ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Economiei solicită Minvest Deva să raporteze modul de stingere a datoriilor către stat. Societatea este acționar al Roşia Montană Gold Corporation

14 Noiembrie 2017   |   A. D.

Minvest Deva își propune exploatarea produselor reziduale din iazurile de decantare și dezvoltarea exploatării nisipurilor cuarțifere. Compania caută soluții de valorificare a activelor imobiliare deținute, pentru stingerea datoriilor către ANAF, cel mai mare creditor al CNCAF.

 
 
Ministrul Economiei, Gheorghe Șimon s-a întâlnit ieri cu conducerile companiilor Minvest Deva și Minvest Roșia Montană. Cele două întâlniri fac parte din seria ce va continua în luna noiembrie, cu reprezentanții companiilor din portofoliul ministerului, pentru prezentarea și evaluarea situației actuale a acestora.

Ministrul Șimon și conducerea Companiei Naționale a Cuprului, Aurului și Fierului (CNCAF) Minvest Deva au discutat chestiuni legate de finanțarea activităților de închidere și ecologizare a minelor, precum și soluții de relansare a activității de exploatare. În prezent CNCAF, aflată în administrare specială, depinde de finanțarea Conversmin iar activitatea societății se axează majoritar pe închiderea, conservarea și ecologizarea minelor și, în mică parte, pe exploatarea materiilor prime pentru construcții (nisip cuarțifer, piatră).


Minvest Deva își propune exploatarea produselor reziduale din iazurile de decantare și dezvoltarea exploatării nisipurilor cuarțifere. Compania caută soluții de valorificare a activelor imobiliare deținute, pentru stingerea datoriilor către ANAF, cel mai mare creditor al CNCAF.

Ministrul Șimon a solicitat conducerii Minvest Deva un raport detaliat privind modul de lichidare a datoriilor către stat, precum și un plan de reorganizare a companiei. ”Cer Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aflat în subordinea ministerului, să se implice în reorganizarea CNCAF, astfel încât activitatea minieră să fie lansată, mai ales că există perimetre unde avem licențe active și până în anul 2020”.

La discuțiile de la Ministerul Economiei au participat consilieri și experți din aparatul de specialitate al ministerului și reprezentanți ai DPAPS.

Societatea Minvest Roşia Montană a fost înfiinţată de Guvern pentru a se ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană. Societatea a fost creata prin reorganizarea, prin divizare parţială, a Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, care deţine în prezent 19,3% din acţiuni la societatea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), controlată de compania canadiană Gabriel Resources.

Gabriel Resources solicită 4,4 miliarde de dolari SUA în arbitrajul împotriva României, ca o compensaţie pentru pierderile pe care le-a suferit ca urmare a încălcărilor tratatului de investiţii din România. Gabriel Resources a angajat White & Case LLP pentru a o reprezenta în acest dosar, firma internationala fiind secondata de avocatii Țuca, Zbârcea și Asociații. Statul roman este aparat de un consortiu format din firma elvetiana Lalive si echipa locala de avocati de la Leaua & Asociatii.

Compania canadiană a anunţat în raportul său anual că a atras printr-un plasament privat de acţiuni 20 de milioane de dolari de la investitorii dornici să finanţeze lupta cu statul român. Compania primise anterior inca 35 de milioane de la acţionari printr-o procedură asemănătoare. Finanţatorii litigiului vor avea dreptul la o parte din despăgubiri în cazul în care Gabriel Resources câştigă disputa.

Compania Roşia Montană Gold Corporation isi propunea să extragă de la Rosia Montana aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri. Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,31% şi Gabriel Resources - cu 80,69%.
 
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6203 / 33703
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Firma de avocatură Stratulat Albulescu obține o hotărâre de aproximativ 1 milion de euro, emisă de Curtea de Apel București într-o acțiune formulată de Romprest împotriva Ministerului Fondurilor Europene
Echipa de Real Estate de la Biriș Goran are în derulare proiecte și tranzacții noi, reașezate în contextul actual, pe care clienții doresc să le semneze. Există în continuare „new money” pentru proiectele solide și care oferă o perspectivă viabilă, spun avocații
Criza COVID-19 nu a descurajat investitorii, multe proiecte de M&A începute anterior făcând pași înainte, spun avocații Wolf Theiss. Echipa de Employment a dat o mână de ajutor în aceste proiecte și a ajutat clienții să navigheze lin printre schimbările legislative rapide și efectele pandemiei
Avocații RTPR, pionieri în crearea unui instrument prin care clienții au fost ținuți la curent cu modificările legislative. Alina Stăvaru, Partener și coordonator al echipei de Employment: Întrebările au explodat în domeniile legate de adaptarea organizațiilor la noile realități. Am creat o ancoră de stabilitate și claritate legislativă
Activitate foarte intensă în practica de Dreptul Muncii de la Bondoc & Asociații, cu mandate în proiecte complexe de transfer de activitate sau reorganizarea activității unor companii importante. Mihaela Bondoc, Partener: Așteptăm cu interes reglementările ce urmează să mai fie adoptate în perioada următoare
Cine sunt campionii pieței locale, evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2020 | Cei mai buni profesioniști în copyright, brevete și mărci industriale: ZRVP și Simion & Baciu au cele mai multe recomandări, Mușat & Asociații și NNDKP, pe podium
Trofin & Asociații a intrat în doilea arbitraj ICSID și are, alături de LDPP, cele mai multe mandate la Tribunalul arbitral din Washington. Ce firme locale asigură apărarea statului român în cele 8 dosare și ce onorarii primesc firmele angajate de stat
Finanțele restartează procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de 2.200 lei
Avocații Leroy și Asociații spun că se observă o revenire ușoară la „normal” | Dacă lunile trecute clienții cereau suport legal pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță, acum sunt solicitări de tipul day-to-day business și se reiau proiectele amânate în ultimele luni
Încă o victorie pentru avocații ZRVP. Investitorii din parcurile industriale rămân scutiți de impozitul pe imobile, a confirmat Înalta Curte de Casație și Justiție
Specialiștii în insolvență de la Popescu & Asociații sunt implicați în proceduri judiciare în care masa credală cumulată depășește un miliard de euro. Octavian Popescu, Managing Partner: În toamnă se vor putea măsura cu adevărat efectele pandemiei. Mă aștept să crească semnificativ nivelul încărcăturii nu numai în România, dar și la nivel european
INTERVIU | Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner Bohâlțeanu & Asociații, firma de avocați care asistă Bursa de Valori la înființarea Contrapărții Centrale: Semnarea acordului cu CC&G era un element vital în demararea procesului de autorizare. Proiectul va căpăta viteză în perioada următoare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...