ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BSTDB și Garanti Bank finanțează planul de investiții de mediu al ALUM

11 Octombrie 2018   |   BizLawyer

În perioada 2009-2016, ALUM a investit 28 milioane dolari pentru a moderniza o parte din echipamentele existente, cu scopul de a face procesul de producție mai eficient și de a respecta normele europene privind protecția mediului.

 
 
Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB) în parteneriat cu Garanti Bank România acordă o finanțare în valoare de 25 de milioane dolari către Alum, Tulcea - singurul producător de aluminiu din România şi unul dintre cei mai mari din Europa Centrală și de Est. Linia de credit acordată de BSTDB va fi în valoare de 20 de milioane dolari, restul finanțării fiind asigurat de Garanti Bank. Facilitatea de credit va fi folosită, în principal, pentru a continua investițiile începute de companie în urmă cu un deceniu, care au ca scop reducerea amprentei sale de carbon.

"Suntem încântați să începem colaborarea cu ALUM, o companie românească de top și un puternic jucător internațional. Finanțarea BSTDB, oferită în parteneriat cu Garanti Bank, sprijină planurile de investiții ale companiei, ce urmăresc creșterea producției și diversificarea gamei de produse. Finanțarea noastră are un impact puternic asupra dezvoltării prin creșterea eficienței energetice și susținerea conformității cu reglementările ce vizează protecția mediului. Împrumutul BSTDB acordat companiei ALUM va spori și cooperarea regională prin exporturi, ca răspuns la creșterea cererii de pe piețe noi, inclusiv din Turcia", a declarat Hasan Demirhan, vicepreședinte BSTDB Banking.


“Garanti Bank și BSTDB sunt colaboratori pe termen lung. Considerăm că întreprinderile au responsabilități față de comunitățile locale și față de mediu. De aceea, am fost, întotdeauna, dornici să susținem proiecte ambițioase, care au obiective de dezvoltare durabilă, și vom continua să facem acest lucru și pe viitor. Finanțarea acordată către ALUM confirmă acest lucru. Garanti Bank este un membru activ al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi și, prin urmare, aderă la principiile dezvoltării responsabile și durabile, sprijinind astfel proiectele cu impact social și care urmăresc protejarea mediului înconjurător”, a declarat Çağri Memişoğlu, Deputy General Manager Garanti Bank.

“ALUM a implementat în ultimii ani un program extins de investiții, cu scopul de a crește eficiența energetică și a procesului de producție, respectând în același timp reglementările de mediu în vigoare. Această nouă finanțare obținută de la parteneri de afaceri de încredere, precum BSTDB și Garanti Bank  reprezintă un nou pas înainte pentru continuarea programului nostru de investiții pe termen lung, axat pe modernizarea tehnologiei, diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea de noi produse cu valoare adăugată și proiecte de siguranță și protecție a mediului”, a declarat Gheorghe Dobra, CEO ALUM.

În perioada 2009-2016, ALUM a investit 28 milioane dolari pentru a moderniza o parte din echipamentele existente, cu scopul de a face procesul de producție mai eficient și de a respecta normele europene privind protecția mediului. Până în prezent, eforturile depuse de ALUM în acest scop au dus la reducerea cu 57% a emisiile de dioxid de carbon. ALUM a colaborat, de asemenea, cu un consorțiu de cercetare și dezvoltare organizat de Asociația Europeană a Aluminiului, pentru a lansa un studiu care se întinde pe patru ani și care vizează identificarea unor noi utilizări ecologice pentru reziduurile de bauxită în industriile în care nu sunt utilizate în prezent.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 66 / 30895
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Maravela|Asociaţii is looking for a senior associate
Ce așteptări are Bondoc & Asociații de la tinerii avocați care doresc să intre în echipă
Avocații SAA au asistat GapMinder în finanțarea acordată start-up-ului SmartDreamers. Silviu Stratulat și Cristina Man au coordonat proiectul
VIDEO | CMS Expert View: Procedura Insolvenței – soluții clasice și strategii inovative cu Horia Drăghici, Partener, CMS Romania
VIDEO | CMS: THIS IS US! Rezultate excepționale în ultimii 4 ani, creștere axată strategic pe dezvoltarea unor arii de practică și recrutarea tinerilor talentați. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS Romania: “Oamenii sunt în centrul construcției noastre”
VIDEO | CMS Expert View: Warranty and Indemnity Insurance. Beneficiile asigurării pentru garanții și indemnificări, explicate de echipa de avocați și consultanți specializați ai CMS Romania
CMS Expert View: VIDEO | Dreptul Energiei – între boom tehnologic și nevoia de legislație modernă. O discuție cu Varinia Radu, Partener, coordonatorul practicii de petrol și gaze pe Europa Centrală și de Est al CMS
CMS Expert View: VIDEO | Companiile au accelerat măsurile pentru implementarea GDPR, dar încă pot apărea probleme generate de prelucrarea datelor. Aspectele sensibile, analizate de avocații CMS Romania
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
LegiTeam - Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
2018 va fi anul cu o creștere semnificativă pentru Stratulat Albulescu & Asociaţii. Cele mai mari încasări din S1 au fost generate de Real Estate, dar multe proiecte au fost în domeniul tehnologiei sau au vizat mai multe jurisdicții
Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii și obligă Autoritatea să-i plătească acesteia și daune morale. Victorie obținută de litigatorii ZRP, coordonați de Cosmin Vasile
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...