ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Soluție în instanță câștigată de Reff și Asociații cu impact pentru producția de bunuri

24 Iunie 2018   |   BizLawyer

Decizia invalidează un punct de vedere exprimat constant de organele de inspecție fiscală în astfel de spețe, iar pe de altă parte, stabilește că tratamentul fiscal aplicat acestei situații în România este diferit de al altor state membre UE.

Andreea Artenie, partener Reff si Asociatii

 
 
Reff și Asociatii, membră a Deloitte Legal, a obținut o soluție definitivă în instanță care confirmă că livrarea matrițelor urmează același regim fiscal din punct de vedere al TVA cu livrarea bunurilor produse cu aceste matrițe, chiar și în ipoteza în care ele sunt achiziționate de către furnizor și rămân la acesta după utilizare în procesul de producție.

Potrivit acestei soluții, livrarea de matrițe este parte componentă a livrării de bunuri de care este legată, urmând același tratament de TVA ca livrarea de produse fabricate cu aceste matrițe. Ca atare, nu reprezintă o tranzacţie separată așa cum consideră, de regulă, autoritățile în cadrul inspecțiilor fiscale.

Soluția obținută de echipa Reff și Asociații este una remarcabilă pentru piața de profil din România. Pe de o parte, decizia invalidează un punct de vedere exprimat constant de organele de inspecție fiscală în astfel de spețe, iar pe de altă parte, stabilește că tratamentul fiscal aplicat acestei situații în România este diferit de al altor state membre UE. Din aceste motive, succesul nostru devine o piatră de hotar care marchează o schimbare de abordare în practica autorităților fiscale aducând o clarificare necesară și mult așteptată de industrie”, declară Andreea Artenie, partener Reff și Asociații, coordonatoarea practicii de Litigii fiscale și a acestui dosar.


Alături de Andreea Artenie, echipa a fost formată din Ionuț Iablonschi, Managing Associate și Adelina Șomoiag, Senior Associate - Reff și Asociații.

Reff & Asociații este societatea de avocați membră a Baroului București, cu o echipă care în prezent numără 73 de avocați, recunoscută pe plan local și internațional, fiind cotată între societățile de avocați de top, în domenii vizând tranzacții imobiliare, drept bancar, piețe de capital și fuziuni și achiziții. Reff & Asociații este membră a rețelei internaționale de avocați Deloitte Legal, care numără peste 1.800 de avocați în 75 de țări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 32 / 4744
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bloomberg M&A Legal Advisory Rankings: Dentons, CMS și Clifford Chance domină topul firmelor de avocați implicate în tranzacții de M&A în Europa de Est. CMS, locul 8 în clasamentul global și locul 2 în topul european
Noile prevederi din legislația achizițiilor publice au eliminat din formalismul și birocrația inițială, spun avocații Suciu Popa. Recomandările echipei care gestionează proiectele multor clienți cu un profil proeminent în economia locală
Meet The Team: Echipa CMS România, implicată în cele mai mari tranzacții din ultima perioadă. O structură bine sudată, în care avocații se simt ‘într-o familie’, deși uneori ‘suferă zâmbind’ sub presiunea marilor proiecte
Avocații Cliza Law Office merg cu accelerația la podea în 2018. Consolidarea departamentului de drept penal este un pariu câștigat, urmează extinderea și primul birou CLO deschis în altă jurisdicție
Schoenherr aduce un produs nou pe piața locală de NPL. Performanta echipă de Banking & Finance, coodonată de partenerul Matei Florea, prezentă în mai toate proiectele sofisticate din domeniul financiar-bancar
LegiTeam: BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
Echipa de Litigii de la Clifford Chance Badea a impus în România o abordare a disputelor specifică dreptului anglo-saxon. Avocații văd în continuare un număr sporit de litigii în domeniul bancar, imobiliare, construcții, energie, precum și în toate industriile implicate în proiecte de achiziții publice
Mihai Mareș, singurul contributor român al ghidului ”European Investigations Guide”, realizat de Hogan Lovells în 34 de jurisdicții
PNSA a promovat la nivelul clienților firmei cultura programelor de conformare. Mihaela Ion, Partener: Apariția Ghidului, un pas înainte. Programele noastre de conformare cu legislația concurențială reflectă deja cerințele desprinse din Ghidul Consiliului
Cum lucrează și ce proiecte are ONV LAW în practica de Dispute Resolution. Avocații se așteaptă ca numărul litigiilor să crească, iar lista să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și dreptul muncii
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for one junior | middle level associate to join the Corporate M&A team in Bucharest office
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...