ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

RISING STARS – Azi un profesionist în care clienții văd „calitățile și comportamentul unui avocat de mare succes”: Lavinia Nucu, Senior Associate Clifford Chance Badea - Vârsta nu este un criteriu definitoriu pentru etapele carierei; nivelul de pregătire şi calitatea prestației avocatului sunt cele care îl recomandă pentru o anumită poziţie

11 Octombrie 2016   |   BizLawyer

Lavinia Nucu s-a alăturat echipei de Corporate M&A și Real Estate din cadrul Clifford Chance Badea în august 2015, după ce s-a întâlnit cu actualii săi colegi în contextul mai multor tranzacții.

Lavinia Nucu, Senior Associate Clifford Chance Badea

 
 
Lavinia Nucu este avocat în cadrul Baroului Bucuresti, având peste 8 ani de experiență în domeniul imobiliar. Ea a fost implicată în tranzacții imobiliare de amploare derulate de companii naționale și internaționale, cu precădere pe nișa terenurilor forestiere și agricole, acordând asistență în toate etapele de dezvoltare a proiectelor (structurare, due diligence, redactarea şi negocierea documentelor specifice necesare în diferitele stadii ale proiectelor, semnare si implementare). De asemenea, a acordat consultanță în ceea ce privește aspectele juridice legate de administrarea și operarea proprietăților din portofoliile clienților (property management). Experiența sa acoperă tranzacții de tip asset deal și share deal, transferuri de business, asigurări de titlu, dar și litigii pe aspecte imobiliare.


Lavinia Nucu s-a alăturat echipei de Corporate M&A și Real Estate din cadrul Clifford Chance Badea în august 2015, după ce s-a întâlnit cu actualii săi colegi în contextul mai multor tranzacții.

„Ne-a impresionat din punct de vedere profesional, prin pregătirea juridică și competența sa de negociere, dar mai ales prin abilitatea de a câștiga și de a menține încrederea clientului pe care îl reprezenta la acel moment”, spune Nadia Badea, Partener și coordonator al practicii Corporate M&A și Real Estate. „Consider că acest aspect este esențial pentru profilul avocatului pe care îl dorim alături de noi și că Lavinia va fi un membru valoros pentru echipa de Real Estate”.

Simona Neagu, Counsel și coordonator al practicii de Litigii din cadrul Clifford Chance Badea, adaugă: „Contribuția Laviniei la dezvoltarea practicii de litigii de drept funciar este remarcabilă, Lavinia fiind cu certitudine cel mai experimentat avocat de fond forestier din România. Cunoștințele ei, profunzimea analizei, capacitatea de identificare a soluțiilor juridice la problemele complexe sunt un adevărat atu pentru noi, în orice confruntare".

O recomandare în plus vine și din partea clienților pe care i-a asistat în ultimii ani.

Sorin Chiorescu, PhD, MBA, Președintele Grupului GreenGold, își amintește începuturile colaborării: „Lavinia a fost încă de la începutul activității noastre în România (2008) una dintre persoanele cheie în construcția și execuția strategiei și metodologiei de achiziții, due-dilligence, negociere și executare a tranzacțiilor. De asemenea, ea a fost direct implicată în toate activitățile necesare în faza de management al proprietăților achiziționate și al proceselor de business ce au necesitat asistență și monitorizare juridică. În 2015, Lavinia a fost avocatul cheie în exitul realizat de GreenGold, una dintre cele mai mari și complexe tranzacții ale anului în România și reprezentând cea mai mare tranzacție cu terenuri forestiere din Estul Europei din perioada modernă. Ca avocat cheie al echipei din România, pe această tranzacție complexă, Lavinia a demonstrat, fără îndoială, cel mai înalt standard de profesionalism, dar și de dăruire personală în ceea ce privește asistența juridică. Lucrând împreună cu Lavinia de mai mult de 7 ani, atât eu, cât și echipa GreenGold, putem constata cu deosebită plăcere că Lavinia s-a dezvoltat în acești ani într-un ritm și într-o direcție optimă, astfel încât astăzi putem vedea în Lavinia, fără îndoială, calitățile și comportamentul unui avocat de mare succes”. 

Pentru Lavinia Nucu, avocatura a fost, dintotdeauna, singura opțiune profesională. A candidat cu succes la Facultatea de Drept, într-un an în care concurența era reprezentată de 10 – 15 candidați pe un loc. La acel moment, cu greu ar fi crezut că acest spirit determinat și perseverent o va propulsa mai târziu, în primul eșalon de avocați de business din România.

Cariera ei a conturat de-a lungul anilor un portofoliu impresionant de proiecte pentru piața de real estate din România, cu precădere pe nișa terenurilor forestiere și agricole, în tranzacții de referință, implicând cele mai importante fonduri de investiții de profil. Astăzi, numele ei a devenit asociat, în mod inevitabil, cu această nișă de piață și cu investitorii cu care a colaborat.

Privind retrospectiv, Lavinia recunoaște că drumul nu a fost deloc ușor.

După examenul de admitere in Barou, și-a continuat studiile cu două programe de master, iar prima experiență relevantă în avocatura de business a venit după examenul de definitivat, în 2008, când a activat ca avocat în cadrul unei reputate case de avocatură afiliate unui Big4.

„Proiectele de anvergură în domeniul imobiliar în care am fost implicată mi-au întărit convingerea că direcția în care vreau să mă dezvolt este cea care mi se potrivește. Încă de la început, am combinat activitatea de consultanță în zona de real estate cu cea de instanță, în dispute privind răspunderea contractuală și aspecte imobiliare. Convingerea mea este că pentru a redacta și a încheia un contract temeinic și sigur, care poate fi pus în executare cu succes de către client, avocatul trebuie să înțeleagă implicațiile unui potențial litigiu ce poate să apară între părți, ca urmare a neexecutării sau a executării defectuoase a obligațiilor asumate. Am căutat în permanență să mă specializez pe nișe de piață, fiind conștientă că pentru un avocat este esențial să stăpânească bine un anumit domeniu, cu particularitățile sale juridice, dar și ale pieței în sine (structură, jucători, tendințe etc.). Colaborarea cu fondurile de investiții active pe piața locală a fost definitorie”, adaugă Lavinia.

Alăturarea în echipa de real estate Clifford Chance Badea este o continuare firească a eforturilor de până acum, cariera sa câștigând și valențe internaționale.

„Ultimii ani au fost de succes pentru dezvoltarea mea profesională. Trebuia să continui să avansez, să-mi asum noi provocări. Domeniul imobiliar este unul dintre principalele arii de practică ale Clifford Chance Badea. Am privit această oportunitate ca pe o nouă provocare, pentru că adaugă dimensiunea unei rețele globale de avocatură, cu implicațiile aferente. Am, astfel, ocazia să lucrez cu unii dintre cei mai buni avocați, atât din birourile Clifford Chance, cât și din alte case de avocatură de talie internațională. Privesc ca pe un câștig know how-ul, jurisprudența multidisciplinară la care avem acces atât ca resurse, cât și sub formă de consultanță directă acordată de avocații Clifford Chance sau trainingurile internaționale la care participăm regulat."

Odată stabilite obiectivele, este indicat să urmezi politica pașilor mărunți. Practica zilnică este esențială pentru a atinge succesul de top.

„Un plan individual de dezvoltare profesională este esenţial pentru un avocat", spune Lavinia. „Cariera în avocatură implică în primul rând seriozitate şi autodisciplină, dar şi o dorință reală de învăţare şi de creare a unui plus de valoare. Succesul în carieră vine ca o consecinţă a eforturilor depuse în direcţia perfecţionării profesionale și nu din dorinţa de a ajunge pe o treaptă ierarhică superioară sărind peste etape importante şi necesare în ascensiune. Vârsta nu este un criteriu definitoriu pentru etapele carierei, ci efectiv nivelul de pregătire şi calitatea prestației avocatului sunt cele care îl recomandă pentru o anumită poziţie.

Obiectivul principal al unui tânăr avocat ar trebui să fie atingerea performanţei în tot ceea ce face. Fie că este vorba despre o sarcină aparent lipsită de importanţă, cum ar fi redactarea unui newsletter, fie că este vorba despre o întâlnire cu un client al firmei sau despre o tranzacție, eforturile tânărului avocat trebuie direcţionate în principal spre efectuarea unor lucrări de calitate. Creşterea ierarhică, clienţii cu care lucrează şi nivelul remuneraţiei vor fi simple reflexii ale eforturilor sale. Sigur, este important să le aibă în vedere, dar mai curând ca pe rezultate ale obiectivelor sale de performanţă și nu ca pe obiective în sine”, subliniază Lavinia.

Este nevoie și de multă, multă răbdare, pentru că rezultatele se văd în timp.

„Personal, am perceput fiecare proiect în care am fost implicată ca pe o provocare, l-am tratat cu maximă atenție în privința particularităților și am căutat să găsesc cele mai bune soluții, să îmi asum sfatul juridic dat clientului, să fiu convingătoare, pragmatică, curajoasă, dar și prudentă. Am muncit mult, de multe ori cel puțin 10 ore pe zi, mai mulți ani la rând, și recunosc că am avut perioade când nu am reușit să creez un echilibru între viața personală și cea profesională. Treptat, am învățat să îmi stabilesc și să îmi mențin acest echilibru”.

Talent și inovație, coordonate cheie în profesia de avocat

„Cel puţin în această profesie talentul fără muncă nu poate duce prea departe. Sigur, talentul trebuie să existe şi este o bună premisă pentru orice carieră, dar acesta trebuie întotdeauna dublat de un efort susţinut. În combinaţia de talent şi muncă nu cred că există un procentaj ideal, ci doar o simbioză în care una se întrepătrunde, într-o manieră fericită, cu cealaltă”.

În același timp, mediul de formare şi persoanele cu care lucrezi îţi influenţează în mod hotărâtor drumul pentru că îţi imprimă o anumită direcţie, anumite criterii de performanţă şi îți impun anumite standarde. Iar aici rolul hotărâtor revine valorilor firmei. „Mă regăsesc foarte mult în valorile și cultura organizațională Clifford Chance, care se remarcă prin profesionalism, multiculturalism ca resursă de creativitate a birourilor din toate jurisdicțiile, tranzacții de anvergură, unele în premieră pentru piața locală și, nu în ultimul rând, printr-o echipă tânără, deschisă, pentru care abordarea „thinking outside the box” este normalitatea”.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1155 / 5159
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Alătura-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
LegiTeam: Mușat & Asociații is looking for Data Protection specialist lawyers
Munca avocaților ZRVP axați de practica de Dreptul muncii s-a rafinat. Cătălin Micu, Partener: Farmecul sau provocarea fiecărui proiect constă nu în urmărirea unei proceduri de lucru, ci în identificarea acelor procese de “redesenare” a business-ului clientului care să conducă la atingerea țintelor
Ciprian Timofte, Managing Associate la Țuca Zbârcea & Asociații, premiat de Euromoney cu distincția Rising Star Romania: Am simţit vibraţia şi energia noii generaţii de avocaţi, deja adevăraţi lideri ai profesiei şi, fără îndoială, “tomorrow makers” pe zona asistenței juridice
Cum lucrează avocații KPMG Legal specializați în Dreptul Muncii | Cele mai multe mandate vin de la companii multinaționale, iar proiectele acoperă o gamă largă de procese de reorganizare a structurilor interne ale clienților. Asistență într-un proces complex de restructurare, cu peste 1000 de concedieri
Echipa de Concurență de la Suciu Popa a asistat un client din energie în legătură cu o plângere la Consiliul Concurenței, determinând modificarea legislației în domeniu. Cum lucrează avocații din această practică și în ce proiecte sunt implicați
The Rohatyn Group investește în Amethyst Radiotherapy și preia controlul rețelei care are două centre de tratare a cancerului în România | Stratulat Albulescu a asistat fondul american, TZA a acordat consultanță rețelei. Ce avocați au coordonat echipele
Victorie obținută de Niculeasa Law Firm într-un dosar ce privea o creanță fiscală de aproximativ 25 mil. € | O nouă perspectivă juridică asupra raportului dintre penal și fiscal
Reff & Asociații își extinde echipa dedicată serviciilor financiar-bancare prin recrutarea Patriciei Enache
Alexandru Olănescu, asistent universitar doctorand, Univ. „Nicolae Titulescu”: În ultimii aproape 30 de ani am observat o degradare din ce în ce mai accentuată în domeniul eduațional. Învățamântul ar trebui restructurat încă din primii ani de școală
Mandate multe și variate cu componentă de Dreptul mediului în activitatea avocaților Suciu Popa. Cleopatra Leahu, Partener: În ultimul an ne-am implicat în trei proiecte semnificative, nu numai din perspectiva valorii investițiilor de mediu pe care le implică, ci și a gradului ridicat de complexitate tehnică și juridică și a caracterului de noutate pentru piața din România
LegiTeam: Junior LAWYER for Voicu & Filipescu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...