ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bulgaria şi România au avut în 2016 cea mai mare creştere a traficului aerian de pasageri din UE

11 Octombrie 2017   |   Ioana Duta

În cazul României, marea majoritate din cei peste 15 milioane de pasageri care au utilizat transportul aerian în 2016, aproximativ 12,3 milioane, au călătorit intra-UE, 1,9 milioane au călătorit în afara UE şi doar 895.000 au călătorit în interiorul graniţelor.

 
 
Un număr record de 972,7 milioane de pasageri au utilizat transportul aerian anul trecut în Uniunea Europeană, în creştere cu 54,4 milioane sau 5,9% comparativ cu 2015, statele membre cu cele mai mari creşteri procentuale fiind Bulgaria (22,5%) şi România (20,5%, până la peste 15 milioane de pasageri), arată datele comunicate miercuri de Eurostat.

În 2016, cel mai mare număr de pasageri aerieni a fost înregistrat în Marea Britanie (249 milioane), urmată de Germania (201 milioane), Spania (194 milioane), Franţa (145 milioane) şi Italia (135 milioane). De asemenea, transportul intra-UE a reprezentat aproape jumătate (47%) din totalul transportului aerian de pasageri în UE, în timp ce transportul naţional a reprezentat mai puţin de o cincime (17,3%) iar transportul extra-UE a reprezentat o treime (35,6%) din totalul transportului aerian de pasageri în UE.


În cazul României, marea majoritate din cei peste 15 milioane de pasageri care au utilizat transportul aerian în 2016, aproximativ 12,3 milioane, au călătorit intra-UE, 1,9 milioane au călătorit în afara UE şi doar 895.000 au călătorit în interiorul graniţelor.

În topul principalelor aeroporturi din UE, primele poziţii au fost ocupate în 2016 de aeroportul Heathrow din Londra (75,7 milioane de pasageri, creştere de 1%), aeroportul Charles de Gaulle din Paris (65,8 milioane de pasageri, creştere de 0,3%) şi aeroportul Schiphol din Amsterdam (63,6 milioane de pasageri, creştere de 9,3%).

Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti ocupă locul 39 în topul celor mai aglomerate aeroporturi din UE, cu 10,979 milioane de pasageri în 2016, în creştere cu 18,4% comparativ cu 2015. Creşteri procentuale mai mari au fost înregistrate doar de aeroporturile din Larnaca (Cipru), 24,7%, Sofia, 22,4%, şi Luton (Londra), 19,4%. Marea majoritate a pasagerilor, 8,487 milioane, care au trecut prin aeroportul Henri Coandă în 2016 au călătorit intra-UE, 1,619 milioane au călătorit în afara UE şi 873.000 de pasageri au călătorit în interiorul graniţelor României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1124 / 8622
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
Cum lucrează avocații specializați în litigii și arbitraj de la Voicu & Filipescu. Cu accent pe litigiile comerciale, firma soluționează cu succes cazuri în toate domeniile relevante pentru activitatea companiilor publice sau private
Pe piața de capital, sunt oportunități pentru toate tipurile de companii, spun avocații Bondoc & Asociații. Proiectele uneia dintre cele mai mari și experimentate echipe de Capital Markets din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...