ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mușat & Asociații – Data Protection Conference

18 Decembrie 2017   |   BizLawyer

Temele dezbătute în cadrul evenimentului au fost: Ghid practic de implementare GDPR, Sancțiuni prevăzute de GDPR, Dreptul angajaților la viață privată și legislația muncii și Răspunderea salariaţilor pentru încălcarea obligaţiilor GDPR în România.

 
 
Reprezentanți de seamă ai mediului de afaceri din Bistrița au participat vineri, 15 decembrie, la conferința Data Protection Conference, organizată de casa de avocatură Mușat & Asociații, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Bistrița Năsăud, pe tema Noului regulament european privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) precum și a schimbărilor majore pe care le va produce în cadrul firmelor românești o dată cu intrarea în vigoare.

Conferința a fost susținută de Bogdan Mihai, Partener în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații, avocat cu peste 15 ani de experență în protecția datelor cu caracter personal, printre clienții căruia se număra companii proeminente care activează în mediul online, cum ar fi Google, Amazon, Facebook și Apple și Anca Vătășoiu, Managing Associate în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociaţii, specialist cu peste 10 ani de experienţă în dreptul muncii. 


Temele dezbătute în cadrul evenimentului au fost: Ghid practic de implementare GDPR, Sancțiuni prevăzute de GDPR, Dreptul angajaților la viață privată și legislația muncii și Răspunderea salariaţilor pentru încălcarea obligaţiilor GDPR în România.

Fiecare prezentare a fost urmată de o sesiune de întrebări și raspunsuri, pe parcursul cărora participanții au adresat celor doi specialiști întrebări pe marginea subiectelor dezbătute.

Camera de Comerț și Industrie Bistrița Năsăud este o organizație autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor săi și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țara și străinatate.
Misiunea Camerei, ca parte integrantă a comunității de afaceri, este de a contribui activ la dezvoltarea durabilă a economiei locale și de a promova mediul economic la nivel național și internațional.

MUȘAT & ASOCIAȚII este una dintre primele case de avocatură înființate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 16 parteneri și peste 100 de avocati și consilieri, MUȘAT & ASOCIAȚII acordă servicii de consultanță în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziții, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurență, drept societar, telecomunicații & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piețe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.
MUȘAT & ASOCIAȚII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din Romania, iar publicațiile internaționale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieței avocațiale, mulți dintre avocații firmei fiind la rândul lor nominalizați de aceste publicații ca facând parte din elita avocaturii de business din România.
În 2015, MUȘAT & ASOCIAȚII a câștigat premiul “Firma de avocatură a anului în Romania”, distincție acordată anual de reputata publicație britanică “The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performanțe deosebite în anul de referință.
În anul 2013, MUȘAT & ASOCIAȚII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în Romania”, de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oară când Mușat & Asociații își adjudecă acest valoros premiu, dupa distincția primită în 2011, anul în care Romania a fost inclusă pentru prima dată în lista țărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).
De asemenea, în 2012, MUȘAT & ASOCIAȚII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală și de Est”, distincție acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocați Mușat & Asociații, în ceea ce privește evoluția portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziții și strategia de management adoptată.
Totodată, renumita publicație Chambers Europe a decernat firmei MUȘAT & ASOCIAȚII trofeul „Romanian Law Firm of the Year", pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanțe în Romania, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.
MUȘAT & ASOCIAȚII acordă, în mod regulat, consiliere juridică celor mai cunoscute și respectate corporații din România, inclusiv o treime din Top 100 și jumatate din Top 500 mari companii, precum și instituțiilor publice și financiare locale în tranzacții corporative și financiare sofisticate și în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 clienti, majoritatea din categoria investitorilor străini.
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 59 / 4574
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a consiliat consorțiul Raiffeisen Bank S.A. - Swiss Capital S.A. în oferta publică și listarea la bursă a companiei Purcari Wineries PLC
RTPR Allen & Overy a asistat Purcari Wineries în legătură cu Oferta Publică Inițială
PNSA a asistat Unirii View în obținerea unei finanțări de 23 mil. €. Banii merg în dezvoltarea clădirii de 19 etaje
Hategan Attorneys obține în instanță o victorie importantă pentru industria de energie regenerabilă
Stratulat Albulescu își consolidează echipa de Banking & Finance prin cooptarea lui Costin Teodorovici ca Partener
Avocații Mușat & Asociații spun că piața avocaturii de business va suferi schimbări majore în următorii ani, legate în principal de evoluția tehnicii, a dreptului, dar și a nevoilor curente ale clienților. Firma a creat un cadru de cooperare directă la nivel global cu compania Facebook și mizează pe o creștere cu cel puțin 10-15% a volumului activității, anul acesta
Niculeasa Law Firm obține pentru General Leasing anularea măsurilor asiguratorii în cuantum de cca. 42 mil. lei, dispuse de Direcția Regională Antifraudă Fiscală
Mușat & Asociații, NNDKP și ZRP, pe lista scurtă a premianților MIP în domeniul proprietății intelectuale
Cum vede un Leading Lawyer pentru practica de White-Collar Crime evoluția pieței în 2018. Mihai Mareș, Managing Partner Mareș Danilescu Mareș: Piața avocaturii de penal-comercial va continua să crească. Corporațiile și firmele străine care fac business în România sunt tot mai atente la procesele de respectare si aplicare a cerințelor legale
Mirela Gorunescu este noul coordonator al practicii de drept penal din cadrul ZRP
Premiu ILO Client Choice Awards pentru Voicu & Filipescu în 2018. Roxana Neguțu, al doilea an câștigătoare exclusivă pentru România la categoria Proprietăți Imobiliare
Piața creditelor sindicalizate este estimată la aproape 1 mld. € în 2018. Elena Iacob, partener ZRP: În măsura în care proiectele publice și investițiile în domenii strategice - energie, transporturi, sănătate - vor fi inițiate într-un termen scurt, piața creditului sindicalizat ar putea cunoaște o evoluție explozivă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...