ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

LadyLawyer.ro | Cinci românce, printre cele 300 de femei avocat recunoscute de IFLR1000 Women Leaders 2019. Cine sunt și pentru ce au fost apreciate avocatele din jurisdicția noastră

08 August 2019   |   A.D.

Potrivit LadyLawyer.ro. avocatele prezentate în acest ghid au un track record impresionant și au fost recomandate în mod constant de către clienți și colegi pentru calitatea consultanței și a serviciilor oferite.

De la stânga la dreapta: Mădălina Rachieru, partener global Clifford Chance si coordonatoarea practicii Pieţe de Capital la Clifford Chance Badea, Alina Radu - partenerul care coordonează practica de Banking & Finance de la NNDKP, Narcisa Oprea, coordonatoarea ariei de practică Piaţa de Capital în cadrul firmei Schoenherr şi Asociaţii, Adriana Gaspar, Senior Partner NNDKP şi Mona Muşat, partener al firmei Muşat & Asociaţii

 
 
Cinci avocate din România au intrat în topul global al celor mai buni profesioniști ai dreptului, întocmit de IFLR 1000, unul dintre cele mai apreciate ghiduri independente la nivel internațional, care alcătuiește anual clasamente ale caselor de avocatură din toate jurisdicțiile importante, cercetarea fiind axată pe expertiza din domeniile serviciilor financiare și a fuziunilor și achizițiilor. Topurile sunt alcătuite în urma unor analize riguroase, a interviurilor cu clienții și competitorii firmelor.

Women Leaders recunoaște un grup select cu puțin peste 300 de avocați, evidențiind femeile considerate a fi Leading Lawyers la nivel național în jurisdicțiile cercetate de IFLR 1000, notează portalul LadyLawyer.ro. Echipa de cercetare a examinat prezentările culese de la peste 2 000 de firme, a realizat peste 1 000 de interviuri cu parteneri din aceste firme și a analizat peste 50 000 de referințe pentru a decide care avocați ar trebui evidențiați în ediția 2019 a IFLR1000 Women Leaders. Potrivit LadyLawyer.ro, avocatele prezentate în acest ghid au un track record impresionant și au fost recomandate în mod constant de către clienți și colegi pentru calitatea consultanței și a serviciilor oferite.


Din România, în acest top sunt parteneri ai firmelor Clifford Chance Badea, NNDKP, Mușat & Asociații și Schoenherr. Mădălina Rachieru, partener global Clifford Chance și coordonatoarea practicii Pieţe de Capital la Clifford Chance Badea, Adriana Gaspar, Senior Partner NNDKP, Alina Radu - partenerul care coordonează practica de Banking & Finance de la NNDKP, Mona Mușat, partener al firmei Mușat & Asociații și Narcisa Oprea, coordonatoarea ariei de practică Piaţa de Capital în cadrul firmei Schoenherr şi Asociaţii, se află pe lista celor mai apreciate femei avocat din România.

Mădălina Rachieru-Postolache a absolvit Facultatea de Drept București în 2002 și este membru în Baroul București din 2003. Are experiență, în special în tranzacții de piață de capital, atât pe piața locală cât și pe piețele internaționale, precum și în domeniul financiar-bancar. De-a lungul anilor, a consiliat instituții financiare, bănci de investiții și companii locale și internaționale. Expertiza sa include toate aspectele legate de oferte publice inițiale de acțiuni (IPO-uri), oferte secundare de acțiuni (SPO-uri), oferte de obligațiuni domestice, oferte de euro-obligațiuni corporatiste și suverane, programe de emisiune continuă de obligațiuni (programe EMTN), emisiuni de certificate de depozit global (GDR-uri), securitizări de creanțe, fiind implicată în aproape toate tranzacțiile majore de piață de capital din România în ultimii 15 ani.
Ea face parte din echipa Clifford Chance Badea de la înființarea firmei în anul 2002. În 2007, a fost detașată pentru șase luni în cadrul grupului de piețe de capital al biroului Clifford Chance din Londra. A fost promovată la poziția de Counsel în anul 2008. Printre proiectele reprezentative pe care Mădălina Rachieru le-a coordonat în ultimii ani se numără: asistență acordată Fondului Proprietatea în legătură cu listarea secundară la bursa de valori din Londra (2014 – 2015); asistență acordată consorțiului bancar în legătură cu dubla listare de acțiuni și certificate de depozit (GDR-uri) realizată de Romgaz SA, cel mai mare producător de gaze naturale din România, pe bursele de la București și Londra (2012 – 2013); asistență acordată UniCredit în legătură cu emisiunea de obligațiuni denominate în lei, cu o valoare de 122 milioane de euro, care a fost finalizată cu succes și listată la Bursa de Valori București (cea mai mare ofertă de acest gen derulată până în prezent în România) (2013); asistență acordată Erste Group Bank AG în calitate de aranjor al programului MTN (emisiuni de obligațiuni pe termen mediu – Medium Term Notes) în valoare de trei miliarde de euro, lansat de Banca Comercială Română, primul astfel de program lansat de o bancă locală (2009).





Adriana Gaspar, Senior Partner NNDKP, s-a specializat în tranzacţii complexe, derulate în sectorul privat sau între sectorul privat şi cel public, în particular în operaţiuni de investiţii cu structuri combinate, incluzând valori mobiliare sau active şi diferite forme de creditare corporativă. De asemenea, ea este recunoscută pentru contribuţii fundamentale la conceperea şi redactarea cadrului juridic specific tranzacţiilor în industrii reglementate, dar şi pentru implicarea în proiecte normative speciale, cu precădere în următoarele domenii: operaţiuni cu titluri de creanţă garantate, exproprieri pentru lucrări de infrastructură, telecomunicaţii, privatizare. Chambers Europe afirma despre Adriana Gaspar că „ are un portofoliu impresionant de clienţi, în primul rând datorită eficienţei şi abilităţilor de excepţie în consilierea pe probleme de drept corporativ, al pronunţatului caracter practic şi comercial al abordării în rezolvarea problemelor”. Face parte din grupurile de practică privind tranzacţii corporative transfrontaliere din cadrul Lex Mundi şi World Services Group.

Alina Radu este partenerul care coordonează practica de Banking & Finance de la NNDKP. Aria sa de specializare include privatizări, vânzări şi achiziţii în domeniul privat, investiţii străine, tranzacţii imobiliare, proiecte de finanţare şi operaţiuni în sectorul financiar. A fost implicată în unele dintre cele mai importante privatizări din domeniul bancar din România şi a acumulat o experienţă semnificativă acordând asistenţă instituţiilor financiare şi debitorilor din tranzacţii financiare de mare complexitate şi oferind consultanţă de specialitate în legătură cu lansarea unor noi produse bancare şi cu alte aspecte specifice serviciilor financiare. Potrivit directoarelor internaționale, Alina Radu „este apreciată pentru abilităţile sale profesionale de excepţie”.

Mona Mușat, partener al firmei Mușat & Asociații, deține o experiență solidă în domeniul imobiliar și finanțarea întreprinderilor, dobândită prin asistarea unor importante companii locale și internaționale, inclusiv fondatori, dezvoltatori, finanțatori și contractori, cu privire la diverse aspecte juridice, de la achiziția și vânzarea de proprietăți până la contracte de locațiune încheiate de persoane juridice sau fizice, dezvoltarea de proiecte imobiliare și implementarea proiectelor unor mari lanțuri de retaileri. Este specializată în ariile de drept imobiliar și al construcțiilor, cu accent pe operațiuni de finanțare privată și de capital.
De asemenea, Mona a dobândit o expertiză remarcabilă în domeniul financiar și bancar, fiind recunoscută pentru elaborarea și implementarea de soluții juridice eficiente cu privire la structurarea, finanțarea și derularea proiectelor din acest domeniu. A făcut parte din echipe care au implementat proiecte semnificative transfrontaliere de finanțare pentru unele dintre cele mai importante companii și instituții financiare, cu accent pe industrii-cheie, cum ar fi sectorul imobiliar, energie, construcții, infrastructură, transport și produse farmaceutice.
Expertiza Monei acoperă și consultanța juridică acordată unor corporații în domeniul fuziunilor și achizițiilor – incluzând vânzare și cumpărare de active, preluări de societăți, asocieri în participațiune, finanțări cu capital propriu etc., precum și consiliere juridică privind aspecte generale de drept comercial și societar..

Narcisa Oprea este coordonatoarea ariei de practică Piaţa de Capital în cadrul firmei Schoenherr şi Asociaţii. De-a lungul carierei sale, Narcisa a coordonat mai multe proiecte importante, unele dintre acestea derulate în premieră pe piaţa locală: listarea STK Emergent, primul fond închis de investiţii listat pe piaţa de capital românească, listarea Transelectrica, configurarea drepturilor de alocare Transgaz, due diligence în vederea listării acţiunilor Alumil, emisiunea de euroobligaţiuni Yioula Glassworks, fuziunea Moara Loulis- Mopan şi Loulis Titan. În perioada în care a fost Director Juridic al Rasdaq, a reconfigurat cadrul normativ al pieţei şi a coordonat procesul de reorganizare instituţională.
A redactat raportul OECD privind stadiul implementării principiilor guvernanţei corporatiste în România.

IFLR 1000 este editat de Euromoney Legal Media Group, unul din cele mai prestigioase grupuri editoriale internaționale specializate în publicații și ghiduri juridice pe diverse arii de practică.





Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 108 / 5178
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Job Opportunity: DLA Piper Dinu SCA – Associate, Litigation
Rundă de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații | Dan Cristea și Ciprian Timofte intră în echipa partenerilor, alți cinci avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de avocații de Employment de la Wolf Theiss | Experiență vastă, acumulată într-un spectru larg de proiecte, implicare profundă, conexiuni internaționale și “outside the box thinking”
RTPR Allen & Overy, alături de AUTONOM în debutul pe piața reglementată a Bursei de Valori București
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman. Alexandra Rîmbu, Partener: Suntem atenți și la alte ramuri de drept adiacente, care ar putea impacta situația analizată. Când este necesar, lucrăm în echipe mixte pentru a asigura acoperirea tuturor aspectelor relevante
Procedurile de recunoaștere și cererile de clemență sunt tot mai des folosite de companiile investigate de Consiliul Concurenței | Tendințele pieței, analizate de avocații Țuca Zbârcea & Asociații. Echipă și proiecte
Din vorbă-n vorbă cu Amelia Teis, partener după ultima rundă de promovări de la D&B David și Baias. ”Nu poate exista succes și leadership individual, fără oamenii din jurul tău. Conceptul de “dream big” este realizabil în avocatură, însă presupune muncă, implicare și o depășire constantă a propriilor limite”
PwC România și D&B David și Baias au acordat asistență acționarilor FAN Courier în tranzacția cu SLS Cargo. Vânzătorul, asistat de Gilescu Văleanu Nathanzon & Partenerii
Avocații văd o “specializare” a tranzacțiilor din segmentul High-Tech ̸ Start-ups. Sergiu Gîdei, Parter CEE Attorneys ̸ Boanță, Gîdei și Asociații: Se negociază intens pe aspecte de randament, exit facil al investitorilor și asigurarea mecanismelor de control
LegiTeam: ZRVP recrutează avocat definitiv și avocat stagiar pentru departamentul Consultanță
Ce îi ține ocupați pe avocații de IP de la Stratulat Albulescu. Cele mai dificile proiecte din practica de proprietate intelectuală și domeniile din care vin cele mai multe solicitări
Mușat & Asociații obține o decizie de referință în arbitraj, privind anularea unui document constatator. Dr. Gheorghe Buta, Senior Partner: Antreprenorii care au clauze arbitrale în contractele încheiate cu autoritățile publice pot obține remedii mai rapide în privința documentelor constatatoare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...