ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CBRE: Primele 3 tranzacții pe piața de investiții imobiliare însumează circa 300 mil. €, în 2018

18 Mai 2018   |   BizLawyer

• Potrivit CBRE, clasamentul celor mai importante tranzacții din S1 2018 cuprinde trei nume: centrul comercial Miliari Shopping Center și proiectele de clădiri de birouri Campus 6 și Oregon Park; • Toate cele 3 tranzacții au avut loc în T2 2018, perioadă care a revitalizat piața locală de investiții imobiliare după un prim trimestru lent.

 
 
CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, a anunțat rezultatele înregistrate pe piața locală de investiții în real estate, în prima jumătate din 2018. Primele trei tranzacții totalizează aproximativ 300 milioane de euro. Vânzările au vizat segmentele de retail și spații de birouri. Toate cele trei acorduri au fost semnate în al doilea trimestru al anului, revitalizând piața după ce în primele trei luni ritmul a fost extrem de lent, fără investiții notabile.

Conform reprezentanților CBRE, primele trei tranzacții din 2018 sunt, în funcție de ordinea în care au fost anunțate:

•    Vânzarea Militari Shopping Center, centrul comercial din Vestul Bucureștiului, către fondul de investiții sud-african, Mas Real Estate. Vânzătorul este compania israeliană Atrium European Real Estate, care s-a retras de pe piața autohtonă;

•    Vânzarea primei clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo;
•    Vânzarea complexului de clădiri de birouri Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, către Lion’s Head Investment.

„Aceste trei tranzacții revigorează segmentul de investiții imobiliare, după un prim trimestru slab. Comparativ cu aceeași perioadă din 2017, prima jumătate din 2018 are un ritm mai scăzut. Estimarea noastră pentru finalul de an este că volumul total al investițiilor va fi mai mic față de anul trecut”, explică Ana Dumitrache, Head of Investment Property al CBRE Romania.

Potrivit CBRE, volumul investițiilor pe piața imobiliară autohtonă s-a situat, în 2017, în jurul valorii de 1 miliard de euro. Numărul tranzacțiilor efectuate, inclusiv cele care vizează achiziții sau vânzări de terenuri, a fost de 27. În aceste acorduri au fost implicați 7 investitori, iar 25% din volumul total al investițiilor a venit din partea unor companii deja prezente pe piața românească. De asemenea, 17% din acest volum a fost reprezentat de o tranzacție singulară.

În ceea ce privește CBRE, compania de consultanță a anunțat un volum al investițiilor de circa 5,5 miliarde de euro în 2017, în zona Europei Centrale și de Est. Numărul tranzacțiilor intermediate a fost de 109, iar numărul de investitori consiliați, 49.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 965 / 30391
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Associates - Associate | Corporate and M&A
Reff & Associates - Senior Lawyer Banking & Finance
NNDKP și Wolf Theiss, în finanțarea de 46 mil. E obținută de Globalworth de la BCR. Banii vor merge în dezvoltarea Renault Bucharest Connected
Schoenherr, EY Romania și Maravela|Asociații, în tranzacția prin care belgienii de la United Petfood preiau activitățile de producție și distribuție ale liderului local în producția de hrană uscată pentru animale
Reff & Associates - Senior Associate | Corporate and M&A
Avocații Suciu Popa spun că un program de conformare poate fi o oportunitate de prevenție și reducere a expunerii. Ghidul de conformare elaborat de Consiliul Concurenței reprezintă un punct de start pentru firmele care doresc să devină responsabile în acest domeniu
LegiTeam: Bohâlțeanu & Asociații recrutează avocați stagiari
Consiliul Concurenței folosește în investigații ‘procedura forensic’, o metodă de verificare demnă de FBI. Noile tendințe din această practică, analizate de Manuela Guia, Partener D&B David și Baias, unul dintre cei mai buni avocați de concurență de pe piața locală (partea I)
Cum lucrează echipa de concurență de la D&B David și Baias. O discuție cu Manuela Guia (Partener) despre “shadowing”, “fishing expeditions” și strategii de apărare (partea a II-a)
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
LegiTeam: Wolf Theiss is looking for lawyers
LegiTeam: Maravela|Asociaţii is looking for a consultancy associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...