ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

În majoritatea statelor membre UE, anumite categorii de profesioniști - avocați, notari, medici - vor avea un regim simplificat de conformare. Anamaria Corbescu, Managing Counsel, Dentons: Urmărim cu mare interes evoluția celor două proiecte de lege privind Regulamentul în România

31 Mai 2018   |   Ștefania Enache

Pentru proiectele care vizează protecția, biroul Dentons din București dispune de un departament format din șase avocați cu diverse grade de senioritate.

Anamaria Corbescu, Managing Counsel, Dentons

 
 
Unul dintre aspectele sensibile de care s-au lovit avocații în implementarea măsurilor de aliniere la prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal a fost conștientizarea, în interiorul organizației, a impactului pe care noul normativ îl are. ”Personalul cu funcție de conducere și persoanele-cheie care înțeleg bine operațiunile și activitatea în diversele departamente trebuie să știe că există niște reguli noi și să se susțină eforturile de conformare. Tendința este ca juridicul și IT-ul să fie cel mai frecvent indicate ca fiind departamente-cheie, poate pentru că oamenii de acolo pot înțelege aceste concepte mai ușor, dar nu trebuie  neapărat ca acestea să fie si cele mai relevante, întrucât nu acestea prelucrează obligatoriu cele mai multe date”, explică Anamaria Corbescu, Managing Counsel, Dentons.


Echipa Dentons oferă în mod frecvent asistență pentru asigurarea conformității depline cu legislația națională și relația cu ANSPDCP în companii, în proiecte ce vizează soluții globale de administrare, transfer sau retenție de date, externalizarea unor servicii sau crearea de centre de date sau de servicii pentru diverse funcțiuni interne – HR, marketing, comercial, financiar, elaborarea și implementarea politicilor interne de securitate la nivel corporativ.

”Suntem însa solicitați și în legătură cu reglementările specifice privind protecția datelor în anumite industrii – telecomunicații, audiovizual sau industria farmaceutică. Am acordat asistență în ceea ce privește analiza unor situații de fapt sau de drept specifice ce au survenit în activitatea clienților. De asemenea, am redactat reguli, politici, proceduri interne, contracte, etc. În general lucrăm cu companii multinaționale care au trecut deja prin aceste etape în programul de implementare a conformității, fiind coordonați de la nivel de grup. Portofoliul nostru de clienți pe această practică include, în special, companii multinaționale (direct sau prin entitățile locale) din diverse sectoare de activitate, îndeosebi industria farmaceutică, media și telecomunicații, din sectorul financiar și IT”, precizează Anamaria Corbescu.

Printre mandatele mai complicate, care au venit la pachet cu o serie de provocări, avocatul Dentons nominalizează proiectele care ridică probleme noi, neavute neapărat în vedere de legislația existentă, sau cele pentru care trebuie luate în considerare restricții speciale. „Ca exemplu, menționăm, proiectele din sfera online sau arhitectura de software, acolo unde colectarea de date se realizează într-o manieră mai largă și necesită implementarea unor masuri speciale de protecție pentru utilizatori și publicul larg, precum și proiectele care presupun tehnologii noi – cloud, fotografiere / cartografiere prin dispozitive automate de pilotaj, geo-localizare, sau categorii speciale de date cum ar fi date privind starea de sănătate, date biometrice sau genetice”, subliniază expertul Dentons.

Pentru proiectele care vizează protecția, biroul Dentons din București dispune de un departament format din șase avocați cu diverse grade de senioritate.

Majoritatea dosarelor soluționate de echipa de avocați au o componentă multijurisdicțională deoarece acestea implică transferul datelor cu caracter personal în alte părți ale lumii. ”În aceste cazuri facem echipă cu colegii noștri din alte birouri Dentons, având în vedere că se impun anumite verificări privind armonizarea legislației. Am asistat clienții cu care lucrăm în mod tradițional pe aspecte privind GDPR, iar practica s-a lărgit cu alte mandate de la clienți din mai multe sectoare (IT, instituții financiare, etc.)”, mai spune Anamaria Corbescu.



Urmărim, cu mare interes, si evoluția celor două proiecte de lege privind Regulamentul în România – cel privind modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001, dar și cel care pune în aplicare efectiv Regulamentul. Acestea sunt două instrumente naționale extrem de importante, care vor influența semnificativ modul de aplicare a Regulamentului la noi în țară. Vrem să vedem dacă vom găsi acolo anumite exceptări, derogări, clarificări sau alte situații expres reglementate care să vină în întâmpinarea celor care prelucrează date, pentru a ușura sarcina de conformare la noi în țară, așa cum există în proiectele omologe din alte țări. De exemplu, in majoritatea Statelor Membre, este deja clar ca anumite categorii de profesioniști (avocați / notari / medici), în desfășurarea activității lor profesionale și cu respectarea reglementărilor specifice breslelor din care fac parte, vor avea un regim simplificat de conformare, întrucât ei sunt deja ținuți de reguli foarte stricte de confidențialitate și secret profesional. Sunt foarte multe discuții pe acele puncte cu privire la care Statele Membre pot avea un cuvânt de spus asupra modului în care vor interpreta noile standarde din Regulament – un alt exemplu, este faptul ca mai multe State Membre au coborât vârsta pentru consimțământul copiilor în legătură cu serviciile societății informaționale de la 16 la 13 ani, pentru că Regulamentul permite asta, probabil având în vedere că prin păstrarea vârstei standard de 16 ani s-ar pierde multe oportunități sociale și educaționale pentru ei.”

Anamaria Corbescu, Managing Counsel, Dentons



Profesionistul Dentons este de părere că Regulamentul permite o calibrare în funcție de riscurile generate de prelucrări, nu neapărat în funcție de mărimea organizației. ”O bancă sau o companie de asigurări sau un retailer probabil că prelucrează multe date cu caracter personal, deci o sarcină mare din punct de vedere al conformității. Un atelier de reparații pentru biciclete prelucrează foarte puține date cu caracter personal, probabil doar pentru a-și îndeplini obligațiile legale sau un contract la care persoana vizată este parte, deci va avea un cost de conformare mult mai mic. O companie care administrează studii clinice poate fi o organizație la fel de mică, dar mai mult ca sigur ca prelucrează foarte multe date cu caracter personal și încă foarte sensibile, deci va avea un cost mai ridicat pentru conformare, întrucât și prelucrările pe care le derulează sunt foarte riscante”, explică specialistul.

Anamaria Corbescu consideră că implementarea GDPR ține foarte mult și de recuperarea încrederii pe care consumatorii și, de fapt, publicul, a pierdut-o. Avocatul amintește un studiu foarte recent al ICO a arătat că, la nivelul anului 2016, mai bine de 75% dintre adulții din Marea Britanie nu au încredere că datele lor personale sunt prelucrate în mod corect de diverșii operatori, pe o plajă în care aproximativ doar 50% dintre respondenți au declarat că au încredere în bănci, 36% în autoritățile publice și doar 22% în jucătorii on-line. 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 136 / 4819
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR Allen & Overy, alături de AROBS Transilvania la achiziția SAS Grup
Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
LegiTeam - Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Deloitte România și Reff & Asociații au asistat Patria Bank în vânzarea unui portofoliu de creanţe neperformante în valoare de 245 mil. lei. Reff & Asociații, în tranzacții cu NPL de 300 mil. E, anul acesta
Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii și obligă Autoritatea să-i plătească acesteia și daune morale. Victorie obținută de litigatorii ZRP, coordonați de Cosmin Vasile
VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
D&B David și Baias investește în formarea tinerilor avocați. Anda Rojanschi, Partener: Căutăm viitori colegi care să aibă atât răbdarea de a învăța, cât și dorința de a căuta, de a inova, de a merge în profunzimea textului de lege, de a înțelege concepte și de a opera cu ele
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a German speaking lawyer
EXCLUSIV BizLawyer: Partenerul Ciprian Glodeanu se desprinde din echipa Wolf Theiss. O nouă firmă cu 3-4 parteneri și 10 avocați, la orizont
CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...