ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Muşat & Asociaţii: Discriminarea la locul de muncă, o problemă sensibilă în relaţia angajat - angajator

25 Septembrie 2014   |   BizLawyer

Discriminarea în relaţiile de muncă poate apărea la recrutare şi la angajare, la stabilirea/majorarea salariului, la stabilirea/schimbarea condiţiilor de muncă, la formarea profesională şi la oportunităţile de promovare, precum şi la concediere.

 
 
Discriminarea reprezintă unul dintre cele mai sensibile şi actuale subiecte, atât la nivel internaţional, dar şi naţional, fiind un fenomen întâlnit în multe arii de activitate, inclusiv în relaţiile de muncă, în ciuda eforturilor legislative de combatere a fenomenului.

În România, Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 stabileşte cadrul legal general în materia prevenirii şi sancţionării discriminării, inclusiv la angajare şi în relaţiile de muncă şi interzice orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.


Discriminările la angajare şi în relaţiile de muncă sunt destul de des întâlnite în România. Cu toate acestea, în România se înregistrează un număr destul de redus de plângeri în materia discriminării, cel mai probabil din cauza temerii angajaţilor de a nu fi concediaţi sau de a nu suferi anumite consecinţe negative ca urmare a plângerii. În plus, alte obstacole de care un potenţial reclamant se loveşte sunt termenele lungi, costurile implicate, precum şi neîncrederea în obţinerea unei soluţii favorabile”, a declarat Ana Maria Plăcintescu, Partener Muşat & Asociaţii, în cadrul conferinţei “Recruit and Retain the best in a global market”, organizată de revista de specialitate HR Manager.

Discriminarea în relaţiile de muncă poate apărea la recrutare şi la angajare, la stabilirea/majorarea salariului, la stabilirea/schimbarea condiţiilor de muncă, la formarea profesională şi la oportunităţile de promovare, precum şi la concediere.

Criteriile stabilite de angajator pentru selecţia şi recrutarea candidaţilor trebuie să aibă o justificare obiectivă, rezonabilă şi proporţională cu scopul urmărit. În practică, angajatorii au fost sancţionaţi pentru condiţionarea ocupării locurilor de muncă pe  criteriul de sex, vârstă, etnie, domiciliu sau categorie socială, criterii care, ţinând cont de situaţia de fapt, nu justificau instituirea unui tratament diferit.

În ceea ce priveşte aspectele procedurale privind soluţionarea sesizărilor/reclamaţiilor privind discriminarea în relaţiile de muncă, persoana care se considera discriminata poate adresa o sesizare către CNCD, în termen de 1 an de la data savârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunostinţă de savârşirea ei. Soluţionarea se face în termen de 90 de zile de la data sesizării, prin Hotarâre a Colegiului director al CNCD, ce poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ. De asemenea, persoana care se considera discriminata se poate adresa directinstanţei de judecată, necondiţionat de sesizarea CNCD, în termen de 3 ani de la data savârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de savârşirea ei. La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile legale cu privire la discriminare”, a subliniat Ileana Lucian, Partener Muşat & Asociaţii.

MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 20 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de asistenţă juridică şi consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile internaţionale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500, Practical Law Company etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale, mulţi dintre avocaţii firmei fiind la rândul lor nominalizaţi de aceste publicaţii ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.

În anul 2013, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în România”, distinctie acordată de International Financial Law Review (IFLR) în cadrul ceremoniei IFLR European Awards, fiind pentru a doua oară în ultimii trei ani când Muşat & Asociaţii îşi adjudecă acest valoros premiu, după distincţia primită în 2011.

De asemenea în 2012, MUŞAT & ASOCIAŢII a fost recompensată cu premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrală şi de Est”, distincţie acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate pe piaţa din România de echipa Muşat & Asociaţii, în ceea ce priveşte evoluţia portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziţii şi strategia de management adoptată.

Totodată, renumita publicaţie Chambers Europe a decernat firmei MUŞAT & ASOCIAŢII trofeul „Romanian Law Firm of the Year", pentru casa de avocatură cu cele mai bune performanţe în România, în cadrul galei „Chambers Europe Awards for Excellence 2011”.

MUŞAT & ASOCIAŢII acordă în mod regulat consiliere juridică unor prestigioase corporaţii din România, multe dintre ele incluse în Top 500 mari companii, precum şi instituţiilor publice şi financiare locale în tranzacţii corporative şi financiare sofisticate şi în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde clienţi, care provin în majoritatea lor din categoria investitorilor străini, precum şi clienţi români din sectorul privat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2204 / 5292
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Încă o fuziune în avocatură. D&B David şi Baias preia echipa Pachiu și Asociații. Laurențiu Pachiu devine al optulea partener al firmei coordonate de Sorin David
Finanțele caută avocați și pun la bătaie un contract de cca un milion de lei | Asistența în baza dreptului englez, estimată la cca 265 ore|om
În urma unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene, RTPR contribuie la dezvoltarea jurisprudenței comunitare prin clarificarea drepturilor investitorilor pe piața de capital
VIDEO - Litigii în timpul Stării de Urgență (II) | Avocații ZRVP, invitații acestora și BizLawyer vin în sprijinul profesioniștilor și justițiabililor. Cosmin Vasile (Managing Partner), Mădălina Afrăsinie (Judecător) și Andrei Dumitrescu (Partener), dezbat modul în care statul de drept și puterea judecătorească funcționează în această perioadă
VIDEO - Litigii în timpul Stării de Urgență | Avocații ZRVP, invitații acestora și BizLawyer vin în sprijinul profesioniștilor și justițiabililor. Azi, primul episod: Valerian Cioclei (Partner of Counsel) și Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) reevalueză impactul și analizează consecințele Decretului prezidențial privind instaurarea Stării de Urgență și actelor normative subsecvente
Primul proces simulat din România, realizat exclusiv prin intermediul unei platforme online. La derularea acestuia au participat magistrați din cadrul Tribunalului Timiș, precum și membrii fondatori ai grupului Digital Lawyers
Statul a acceptat oferta îmbunătățită a firmelor de avocați care îi reprezintă interesele în arbitrajul ICSID cerut de ALPIQ. Buget de 3,7 mil. lei în 2020
Gilescu Văleanu & Partenerii devine parte a bnt attorneys in CEE. Doi avocați sunt promovați pe poziția de parteneri
CNAIR plătește avocaților onorarii în plaja 100-300 Euro pe oră în litigiile arbitrale. Ce firme de avocați lucrează pentru compania responsabilă de infrastructura rutieră
”Sky is the limit”, sau norocul de a lucra într-o firmă de avocatură în care se oferă oportunități nelimitate | Mihail Boian, numit recent Partener D&B David și Baias: Încerc să ghidez și să provoc colegii spre o gândire originală și ”out of the box”, spre soluții deschise și îndrăznețe
Viața merge înainte | Practica de insolvență de la Mușat & Asociații a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultima perioadă. Mihai Popa, Partener: Ne așteptăm ca serviciile noastre de asistență și analiză pe perioada unui management de criză să fie la mare căutare
Viața merge înainte | Avocații Reff & Asociații explică efectul aplicării prevederilor legislative nou introduse în domeniul achizițiilor publice. Firma este partener strategic pentru unele dintre cele mai importante autorități publice și operatori economici, în acest domeniu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...