ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Activele nete ale fondurilor de investiţii deschise şi închise au crescut cu 1%, în iulie, la 26,2 miliarde lei

11 August 2017   |   Ioana Duta

Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au crescut în luna iulie cu 0,9%, nivelul atins fiind de 22,78 miliarde lei, în vreme ce creşterea în anul curent a fost de 4,1%.

 
 
Activele nete ale celor 193 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în iulie cu 1%, până la 26,2 miliarde lei, înregistrând un avans de 5,1% în anul 2017, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF) remis vineri.

Subscrierile nete ale lunii au fost de 124,6 milioane lei (27,3 milioane euro).

Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au crescut în luna iulie cu 0,9%, nivelul atins fiind de 22,78 miliarde lei, în vreme ce creşterea în anul curent a fost de 4,1%.

"Fondurile deschise locale au înregistrat în luna iulie intrări nete de 108,3 milioane lei (23,7 milioane euro), fiind vizate fondurile reunite sub categoria 'altele' (29,7 milioane lei), cele de randament absolut (23,3 milioane lei), cele diversificate (18,6 milioane lei), cele de acţiuni (7,3 milioane lei) şi cele monetare (2,9 milioane lei), în vreme ce fondurile cu capital garantat au avut răscumpărări nete de 10,4 milioane lei", se arată în document.


Potrivit acestuia, activele nete exprimate în lei ale celor 99 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut cu 3,4% comparativ cu luna iunie, până la nivelul de 2,94 miliarde lei (644,9 milioane lei) şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 13,2%. Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 11,4% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna iulie intrări nete de 28,2 milioane lei (6,2 milioane euro).

"Activele nete ale celor 17 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP) au scăzut cu 2,8% în luna raportată, până la 504,8 milioane lei (110,7 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat ieşiri nete în luna iulie de 11,9 milioane lei (2,6 milioane euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 8,8%. Evoluţia recentă s-a datorat în mare măsura transformării unor fonduri închise în fonduri deschise", conform sursei citate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1377 / 27787
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss își întărește echipele de Real estate și Energie din România cu doi avocați. Flaviu Nanu se alătură echipei în calitate de Counsel și Sebastian Boțic - Avocat Colaborator
Cum au lucrat avocații români în achiziția prin care Vitruvian a devenit acționar Bitdefender. CMS România și Clifford Chance Badea au avut mandate în tranzacția de 180 mil. $
Echipa Mușat & Asociații dedicată practicii de achiziții publice a avut un nivel ridicat de încărcare anul acesta. Iulian Popescu, Partener: Noul pachet legislativ a adus elemente care au îmbunătăţit procesul achizițiilor publice, dar o problemă gravă rămâne conduita autorităților contractante privind confidențialitatea ofertelor depuse
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Auchan în preluarea rețelei OK Supermarket. Ce avocați au fost implicați în proiect
Avansul pieței împrumutului sindicalizat va alimenta noi oportunități de business. Elena Iacob, partener ZRP: Există perspective foarte bune de creștere datorită investițiilor planificate în domeniul energiei și al infrastructurii
Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice, comentate de Vlad Cercel, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații. Legislația terțiară va trebui să ofere clarificări cu privire la problemele des întâlnite în practică
LegiTeam: “BOHÂLȚEANU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar
LegiTeam: Mareș | Danilescu | Mareş în asociere cu Dan Lupașcu recrutează avocat drept penal
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
LegiTeam: Maravela & Asociaţii is looking for a new colleague
Metrorex caută avocați și pune pe masă 2 mil. lei pentru exproprieri
Ianita Țui (Senior Associate - RTPR Allen&Overy): Schimbările aduse de noul pachet legislativ privind achizițiile publice au avut un efect benefic. Pe parcursul anului am avut câteva proiecte mari în derulare, fapt care confirmă că asistăm la un trend ascendent al acestei practici
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...