ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiecte sofisticate și încasări mai mari pentru avocații ZRP din practica achizițiilor publice. Iuliana Negoiță, Managing Associate: Stabilirea criteriul unic de atribuire - oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, ridică în continuare dificultăți autorităților contractante

19 Decembrie 2017   |   Ștefania Enache

Iuliana Negoiță mai spune că problemele apărute pe parcursul derulării procedurilor de achiziții publice sunt variate, însă cele mai complexe sunt asociate cu contestațiile.

Iuliana Negoită, Managing Associate - Zamfirescu Racoti & Partners

 
 
2017 a fost un an plin pentru avocații Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP) implicați în practica de achiziții publice. ”Am avut proiecte care ne-au provocat cunoștințele și cărora am reușit să le găsim soluții inovatoare și competitive. Per total, discutăm de zece proiecte aflate în etape diferite de finalizare. În ceea ce privește volumul de muncă, acesta a rămas relativ constant comparativ cu anul precendent, în vreme ce încasările estimate ar putea crește ușor (10-15%) față de anul trecut”, declară Iuliana Negoiță, Managing Associate ZRP.

În România s-au făcut progrese importante ca urmare a adoptării noului pachet legislativ privind achizițiile publice. Iuliana Negoiță dă ca exemplu implementarea Documentului Unic de Achiziție European (DUAE) care a redus semnificativ numărul documentelor necesare pentru participarea la  procedurile de achiziție în etapa de calificare, iar licitațiile electronice au crescut ca pondere în totalul procedurilor. ”Autoritățile contractante sunt în continuare reticente în a solicita documentele care demonstrează declarațiile date de operatorii economici prin DUAE doar ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, iar nu din prima etapă, odată cu depunerea DUAE”, precizează avocatul.


Specialistul consideră că în domeniul achizițiilor publice legislația din România cunoaste un nivel de detaliu pe care nu îl regăsim în reglementările similare din statele membre ale Uniunii Europene. “Astfel, în timp ce, în România, achizițiile publice au devenit un subiect ‘fierbinte’ de abia din momentul aderării țării noastre la Uniunea Europeană, alte state se pot lauda cu  o experiență îndelungată în domeniu. Aceste diferențe sunt vizibile cu ochiul liber la o analiză comparativă a reglementărilor legale din fiecare țară. Experiența dobândită în cadrul proiectelor derulate pentru clienții noștri, autorități contractante sau operatori economici, ne permite să afirmăm că problemele de interpretare a legii, precum și clarificarea controverselor derivate din înțelegerea greșită a textului legislativ ar putea fi ușor depășite, dacă s-ar  apela la jurisprudența CJUE, dar și la cea a CNSC sau a instanțelor naționale. În continuare, însa, stabilirea criteriul unic de atribuire – oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, şi mai ales a sub-criteriilor, cel mai bun raport calitate-preţ şi cel mai bun raport calitate-cost – ridică unele dificultăți autorităților contractante. De asemenea, am observat că procesul de consultare a pietei se realizează preponderent pentru identificarea de către autoritățile contractante a prețurilor eventuale ofertate, deși, conform dispozițiilor legale, acest mecanism ar trebui considerat atunci când se are în vedere achiziţionarea unor produse/servicii/lucrări cu grad ridicat de complexitate tehnică, financiară sau contractuală, ori din domenii cu un rapid progres tehnologic”, explică Iuliana Negoiță

Multe proiecte în derulare

Pentru echipa ZRP, 2017 a fost un an bun, firma fiind implicată într-un număr important de proiecte de achiziții publice aflate în acest moment în derulare. Cele mai multe proiecte sunt legate de o serie de achizitii sectoriale specializate, desfășurate în baza unor proceduri de dialog competitiv. Avocații ZRP s-au implicat în toate aspectele legate de participarea la procedura de atribuire. Și în următoarele luni firma anticipează un volum intens de activitate,  având în vedere că în multe dintre aceste dosare urmează etapa dialogului propriu-zis cu candidaţii selectaţi. Echipele de proiect sunt coordonate de Elena Iacob, partener ZRP, și de Iuliana Negoiță, Managing Associate ZRP.

“Unul din cele mai sofisticate proiecte este derulat pentru un client din industria de construcții și servicii offshore. Implicarea noastră este cu atât mai interesantă cu cât procedura de achiziție aleasă este cea a dialogului competitiv, care conține o componentă semnificativă de negociere. Încercăm permanent să identificăm și să implementăm soluțiile cele mai bune pentru clienții noștri. Dacă suntem de partea operatorilor economici, ne asigurăm că ‘formula’ de participare la procedura de achiziție publică este cea câștigătoare și o securizăm, în așa fel încât să nu poată fi contestată în niciun fel. Dacă asistența este în favoarea autorităților contractante, inovația își face loc atunci când obiectul achiziției este mai sofisticat, cum ar fi în domeniul serviciilor intelectuale sau atunci când se achiziționează lucrări complexe de proiectare și construcție. În aceste cazuri, oferind asistență în primul rând în pregătirea documentației de atribuire, trebuie să înțelegem nevoia autorității contractante și modul în care aceasta poate fi îndeplinită în cele mai bune condiții și, pe cât posibil, fără nicio contestație care să întârzie încheierea contractului de achiziție public”, a arătat avocatul ZRP.

Experiența, know-how-ul sunt doar două dintre criteriile care diferențiază casa de avocatură de restul firmelor implicate în achiziții publice. ”Să nu uităm că avocații ZRP au contribuit direct la transpunerea în legislația națională a directivelor europene în materia achizițiilor publice și că au colaborat îndeaproape cu BEI și ministerele implicate în acest proiect”, a nuanțat Iuliana Negoiță.




Un avocat care excelează în această arie de practică este cel aflat în permanență la curent cu practica CJUE în domeniu și cu articolele de specialitate, care este pregătit să răspundă solicitărilor clienților și să vină cu soluții competitive. Pentru a putea avea o imagine completă și a fi în măsură să anticipeze corect situațiile potențial generatoare de contestații, un avocat bun trebuie să aibă experiența asistenței atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii privață.

Iuliana Negoiță, Managing Associate ZRP
 


De obicei,departamentul de achiziții publice al ZRP asistă operatori economici din zona serviciilor. În toate mandatele pe care le are în lucru, firma alocă echipe pluridisciplinare, iar componența acestora variază în funcție de dosar și complexitatea acestuia. “Consultanța oferită de ZRP acoperă toate solicitările clienților din această arie, fie ei operatori economici, autorități sau entități contractante. Atunci când suntem de partea potențialului participant la procedura de atribuire și ne implicăm din prima etapă, începem prin a evalua documentația de atribuire. Urmează o analiză a capacității clientului de a îndeplini condițiile de participare sau alternativele de participare, respectiv dacă ar fi nevoie de terți susținători sau subcontractanți sau de o participare în comun.În procedurile în care asistăm autoritățile contractante, suntem implicați în elaborarea documentației de atribuire și, în principal, a criteriilor de selecție și clarificare, precum și a proiectului de contract. În egală măsură, acordăm asistență autorităților contractante în eventualele căi de atac formulate de participanții la procedurile de atribuire”, punctează avocatul.

Iuliana Negoiță mai spune că problemele apărute pe parcursul derulării procedurilor de achiziții publice sunt variate, însă cele mai complexe sunt asociate cu contestațiile.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 346 / 4851
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații oferă consultanță pentru Brookfield Business Partners LP în legătură cu proiectul de achiziție a Diviziei Power Solutions aparținând Johnson Controls
Lansarea cărţii „In honorem VALERIU STOICA”. Vineri, 23 noiembrie, Palatul Facultăţii de Drept
Suciu Popa a asistat Black Sea Oil & Gas SRL în încheierea acordului de vânzare a gazelor naturale care vor fi extrase din Marea Neagră
LegiTeam: Wolf Theiss is looking for highly motivated lawyers (Real Estate)
Wolf Theiss, alături de Search Corporation în vânzarea Crystal Tower. DLA Piper a asistat cumpărătorul PPF Real Estate
Avocații SAA au asistat GapMinder în finanțarea acordată start-up-ului FintechOS. Silviu Stratulat, Cristina Man și Ana Kusak au coordonat proiectul
MiFID II vine în sprijinul investitorilor, asigurând o protecție sporită a acestora, dar surplusul informațional impune cerințe tehnologice suplimentare pentru entitățile vizate. Cele mai sensibile aspecte în implementarea măsurilor, explicate de Răzvan Stoicescu, Partener Mușat & Asociații
Ariile de IP, Corporate|M&A, Concurență și Data Protection au cea mai intensă activitate în zona de tech, pentru avocații Suciu Popa. Andrei Georgescu, Partener: Lipsa reglementării în privință criptomonedelor și finanțărilor de tip ICO îi trimite în alte jurisdicții pe jucătorii din „emerging technologies”
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Oltchim de către Chimcomplex. Ce avocați de la Maravela & Asociații și Bondoc & Asociații au fost implicați în finalizarea tranzacției
LegiTeam: Maravela|Asociații is looking for consultancy lawyers
MiFID II: Impactul noilor reglementări, resimțit major de instituțiile de credit care furnizează servicii și activități de investiții în legătură cu instrumentele financiare. Efectele conformării cu noile reguli, explicate de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner Reff și Asociații
Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...