ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Equity Invest se relanseaza

19 Martie 2013   |   BizLawyer

Casa de brokeraj a devenit formator pe piaţa extrabursieră de CFD-uri

 
 
În anul în care aniverseaza 15 ani de activitate, casa de brokeraj SSIF Equity Invest a devenit market maker (formator de piaţă) pe piaţa extrabursieră de CFD-uri (Contracte pentru Diferenţă), fiind prima companie românească lansată pe acest segment. În acelaşi timp, SSIF Equity Invest îşi păstrează calitatea de intermediar pe Bursa de Valori de la Bucureşti, fiind una dintre cele mai longevive societăţi de brokeraj din România.

"SSIF Equity Invest practic se relansează, propunându-şi ca, până la finele anului 2015, să îşi asigure poziţia dominantă pe piaţa locală a intermedierilor financiare. Echipa a fost deja  mărită (avem peste 40 de Agenţi pentru Servicii de Investiţii Financiare şi Agenţi Delegaţi) şi va fi dezvoltată în continuare; managementul a fost schimbat, iar produsele financiare şi serviciile oferite investitorilor au fost extinse semnificativ, astfel încât pe unele segmente ne asumăm inclusiv rolul de < >”, a arătat Cătălin Bușa, care a preluat funcţia de director general al SSIF Equity Invest. Anterior, Cătălin Bușa a colaborat cu SSIF Rombell Securities, inițial ca reprezentant compartiment control intern, iar din 2006 până în noiembrie 2012 ca Agent pentru Servicii de Investiții Financiare autorizat B.V.B. şi SIBEX.


Servicii financiare: de la management de portofoliu la formator pe piaţa extrabursieră de CFD-uri

SSIF Equity Invest SA a fost înfiinţată în anul 1998, fiind autorizată de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ca societate de servicii de investiţii financiare. Compania a fost autorizată să desfăşoare servicii şi activităţi de investiţii, de preluare şi transmitere a ordinelor privind instrumentele financiare, executare a ordinelor în numele clienţilor, administrarea portofoliilor şi serviciile conexe aferente activităţii legate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Alături de aceste activități, începând cu anul 2013, SSIF Equity Invest a devenit formator pe piaţa extrabursieră de CFD-uri. "Un formator pe piaţa extrabursieră de CFD-uri îndeplineşte toate funcţiunile, de la preluarea ordinelor de la clienţi, la depozitarea fondurilor acestora în conturi independente şi executarea ordinelor. Casele de brokeraj româneşti (SSIF-urile) care oferă la tranzacţionare CFD-uri sunt companii intermediare, care îndeplinesc o serie de funcţiuni în piaţă, mai puţin executarea ordinelor, această funcție fiind preluată de partenerii lor externi; SSIF Equity Invest reușește să ofere clienților români, în premieră, posibilitatea de a tranzacționa într-un mediu transparent în care responsabilitatea tranzacțiilor revine în totalitate unei companii locale, reglementate și nu unor firme cu sedii în diferite țări", a arătat Cătălin Bușa.
Pentru a putea acţiona ca formator pe piaţa extrabursieră de CFD-uri, o casă de brokeraj trebuie să poată executa ordinele, fapt care presupune îndeplinirea unor criterii, între care existenţa unui capital propriu de minim 730.000 Euro; satisfacerea acestor condiții, alături de cotizațiile Equity Invest  la Fondul de Compensare a Investitorilor asigură cel mai robust, transparent și competent mediu de tranzacționare cu CFD-uri posibil în România. Rolul de formator de piaţă vine cu obligaţii de raportare în consecinţă, şi anume emiterea şi trimiterea zilnică a unor rapoarte către CNVM, care descriu toate tranzacţiile realizate. Ordinele clienţilor Equity Invest pe CFD-uri sunt executate automat, neexistând dealing desk nici uman şi nici virtual; transparenţa este absolută, întrucât, fiind formator de piaţă, toate tranzacţiile se realizează şi se păstrează ca istoric direct în serverul companiei. "Oricând, oricine are o nelămurire privind executarea unei anumite tranzacţii o poate vedea direct în server. De asemenea, trebuie spus că prețurile instrumentelor din platforma de tranzacționare utilizată de Equity Invest (EQ Trader 5) sunt prețuri furnizate direct de către bursele pe care se tranzacționeaza activele-suport. Equity Invest nu intervine sub nici o formă asupra acestor prețuri, acestea putând fi comparate și verificate de către oricare dintre clienți", a precizat Cătălin Bușa. În acest moment, platforma EQ Trader 5 este legată la burse de renume precum New York Stock Exchange și Nasdaq. Ultima bursă oferită la tranzacționare de către Equity Invest este cea rusească, RTS, deocamdată la nivel de indici bursieri, iar în curând cu cele mai lichide acțiuni de pe această piață.

Suma minimă pentru deschiderea unui cont de tranzacţionare pe CFD-uri este de 500 Euro

Prin intermediul platformei Meta Trader 5, clienţii SSIF Equity Invest pot realiza tranzacţii cu contracte de diferenţă (CFD) având ca activ suport perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Tranzacțiile se realizează în marje care merg până la 1:200 pentru perechile valutare; pentru mărfuri, acțiuni şi indici bursieri, marja este de 1:40. Suma minimă pentru deschiderea unui cont pentru tranzacționarea prin EQ Trader 5 este de 500 Euro. Alături de transferul bancar clasic, clienţii îşi pot alimenta conturile de tranzacţionare în timp real din conturile lor de card bancar.

"În viitor, SSIF Equity Invest va avea cea mai largă paletă de instrumente financiare pe care şi-o poate dori un investitor din România, astfel încât, indiferent care va fi profilul acestuia, va putea să îşi alcătuiască un portofoliu confortabil de investiţii”, a declarat Cătălin Bușa. “Credem că piața financiară locală se află într-un punct de turnură; intrăm într-o perioadă în care casele de brokeraj care își vor crește cotele de piață vor putea să își asigure poziții stabile și creșteri viitoare consistente în domeniul tranzacțiilor pe piața de capital”, a precizat Cătălin Bușa.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     

    Comentarii

     

    1-1 din 1

    1
     
    Florinel
    23 septembrie, 2013 - 12:04

    Povestea continua: instrumente financiare modeste, disponibile de multi ani, prezentate ca fiind o mare reusita proaspat aparuta in piata. Suntem inca un popor care se multumeste cu "hainutzele" purtate ale natiunilor mai evoluate din vest. Ceea ce suna prea bine ca sa fie adevarat... - un bun cunoscator al fenomenelor financiare externe si al reprezentantilor acestora

    Recomanda | 0 useri au recomandat acest comentariu

     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 24137 / 32172
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Romgaz are nevoie de avocați pentru o achiziție în Grecia. Producătorul de gaze naturale vrea să preia 20% din Gastrade, promotorul proiectului pentru operarea terminalului de LNG de lângă Alexandoupolis
    Refinitiv | Cinci societăți de avocați cu prezență la București, în topul consultaților juridici din tranzacțiile derulate în Europa Estică, în primele șapte luni. CMS își păstrează primul loc în regiunea EMEA
    Echipa de M&A a D&B David și Baias este implicată în 15 tranzacții aflate în diferite faze | Sorin David, Managing Partner: Activitatea societății noastre poate fi văzută ca un barometru al pieței. Pe baza proiectelor aflate în derulare, suntem optimiști și pentru perioada următoare
    De vorbă cu Manuela Guia, despre proiectul GNP Guia Naghi and Partners | Nu am mutat portofolii de clienți, dar experiența avocaților implicați în acest proiect și recunoașterea de care ei se bucură au făcut ca, încă din prima zi, să avem atât de multe proiecte, încât să ne prindă cam des noaptea sau week-endul la birou
    INTERVIU | Ligia Cecilia Popescu, Partener Wolf Theiss, Coordonator al Departamentului Litigii și Arbitraj: Profilul standard al clienților constanți include, cu preponderență, societăți multinaționale, instituții de credit și fonduri de investiții. Gestionăm un număr în creștere de dosare de criminalitate economică astfel încât dezvoltarea acestui domeniu se află printre prioritățile noastre
    Filip & Company apără România în ultimul arbitraj ICSID, cerut de un grup controlat de magnatul rus Iakov Goldovski. Cine sunt coordonatorii echipelor de avocați
    Cum poți ajunge să lucrezi printre ”zeii” arbitrajului internațional și să interacționezi cu unii dintre cei mai cunoscuți arbitri din lume. Traseul remarcabil parcurs de Ștefan Dudaș, avocatul român din echipa pariziană a firmei Derains & Gharavi International
    Cum poți intra în echipa Reff & Asociații și ce te așteaptă după | ”Oferim tinerilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul. Nu sunt singuri în această călătorie”, spun reprezentanții firmei
    Deloitte România și Reff & Asociații au asistat grupul austriac Rondo Ganahl în achiziția Transilvania Pack & Print
    Fundația Baylor Marea Neagră poate continua programul național de donații de medicamente. O victorie obținută de avocații NNDKP
    Cum se pot deschide porțile unui traseu profesional aproape perfect | Cine i-a „arătat drumul” Georgianei Evi, Senior Associate în cadrul Clifford Chance Badea. Despre chimia dintre mentor și mentee și dorința amândurora de a învăța și a crește împreună, profesional și personal
    Cum poți dezvolta o carieră internațională în avocatură | Studii în Timișoara, concursuri tip „moot court”, masterat la Londra și un loc în echipa Debevoise & Plimpton LLP. Rețeta succesului, în varianta Dianei Moise
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...