ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lemet a investit 1,9 milioane de lei în două noi magazine Lems, în Satu Mare şi Târgovişte

19 Iulie 2017   |   Ioana Duta

Lem's va ajunge, după deschiderea magazinului din Târgovişte, la 77 de magazine amenajate, cu o suprafaţă totală de retail de aproximativ 72.000 de metri pătraţi.

 
 
Producătorul autohton de mobilă Lemet a deschis în 2017 un magazin Lem's în Satu Mare, cu o investiţie de 0,7 milioane lei, şi va inaugura, în această săptămână, un nou magazin în Târgovişte, printr-o investiţie totală de 1,2 milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei, remis miercuri.

'Reţeaua de magazine Lem's a fost întotdeauna unul dintre cele mai importante obiective de dezvoltare pentru noi. Am investit multă energie şi pasiune şi vom ajunge, după deschiderea magazinului din Târgovişte, la 77 de magazine Lem's în toată ţara. Planurile noastre de extindere continuă, cu atingerea celor mai importante magazine din România unde nu suntem încă prezenţi', a declarat Alexandru Rizea, director general Lemet.


'De la plan până la deschiderea efectivă a unui magazin Lem's este un proces complex care implică găsirea celui mai bun spaţiu, gândirea designului magazinului şi adaptarea acestuia la spaţiul disponibil asfel încât să păstrăm o constantă vizuală pentru brandul Lem's. Atunci când realizăm amenajarea unui magazin, întotdeauna avem în vedere crearea unor spaţii care să te facă să te simţi acasă şi să te ajute mai bine să îţi dai seama cum i-ar sta mobilierului Lemet la tine în casă', a declarat Adrian Rizea, director comercial Lem's.

Lem's va ajunge, după deschiderea magazinului din Târgovişte, la 77 de magazine amenajate, cu o suprafaţă totală de retail de aproximativ 72.000 de metri pătraţi.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem's pentru desfacerea produselor sale, capacitatea anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă Lemet fiind de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5661 / 31787
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează asistentă|secretară recepție
Bucharest Arbitration Days – termenul de înscriere a fost prelungit până la data de 31 mai 2019
Business Crime: Țuca Zbârcea & Asociații a obținut, anul trecut, soluții de clasare în faza de urmărire penală într-un număr considerabil de cauze pentru clienți ce au avut calitatea de suspecți sau inculpați. Manuela Gornoviceanu, Managing Associate: Nu există intenții reale de relaxare a legislației anticorupție
Clifford Chance Badea a asistat NE Property B.V. la implementarea programului de obligațiuni de 1.5 miliarde EUR
Cum acționează avocații Schoenherr în mandatele de Concurență. Georgiana Bădescu, Partener: Avem beneficiul unui know-how extraordinar la nivel european și regional, pe care îl fructificăm deplin în interesul clienților. Echipa e orientată în permanență spre învățare și perfecționare
Din vorbă-n vorbă cu Cătălin Micu, partener după ultima rundă de promovări de la ZRP. ”Pentru client, proiectul său este cel mai important, iar avocatul trebui să-l trateze ca atare. Implicarea și disponibilitatea sunt principalele calități cerute unui avocat”
Bondoc și Asociații câștigă definitiv un litigiu privitor la prețurile de vânzare a medicamentelor
Cum percep avocații Budușan Albu & Asociații, prima firmă de penal-comercial înființată în Romania, piața de Businees Crime și cum văd modernizarea sistemului judiciar. Carte de vizită impresionantă: clientelă sofisticată, cazuri complexe și de multe ori transfrontaliere, sume în dispută de peste 1 mld. €
Avocații Enache Pirtea & Asociații au intrat în marile dosare de Business Crime încă din primul an de activitate. Pentru a gestiona relația cu organele de urmărire penală sau cu instanțele de judecată, îți trebuie o doză foarte mare de combativitate și perseverență, dar și un stomac tare și nervi de oțel, spun fondatorii firmei
Biroul Dentons din București are în lucru tranzacții de zeci de milioane de euro în Real Estate. Bogdan Papandopol, Partener: Se observă un grad crescut de „sofisticare” a tranzacțiilor; de cele mai multe ori, atât perioada de due diligence, cât și negocierile, sunt mai extinse
Dublă victorie pentru Suciu Popa la Londra, în cadrul Galei de Premiere Euromoney - Benchmark Litigation Europe Awards. Suciu Popa, firma anului în litigii, Luminița Popa, avocatul anului
Young Ambassadors Forum, la Mușat & Asociații. 35 de tineri din mai multe țări explorează problematica dreptului internațional umanitar și a advocacy-ului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...