ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Garanti Bank a revizuit în creştere la 4,4% estimarea privind avansul economiei româneşti în acest an

16 Mai 2018   |   Ioana Duta

Raportul menţionează că, pe fondul supraîncălzirii economiei, Banca Naţională a României (BNR) a majorat rata dobânzii cheie de 3 ori în acest an, iar Garanti Bank previzionează încă o majorare până la finalul anului. Astfel, rata dobânzii cheie ar putea încheia anul la 2,75%, faţă de 2,5% în prezent.

 
 
Garanti Bank revizuieşte în creştere la 4,4% prognoza privind creşterea economică din acest an, de la estimarea de 4% anunţată de bancă la începutul lui 2018, potrivit unui raport al băncii remis miercuri.


Banca menţionează că această creştere va fi, cel mai probabil, susţinută, la fel ca în anul anterior, de avansul serviciilor, industriei şi comerţului, conform celui mai recent Raport Macroeconomic, corespunzător primului trimestru al acestui an.

"Cererea internă continuă să fie stimulată de politica fiscală expansivă, deficitul bugetar ajungând la 3,5% în 2018. Cererea externă pentru bunurile de capital necesare în producţie, sau pentru cele de folosinţă îndelungată continuă să crească, o tendinţă observată şi în 2017, pe măsură ce stocul de capital este reînnoit, după erodarea acestuia în anii de după criză. În ceea ce priveşte inflaţia, Garanti Bank estimează că aceasta va încheia anul la un nivel de 3,6%, faţă de nivelul actual de 5,2%", se spune în comunicat.


Raportul menţionează că, pe fondul supraîncălzirii economiei, Banca Naţională a României (BNR) a majorat rata dobânzii cheie de 3 ori în acest an, iar Garanti Bank previzionează încă o majorare până la finalul anului. Astfel, rata dobânzii cheie ar putea încheia anul la 2,75%, faţă de 2,5% în prezent.

"Ca şi în cazul inflaţiei, cea mai mare parte a creşterii ratelor de dobândă interbancare a avut deja loc, ROBOR 3M înregistrând un nivel de 2,7% în prima parte a lunii mai, faţă de 0,9%, cât era în luna septembrie a anului trecut, când lichiditatea din piaţă a început să se diminueze. Deficitul de cont curent va continua să crească în 2018, însă acesta nu va lua un avans semnificativ, pe fondul apetitului mai puţin ridicat pentru consum, dar şi al încetinirii creşterilor salariale preconizate pentru 2018. Deficitul de cont curent continuă să fie finanţat de investiţiile străine directe (ISD) şi de fondurile europene, deşi acest lucru s-ar putea să nu mai reflecte realitatea în viitor, mai ales că în primul trimestru se observă deja o scădere a ISD-urilor, faţă de perioada similară de anul trecut, iar tendinţa negativă ar putea continua pe parcursul anului. Garanti Bank îşi menţine aşteptările privind cursul EUR/RON, care ar urma să ajungă la 4,78, până la finalul anului. Alţi factori, precum sentimentul investitorilor şi realocarea fluxurilor de portofoliu, ar putea juca, de asemenea, un rol", se menţionează în comunicat.

Conform documentului, creditarea s-a aflat pe o pantă ascendentă anul trecut, depăşind media zonei euro la finalul lui 2017.

Potrivit raportului macroeconomic, Garanti Bank estimează că ritmul de creştere al creditării se va menţine şi în 2018. Banca anticipează o majorare a împrumuturilor acordate consumatorilor, precum şi un avans moderat al creditelor acordate companiilor, acestea din urmă manifestând o sensibilitate faţă de costurile mai mari de finanţare şi de ritmul mai lent de creştere economică.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 20 / 8484
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Penaliștii de la Mareș | Danilescu | Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au sesizat CCR în ”Dosarul Mineriadei”, în care îl apără pe Mugurel Florescu. Admiterea excepției ar avea efecte importante asupra modului de rezolvare a fondului cauzei
    Reff & Asociații asigură trei tipuri de servicii pentru implementarea prevederilor GDPR. Echipa de zece avocați lucrează atât pentru societăți locale, cât și multinaționale, fiind implicată în ultimul an și în proiecte multijurisdicționale
    Septimiu Stoica, Of Counsel Dentons: Pe piața de capital, cele mai frecvente solicitări de consultanță și asistență vin din zona ofertelor publice, fie că este vorba de finanțare, listare, răscumpărare sau ofertă publică obligatorie. Majoritatea proiectelor în care echipa Dentons s-a implicat au fost transfrontaliere
    LegiTeam: Societatea Civilă De Avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocați definitivi pentru departamentul Consultanță
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    Cum lucrează echipa Mitel & Asociații în proiectele GDPR: Monitorizează în permanență apariția oricăror noi fluxuri de date sau transferuri, a oricăror elemente noi care ar impacta modul în care a fost gândit și implementat GDPR în cadrul fiecărei organizații în parte
    Voicu & Filipescu a lansat noul site profesional. Reconfirmare a identității vizuale a Grupului pe o platformă modernă
    Riscurile fiscale în cazul ajustării prețurilor de transfer se traduc în potențiale obligații fiscale de plată. Alexandru Cristea, TZA Tax: Ne aflăm la începutul unei perioade de creștere accelerată a controalelor și a potențialelor litigii în această zonă. Ne așteptăm ca nevoia de asistență în litigii să crească
    DLA Piper anunță zece noi promovări odata cu celebrarea a 10 ani in România. Alina Lăcătuș intră în rândul partenerilor
    Clifford Chance Badea promovează un avocat pe poziția de counsel și trei avocați seniori. Promovările vizează toate ariile de practică
    Anda Todor (Dentons București), nominalizată pentru activitatea în trei arii de practică la ‘Euromoney Europe Women in Business Law Awards 2018’. Ce firme locale sunt pe lista scurtă
    Avocații Mușat & Asociații au remarcat un număr mai mare de solicitări de asistență din partea emitenților străini care vor să ofere valori mobiliare și în România. Răzvan Stoicescu, Partener: Ne așteptăm ca un volum mai mare de muncă să vină din direcția serviciilor financiare și mai puțin din zona IPO-urilor desfășurate de emitenți locali
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...