură a lansat Dawn Raids App, o aplicaţie mobilă disponibilă pentru descărcare de pe Google Play pentru Android și pe App Store pentru Apple iOS, care oferă clienţilor ce fac obiectul unei inspecţii (din partea diverselor autorități de reglementare și control) un ghid în timp real şi pas cu pas privind drepturile și obligațiile pe care le au, precum și acces rapid la specialiștii Clifford Chance de la care pot primi imediat asistență juridică.

De asemenea, din luna martie, avocații au început colaborarea cu R3, un dezvoltator global specializat în tehnologia blockchain/ DLT și una dintre primele companii care au identificat și aplicat în mod practic această tehnologie în industria serviciilor financiare. În prezent, R3 lucrează cu peste 200 de bănci și instituții financiare mari, autorități de reglementare și asociații de comerț, firme de servicii profesionale și companii de tehnologie pentru a dezvolta și utiliza propria platforma blockchain - Corda.

“În septembrie 2018, Clifford Chance s-a alăturat Accord Project, o inițiativă comună pentru dezvoltarea unei tehnologii open source cu ajutorul industriei de profil, și a unor contracte juridice smart în baza cerințelor aferente practicii juridice tranzacționale și soluționării litigiilor. Plaforma are ca parteneri și colaboratori platforme importante de tip blockchain precum IBM Blockchain, R3's Corda, Symbiont și Sweetbridge”, arată Cosmin Anghel.

Avocatul adaugă faptul că, în luna octombrie a acestui an, Reynen Court LLC, un start up din domeniul tehnologiei ce dezvoltă o platformă de automatizare pentru industria de servicii juridice a atras un grup de firme de avocatură de talie globală care vor oferi asistență pentru dezvoltare. “Clifford Chance LLP are rolul de co-președinte al acestui grup. Compania dezvoltă o platformă menită să asiste firmele de avocatură la implementarea și utilizarea eficientă și în siguranță a aplicațiilor software, economisind astfel timp și bani”, menționează Cosmin Anghel.

Servicii și proiecte complexe

Fiind o firmă full-service, Clifford Chance oferă asistență în toate ariile de practică. În domeniile care țin de industria de hi-tech, avocații acordă asistență cu predilecție în ariile M&A (inclusiv joint ventures), antitrust, data protection, piețe de capital, Proprietate intelectuală & litigii, Inteligență artificială & fintech, investigații cyber & regulatory.

“În mod oarecum tradițional, Clifford Chance este o firmă care acordă asistență cu precădere investitorilor în start-up-uri aflate în diferite faze de dezvoltare, și mai puțin antreprenorilor. Totuși, am început în ultimii ani să ne apropiem atât la nivel internațional, cât și la nivel local tot mai mult de start-up-urile din technology, pe care le asistăm cu predilecție la structurarea inițială a afacerii sau în fazele de atragere de finanțare, unde, pe lângă asistența oferită la redactarea documentației relevante, nu de puține ori, am contribuit inclusiv prin identificarea de potențiali investitori prin intermediul vastei rețele Clifford Chance. De asemenea, ni se bate în ultimul timp tot mai des la ușă pentru a oferi start-up-urilor aflate în faza de expansiune suport în legătură cu intrarea pe diferite piețe externe unde Clifford Chance fie este prezentă direct, fie are relații de tip best friends cu alte societăți de avocatură”, explică Mihai Măcelaru, Counsel în cadrul Clifford Chance Badea și coordonatorul practicii Technology.

Companiile care sunt implicate în dezvoltarea de produse tech sau de produse de tehnologie proprietară se lovesc în activitatea lor de o serie de probleme care le pot îngreuna parcursul. Mihai Măcelaru atrage atenția că principala problemă cu care se confruntă actorii din acest segment este lipsa unui cadru de reglementare adecvat activității lor. “Alte probleme țin de protejarea proprietății intelectuale sau transpunerea în instrumente contractuale ale unor aranjamente sau situații juridice complet noi față de ceea ce vedem în mod clasic în relațiile comerciale, identificarea unor modalități adecvate de monetizare a diverselor soluții tech oferite, atragerea de finanțare early stage”, subliniază avocatul.

Având un portofoliu bogat în tranzacții de finanțare și M&A, experții firmei de avocatură acordă consultanță de specialitate în mod constant unor investitori care activează pe piața locală de hi-tech. “În tranzacții, în plus față de elementele tradiționale care rămân subiect al atenției avocaților, crește focusul pe aspecte de proprietate intelectuală, analiza aspectelor specifice activelor tech, aspectelor ridicate de separarea sau integrarea de resurse, investigații din partea autorităților de supraveghere sau de reglementare, aspecte concurențiale pe care le ridică această industrie. Crește în aceeași măsură importanța contractelor de servicii tranzitorii, care sunt și din ce în ce mai complexe, în funcție de tipul de business care face obiectul tranzacției. În plus, un element specific îl reprezintă viteza de derulare a acestor proiecte, tranzacțiile fiind negociate și implementate în timpi record și, de fiecare dată, cu accelerația la podea”, arată Mihai Măcelaru.

Avocatul amintește faptul că firma de avocatură din care face parte este cea mai mare din lume, iar în acest context cazurile în care Clifford Chance este instructată de alte firme de avocatură sunt relativ excepționale. “Local, primim în mod frecvent mandate prin rețea în legătură cu proiecte atât regionale sau globale, cât și locale privind pe unii dintre cei mai mari jucători pe piața de tehnologie, precum și  companii care nu sunt în această piață, dar a căror activitate se bazează în mod semnificativ pe resurse tech. Din motive de confidențialitate nu putem menționa prea multe astfel de mandate, însa putem menționa că în ultimii ani am lucrat pe piața locală sau în regiune pentru unele dintre cele mai mari fonduri care au investit în domeniu, cum ar fi Vitruvian (care a achiziționat anul trecut o parte din BitDefender), Cinven, Permira sau CVC”, completează Mihai Măcelaru.

Provocările anului 2019 pentru jucătorii din industria hi-tech


Firmele din această industrie vor continua să se confrunte cu noi provocări. Cosmin Anghel consideră că una dintre marile provocări ale anului 2019 îl va reprezenta cadrul de reglementare, sub mai multe aspecte.

“Uneori legislația pre-datează inovațiile tehnologice și nu este întotdeauna neutră din punctul de vedere al tehnologiei (de exemplu, cerințe care presupun o prezență fizică sau prezentarea de informații pe suport de hârtie). Alteori nu există legislație clară sau există legislație divergentă în diverse jurisdicții (spre exemplu, în domeniul monedelor virtuale, ICO, P2P lending & investment). Iar acolo unde există reglementare convergentă (spre exemplu, în sectorul plăților), pe baza experienței noastre din alte jurisdicții ne așteptăm să apară provocări odată ce se trece la implementare (de exemplu, sub aspectul modului în care băncile își deschid API către FinTech și vor regla aspectele care decurg de aici – spre exemplu, în ce privește KYC)”, explică avocatul.

O altă provocare o reprezintă cadrul de supraveghere, în special în segmentul Fintech. “Autoritățile de supraveghere din diverse jurisdicții au abordări diferite în identificarea cadrului legal aplicabil și aplicarea lui proporțională modelelor de business inovatoare (de exemplu, platforme online de intermediere/brokeraj, asigurări P2P, monede virtuale și ICOs, consultanță de investiții automatizată etc)”, nuanțează avocatul.

Și lipsa unor standarde deschise care să crească competitivitatea, interoperabilitatea și care să simplifice schimbul și accesarea informațiilor între actorii din piață constituie o provocare. De asemenea, o problemă (locală, cu predilecție) este lipsa unui ecosistem consistent pentru start-ups – deși, în ultimii ani se observă diversele initiațive de dezvoltare și creștere a unui astfel de ecosistem.

Un portofoliu important de clienți

Firma de avocatură acordă consultanță de specialitate mai ales clienților tradiționali – instituții financiare internaționale, fonduri de investiții sau corporații globale – în mandate care vizează impactul tehnologiei asupra activității lor zilnice: Tech M&A și investiții, proprietate intelectuală, litigii, aspecte antitrust și de reglementare, securitate cibernetică și date, Inteligență Artificială și FinTech. De asemenea, Clifford Chance lucrează din ce în ce mai mult cu fonduri mari de investiții interesate de oportunitățile pe care le generează tehnologia, precum și cu start up-urile de profil.

În acest context, numărul proiectelor derulate în ultimii doi ani este unul mare. De exemplu, pe zona de Banking & Finance și Piețe de capital, avocații acordă asistență unei platforme online de trading în legătură cu aspectele de reglementare a comercializării monedelor virtuale și/sau contractele de diferență în privința monedelor virtuale pentru rezidenții români.

De asemenea, avocații au oferit asistență din perspectiva legislației românești consorțiului de bănci format din Citigroup și Deutsche Bank - în calitate de Coordonatori Globali, respectiv BT Capital Partners S.A., BRD - Groupe Societe Generale S.A., Societe Generale S.A., Raiffeisen Bank S.A. și Wood & Company Financial Services - în calitate de bookrunners, în legătură cu oferta publică secundară de acțiuni în Digi Communications N.V. și admiterea acestora la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București.
Clifford Chance a oferit asistență Băncii Comerciale Române SA și BRD Groupe Société Générale în legătură cu finanțarea acordată în tranzacția de achiziție a NetCity de către Direct One.

Pe zona de M&A – Tech & Media, trebuie amintită asistența acordată fondului de investiții Vitruvian Partners în legătură cu preluarea a 30% din acțiunile companiei BitDefender, cel mai mare producător român de software; dar și asistența acordată grupului Czech Media Invest (CMI) pe tot parcursul tranzacției privind achiziția activelor din segmentul radio pe care conglomeratul media internațional Lagardère Group le deținea în Europa Centrală și de Est și cea acordată acordată consorțiului condus de Citigroup și Deutsche Bank în legătură cu a doua ofertă publică de acțiuni Digi Communications NV.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14 / 4838
 

Ascunde Reclama
 
 
 
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...