ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Carmen Dincă, noul director de marketing al Grupului DONA

12 Februarie 2018   |   Ioana Duta

Carmen Dincă lucrează în marketing din 1992, iar în anul 2010 şi-a fondat propria agenţie de marketing.

 
 
Grupul DONA a numit-o pe Carmen Dincă în funcţia de director de Marketing, post din care va fi responsabilă de dezvoltarea brandului Farmacia DONA, se arată într-un comunicat remis, luni.

Potrivit comunicatului, Carmen Dincă lucrează în marketing din 1992, iar în anul 2010 şi-a fondat propria agenţie de marketing.

'Sunt entuziasmată şi extrem de onorată să preiau această misiune. Când beneficiarii principali ai comunicării sunt pacienţii, cu nevoile şi aşteptările specifice, responsabilitatea este uriaşă. Cu siguranţă, experienţa şi colegii mei din echipa Grupului DONA mă vor ajuta să am în permanenţă în vedere perspectiva pacientului şi să construim împreună o comunicare relevantă. În paralel, doresc să definesc o poziţionare consistentă, strategică, pe termen mediu şi lung a brandului Farmacia DONA', a afirmat Carmen Dincă.


Grupul DONA, cu o cifră de afaceri de peste 230 milioane euro, reuneşte 318 de farmacii deţinute de 12 companii antreprenoriale cu capital privat românesc şi peste 2.500 de profesionişti în domeniul sănătăţii. Peste 2 milioane de oameni trec lunar pragul Farmaciilor DONA, aflate la nivelul întregii ţări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 2043 / 30380
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...