ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Deficitul comercial s-a adâncit la 5 miliarde de euro în primele cinci luni

10 Iulie 2018   |   Ioana Duta

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie -31 mai 2018 a fost de 21,554 miliarde de euro la expedieri şi de 24,905 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 75,3% din total importuri.

 
 
Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 12,3% în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2017, la peste 5 miliarde euro, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS). 
 

"În perioada 1 ianuarie -31 mai 2018 exporturile FOB au însumat 28,093 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 33,093 miliarde de euro. În perioada 1 ianuarie -31 mai 2018, exporturile au crescut cu 8,8%, iar importurile cu 9,3%, comparativ cu perioada 1 ianuarie -31 mai 2017. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -31 mai 2018 a fost de 5,000 miliarde de euro, mai mare cu 546,8 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie -31 mai 2017", se arată în document. 
 
În luna mai 2018, exporturile FOB au însumat 5,871 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,142 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,27 miliarde de euro. Faţă de aceeaşi lună din 2017, exporturile au crescut în mai 2018 cu 5,2%, iar importurile cu 6,8%. 
 
În perioada 1 ianuarie-31 mai 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,6% la export şi 37,4% la import) şi alte produse manufacturate, 32,4% la export şi respectiv 30,8% la import. 
 
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie -31 mai 2018 a fost de 21,554 miliarde de euro la expedieri şi de 24,905 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 75,3% din total importuri. 
 
Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1 ianuarie -31 mai 2018 a fost de 6,538 miliarde de euro la exporturi şi de 8,187 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 24,7% din total importuri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 59 / 8740
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Bloomberg M&A Legal Advisory Rankings: Dentons, CMS și Clifford Chance domină topul firmelor de avocați implicate în tranzacții de M&A în Europa de Est. CMS, locul 8 în clasamentul global și locul 2 în topul european
    Noile prevederi din legislația achizițiilor publice au eliminat din formalismul și birocrația inițială, spun avocații Suciu Popa. Recomandările echipei care gestionează proiectele multor clienți cu un profil proeminent în economia locală
    Meet The Team: Echipa CMS România, implicată în cele mai mari tranzacții din ultima perioadă. O structură bine sudată, în care avocații se simt ‘într-o familie’, deși uneori ‘suferă zâmbind’ sub presiunea marilor proiecte
    Avocații Cliza Law Office merg cu accelerația la podea în 2018. Consolidarea departamentului de drept penal este un pariu câștigat, urmează extinderea și primul birou CLO deschis în altă jurisdicție
    Schoenherr aduce un produs nou pe piața locală de NPL. Performanta echipă de Banking & Finance, coodonată de partenerul Matei Florea, prezentă în mai toate proiectele sofisticate din domeniul financiar-bancar
    LegiTeam: BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    Echipa de Litigii de la Clifford Chance Badea a impus în România o abordare a disputelor specifică dreptului anglo-saxon. Avocații văd în continuare un număr sporit de litigii în domeniul bancar, imobiliare, construcții, energie, precum și în toate industriile implicate în proiecte de achiziții publice
    Mihai Mareș, singurul contributor român al ghidului ”European Investigations Guide”, realizat de Hogan Lovells în 34 de jurisdicții
    PNSA a promovat la nivelul clienților firmei cultura programelor de conformare. Mihaela Ion, Partener: Apariția Ghidului, un pas înainte. Programele noastre de conformare cu legislația concurențială reflectă deja cerințele desprinse din Ghidul Consiliului
    Cum lucrează și ce proiecte are ONV LAW în practica de Dispute Resolution. Avocații se așteaptă ca numărul litigiilor să crească, iar lista să includă în special domenii precum insolvență, real estate, fiscal și dreptul muncii
    LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for one junior | middle level associate to join the Corporate M&A team in Bucharest office
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...