ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cemacon încheie primul semestru din 2016 cu o cifră de afaceri în creştere cu 13%

10 August 2016   |   Ioana Duta

Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi deţinută, preponderent, de acţionari instituţionali, fonduri de investiţii româneşti şi străine.

 
 
Cemacon încheie primul semestru din anul 2016 cu un rezultat net pozitiv de 829.771 lei şi o cifră de afaceri în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, cu câteva procente peste evoluţia previzionată a pieţei, informează, miercuri, compania.

Această evoluţie confirmă că 2016 este al şaselea an de creştere pentru companie.

În primul semestru al anului curent, veniturile operaţionale, scăzând impactul restructurării financiare implementate în 2015, au crescut cu 9%, componentele principale fiind vânzarea de produse finite şi cea de marfă, ambele cu creşteri de două cifre. Variaţia stocurilor are un impact negativ întrucât s-au vândut cantităţi mai mari decât cele produse în perioada de referinţă (ianuarie-iunie 2016).


Ambele facilităţi de producţie - Recea (cea mai nouă fabrică de cărămidă din România) şi Zalău au funcţionat la capacitate 100%, în condiţii competitive de productivitate, eficienţă calorică şi calitate. Operarea fabricii de la Zalău timp de 6 luni în 2016 faţă de 3 luni în primul semestru din 2015 a contribuit substanţial la creşterea cheltuielilor operaţionale cu 18%.

Pentru anul în curs, conducerea Cemacon îşi propune creşterea cifrei de afaceri cu minimum 13%, consolidarea cotei de piaţă la nivel naţional, valorificarea activelor neproductive deţinute, precum şi fructificarea oportunităţilor de creştere din piaţa materialelor de construcţii, pentru a asigura dezvoltarea businessului pe termen mediu şi lung.

Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi deţinută, preponderent, de acţionari instituţionali, fonduri de investiţii româneşti şi străine.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9454 / 32039
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA și NNDKP, consultanți într-o finanțare de 324 mil. € acordată de un sindicat bancar grupului Ameropa. Ce echipe de avocați au lucrat în proiect
LafargeHolcim preia producătorul de prefabricate Somaco de la Oresa. Avocații PNSA au asistat fondul de investiții, Filip & Company a fost alături de cumpărător
CMS a asistat fondul de private equity Innova în preluarea unuia dintre cei mai puternici jucători români din piața de optică medicală. Vânzătorii, asistați de avocații PNSA | Ce echipe au lucrat în tranzacție
GDPR, după primul an | Intensificarea acțiunilor de conformare a generat un plus de activitate în domeniul consultanței juridice. Mădălina Constantin, Managing Counsel Dentons: Suntem abia la începutul provocărilor juridice ce țin de conformarea cu cerințele GDPR
Legal Tech: Bohâlțeanu & Asociații alege KeyVisionPRO
Confiscările la vamă ale sumelor ce depășesc 10.000 euro, sub lupa CJUE. Demersurile, inițiate de Țuca Zbârcea & Asociații
Mușat & Asociații obține, la ÎCCJ, soluții favorabile pentru SIF Transilvania în două litigii cu ASF. Colaborare cu avocații ”Schiau, Prescure, Teodorescu, Crișan” din Brașov
GDPR, după primul an | Suportul oferit de avocați va fi în continuare necesar. Silvia Sandu, Partener BSMP: Urmărim cu interes conturarea practicii relevante a instanțelor de judecată naționale și europene în contextul noii reglementări
MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman intră în panelul regional al firmelor de avocați cu care lucrează Air France-KLM. Asistența pluridisciplinară acoperă arii de practică conexe activității companiilor aeriene
Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au convins instanța să suspende sanțiunea ANPC dată Vodafone. Ce avocați au mai făcut parte din echipa condusă de Ștefan Damian (Deputy Managing Partner)
Manuela Guia, fost Partener Big 4, lansează o nouă casă de avocatură alături de Bianca Naghi și Octavian Adam. GNP Guia Naghi and Partners pornește la drum cu o echipă de avocați cu experiență
LegiTeam: Mușat & Asociații is looking to expand its Labour & Employee Benefits team in Bucharest
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...