ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Niculeasa Law Firm, succes de peste 14 milioane lei, inclusiv profit nerealizat, într-un arbitraj CCIR în baza unui contract FIDIC

29 Mai 2018   |   BizLawyer

Proiectul a fost coordonat de avocatul Bogdan Mărculeţ, care a asigurat şi reprezentarea în dosar.

 
 
Niculeasa Law Firm a reprezentat în faţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR un important jucător local în domeniul lucrărilor de infrastructură, obţinând daune-interese de peste 14 milioane de lei, pentru rezilierea contractului din culpa beneficiarului.

Proiectul a fost coordonat de avocatul Bogdan Mărculeţ, care a asigurat şi reprezentarea în dosar.

Dosarul arbitral a fost iniţiat ca urmare a rezilierii contractului de lucrări, model FIDIC, din culpa beneficiarului şi a îndeplinirii defectuoase de către inginer a obligaţiei de a determina valoarea lucrărilor executate şi neachitate de către beneficiar către antreprenor.

Dificultatea dosarului a constat atât în caracterul deosebit de tehnic şi de voluminos al documentaţiei care servea la efectuarea evaluării, cât şi din perspectiva existenţei unor multiple evaluări inconsistente ale inginerului, care au generat numeroase confuzii ş neînţelegeri între părţile contractului cu privire la obligaţiile restante.


În cele din urmă, Tribunalul Arbitral a dat dreptate antreprenorului, confirmând pretenţiile acestuia atât în ceea ce priveşte valoarea lucrărilor executate, cât şi în ceea ce priveşte dobânzile datorate, precum şi profitul nerealizat, trecând peste evaluările realizate în acest scop de către inginer.

O importanţă deosebită în economia arbitrajului a deţinut şi soluţia Tribunalului Arbitral de respingere a cererii de intervenţie accesorie a inginerului, efectuată în sprijinul beneficiarului. Această soluţie este importantă din perspectiva clarificării condiţiilor intervenţiei accesorii în cadrul unei proceduri de arbitraj şi a consacrării necesităţii existenţei unei convenţii arbitrale care să oblige pe intervenientul accesoriu sau a extinderii efectelor unei convenţii arbitrale şi la intervenientul accesoriu.

Pe de altă parte, soluţia obţinută vine să confirme practica instanţelor judecătoreşti şi de arbitraj de a repara întregul prejudiciu suferit de antreprenorul care nu se află în culpă, inclusiv beneficiul nerealizat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 74 / 4761
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...