ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANAT:Peste un milion de vouchere de vacanţă, cu o valoare de 12,5 milioane euro, emise între ianuarie şi aprilie 2018

13 Iunie 2018   |   Ioana Duta

După 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizării personalului plătit din fonduri publice.

 
 
Peste un milion de vouchere de vacanţă au fost emise pe hârtie şi pe suport electronic între ianuarie şi aprilie 2018, cu o valoare de 12,5 milioane de euro, suma fiind de trei ori mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut şi de aproape nouă ori mai mare comparativ cu primele patru luni din 2016, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).


Creşterea a fost impulsionată de acordarea voucherelor de vacanţă şi angajaţilor din sistemul public, începând din toamna trecută, în cuantum de 1.450 de lei de persoană. Suma de 12,5 milioane de euro va intra în industria turistică, prin vacanţe cumpărate cu vouchere, într-un an din momentul emiterii lor.

În aceeaşi perioadă din an, au fost emise pe suport electronic 4.688 de vouchere de vacanţă, în valoare de 2,3 milioane de lei (aproximativ 514.000 euro).

În primele patru luni din 2017 au fost emise 418.000 vouchere de vacanţă, în valoare de 17,5 milioane de lei (3,83 milioane de euro).

"După cum putem observa, s-a înregistrat o creştere semnificativă a valorii voucherelor de vacanţă, iar banii respectivi se vor reflecta în veniturile care vor contribui la susţinerea turismului românesc. Acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public este o măsură binevenită, care ar trebui pusă în aplicare pe termen lung pentru impulsionarea turismului intern. Însă, din nefericire, Guvernul a decis să acorde aceste vouchere bugetarilor doar până la 1 decembrie 2018", susţine Nicolae Demetriade, preşedintele ANAT.

După 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizării personalului plătit din fonduri publice.

"În prezent se discuta dacă voucherele de vacanţă să fie incluse în salariu sau să se plătească separat. În oricare variantă, banii pe care angajaţii din sistemul public îi primesc nu mai pot fi urmăriţi dacă se cheltuiesc pe vacanţe în România sau în străinătate, ori pentru cumpărarea unor bunuri şi nu o să mai ştim dacă susţin sau nu dezvoltarea turismului românesc", precizează preşedintele ANAT.

Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an din cauza crizei economice şi de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ. Legea a fost promovată pentru protejarea stării de sănătate a angajaţilor şi prevede impozite reduse în cazul angajatorilor care oferă bonurile valorice salariaţilor lor. Un alt scop al legii este creşterea turismului intern, ultima variantă a actului normativ, aprobată în 2015, prevede înlocuirea primelor de vacanţă cu care puteau fi cumpărate sejururi externe şi erau taxate similar salariului pentru angajator, cu voucherele de vacanţă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 86 / 29809
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
    Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
    AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
    Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
    Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
    Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
    Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
    Cum lucrează avocații specializați în litigii și arbitraj de la Voicu & Filipescu. Cu accent pe litigiile comerciale, firma soluționează cu succes cazuri în toate domeniile relevante pentru activitatea companiilor publice sau private
    Pe piața de capital, sunt oportunități pentru toate tipurile de companii, spun avocații Bondoc & Asociații. Proiectele uneia dintre cele mai mari și experimentate echipe de Capital Markets din România
    Schimbări în structura parteneriatului Schoenherr București
    NICULEASA LAW FIRM convinge Tribunalul Bucureşti să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe mai multe probleme ce privesc raportul dintre procedura penală și cea fiscală
    PeliFilip a asistat Ministerul Finanțelor Publice în premieră într-o operațiune de preschimbare de titluri de stat în dolari
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...