ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANIS: Creştere sub aşteptări, puţin peste 2%, a pieţei locale de software şi servicii IT, în 2017

12 Septembrie 2018   |   Ioana Duta

Potrivit studiului ANIS, numărul total de angajaţi cu contracte full-time din sectorul de software şi servicii IT a ajuns în 2017 la 89.850 de specialişti, o creştere cu 7,5% comparativ cu 2016.

 
 
 Piaţa internă de software şi servicii IT a crescut în 2017 cu doar 2,1% faţă de anul trecut, ajungând la 975 milioane de euro, conform celui mai recent studiu al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii - ANIS. 
 

Cifra de afaceri totală a sectorului IT s-a majorat anul trecut cu 11 procente, comparativ cu 2016, atingând pragul de 4 miliarde de euro, în condiţiile în care, în ediţia precedentă a studiul ANIS, analiştii au estimat că va depăşi această valoare în 2017. Pentru 2018, este preconizat ca veniturile totale generate de industria de software şi servicii IT să ajungă la 4,5 miliarde de euro. 
 
Exportul de software şi servicii IT a contribuit cu 3,025 miliarde de euro, mai exact 75,6%, la valoarea întregului sector IT, în creştere cu peste 14% faţă de valoarea înregistrată în anul precedent. Venitul generat intern, însă, a crescut cu doar 20 milioane de euro (2,1%), de la 955 milioane de euro cât au fost înregistraţi în 2016, la 975 de milioane în 2017. Din totalul exportului de produse şi servicii IT, aproximativ 75% a mers către piaţa europeană, 22% către cea americană, restul fiind direcţionat către alte pieţe. 
 
Companiile din top 10 au generat circa un sfert din valoarea pieţei. De asemenea, din topul 300 al celor mai mari companii de software şi servicii IT care activează pe piaţa locală, 40% sunt firme româneşti. Situaţia sectoarelor de business care au contribuit cu cele mai importante cote la venitul domestic din piaţa de software şi servicii IT este următoarea: industrial - 22%, sectorul public - 20%, banking - 16%, telecom - 11%, utilităţi, retail, servicii - câte 8%. 
 
"Este îmbucurător că industria tech îşi continuă creşterea, însă previziunile arată că în condiţii similare va atinge în curând o fază de platou. Pentru menţinerea şi accelerarea ritmului de creştere, companiile au nevoie de un mediu predictibil şi sănătos, care să încurajeze investiţiile semnificative în tehnologie în toată economia şi în sistemul public. În acelaşi timp, industria tech îşi concentrează priorităţile de dezvoltare în zona de inovaţie şi în proiecte de educaţie cu impact pe termen mediu şi lung, lucru care se reflectă şi în proiectele ANIS", a declarat Teodor Blidăruş, preşedintele ANIS. 
 
Potrivit studiului ANIS, numărul total de angajaţi cu contracte full-time din sectorul de software şi servicii IT a ajuns în 2017 la 89.850 de specialişti, o creştere cu 7,5% comparativ cu 2016. Dintre aceştia, 88,6% ocupau posturi tehnice, restul deţinând poziţii în departamente non-tehnice. Trei sferturi dintre companiile cu cei mai mulţi angajaţi aveau capital străin. 
 
Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse. În cadrul ANIS sunt reunite peste 130 de companii, cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ceea ce asigură asociaţiei reprezentativitate la nivel naţional. Membrii ANIS generează peste 38.000 de locuri de muncă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 314 / 9265
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Avocații SAA au asistat GapMinder în finanțarea acordată start-up-ului FintechOS. Silviu Stratulat, Cristina Man și Ana Kusak au coordonat proiectul
    Ariile de IP, Corporate|M&A, Concurență și Data Protection au cea mai intensă activitate în zona de tech, pentru avocații Suciu Popa. Andrei Georgescu, Partener: Lipsa reglementării în privință criptomonedelor și finanțărilor de tip ICO îi trimite în alte jurisdicții pe jucătorii din „emerging technologies”
    Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Oltchim de către Chimcomplex. Ce avocați de la Maravela & Asociații și Bondoc & Asociații au fost implicați în finalizarea tranzacției
    LegiTeam: Maravela|Asociații is looking for consultancy lawyers
    MiFID II: Impactul noilor reglementări, resimțit major de instituțiile de credit care furnizează servicii și activități de investiții în legătură cu instrumentele financiare. Efectele conformării cu noile reguli, explicate de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner Reff și Asociații
    Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
    Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
    Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
    LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
    Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
    LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...