ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

The Economist: Personajele din umbră ce conduc ţările Polonia şi România într-o direcţie greşită. Liviu Dragnea dirijează o serie de prim-miniştri fără însemnătate

04 Martie 2018   |   Mediafax

Despre ultima schimbare a premierului de la Bucureşti, jurnaliştii comentează că "Viorica Dăncilă, un membru obscur al Parlamentului European, a devenit al cincilea prim-ministru al României în doar puţin peste doi ani".

 
 
Jaroslav Kaczynski, şeful partidului la guvernare în Polonia, premierul ceh Andrej Babis şi Liviu Dragnea, preşedintele PSD, sunt printre liderii europeni despre care publicaţia The Economist afirmă că dirijează din umbră, pe un drum greşit, ţările lor, adăugând că Italia ar putea urma aceeaşi cale.

Într-o amplă analiză intitulată "Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-aţi putea aştepta în Europa", jurnaliştii de la The Economist se întreabă dacă nu cumva Italia va urma exemplul Poloniei, României şi Cehiei în cazul în care alianţa fostului premier Silvio Berlusconi va câştiga alegerile legislative de duminică.

Jurnaliştii de la The Economist afirmă că europenii s-au obişnuit cu astfel de personaje din umbră, "de când Vladimir Putin conducea Rusia din postura de premier, în timp ce factotumul său, Dmitri Medvedev, îi ţinea cald tronul prezidenţial".


Primul exemplu de personaj din umbră citat în analiza publicaţiei britanice este Jaroslav Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare în Polonia, considerat şi cel mai proeminent din această categorie de oameni politici.

"În decembrie, Kaczynski a expediat-o rapid pe Beata Szydlo pentru a face loc lui Mateusz Morawiecki, adjunctul ei. Decizia a fost luată pentru a îmbunătăţi relaţiile disonante ale Poloniei cu partenerii europeni (...) Dar liderii Europei ştiu cine este în realitate la conducere. Kaczynski a ales să rămână în umbră, poate pentru a evita inflamarea unui segment larg al alegătorilor polonezi care detestă populismul său naţionalist".

Jurnaliştii britanici îşi îndreaptă apoi atenţia spre România, afirmând că "în alte părţi, condamnarile penale au ţinut politicienii păpuşari departe de scena".

"În România, o condamnare pentru fraude electorale nu îi permite lui Liviu Dragnea, care conduce formaţiunea de guvernământ Partidul Social Democrat, să ocupe funcţia (de premier, n.red). De asemenea, el se confruntă cu un şir de anchete de corupţie. Aşa că, în schimb, el dirijează o serie de prim-miniştri fără însemnătate, în timp ce îşi îndeamnă partidul să lupte împotriva «statului paralel» din România, inclusiv împotriva Direcţiei Anticorupţie, şi să adopte legi care să facă mai dificilă combaterea corupţiei", afirmă The Economist.

Despre ultima schimbare a premierului de la Bucureşti, jurnaliştii comentează că "Viorica Dăncilă, un membru obscur al Parlamentului European, a devenit al cincilea prim-ministru al României în doar puţin peste doi ani".

Cât priveşte Cehia, ca şi în cazul Poloniei şi României, jurnaliştii britanici sunt de părere că premierul Andrej Babis, un om de afaceri devenit politician, care se confruntă cu acuzaţii de corupţie, va dirija din umbră guvernul de la Praga pentru că potenţialii parteneri de coaliţie ai partidului său şi-au condiţionat sprijinul de retragerea sa.

În cele din urmă, jurnaliştii de la The Economist tratează scenariul victoriei coaliţiei de dreapta, în care Forza Italia, a lui Silvio Berusconi, ar putea obţine cele mai multe mandate, potrivit celor mai recente sondaje de opinie.

"La fel ca Dragnea, o condamnare penală, în acest caz pentru fraudă fiscală, nu îi permite lui Berlusconi să preia o funcţie (în guvern, n.red), cel puţin până anul viitor, dar are locotenenţi loiali", afirmă jurnaliştii britanici, care comentează că cel mai plauzibil candidat la funcţia de premier al Italiei, Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, "nu a reuşit să scape de aerul de mediocritate" în această funcţie, dar "deţine esenţiala virtute de a-i fi rămas fidel lui Berlusconi, căruia la un moment dat i-a servit drept purtător de cuvânt, de la înfiinţarea (partidului) Forza în 1993".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 497 / 8623
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: VASS Lawyers recruteaza avocat stagiar
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
RTPR Allen & Overy, alături de Mitiska REIM la o nouă achiziție în România. ‘Expertiza semnificativă a echipei de avocați în tranzacții de M&A și real estate ne-a oferit siguranța fiecărui pas’, spun cumpărătorii
Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...