ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Producătorii de medicamente generice solicită liderilor coaliţiei taxă clawback diferenţiată, pentru ca produsele ieftine să nu dispară

11 Iulie 2018   |   AGERPRES

Potrivit sursei citate, "sunt mii de medicamente" cu preţ scăzut care au început deja să lipsească din farmacii, iar aproximativ două treimi din acestea costă sub 25 de lei, fiind utilizate de peste 8,5 milioane de pacienţi, şi, în marea lor majoritate, sunt fabricate în România.

 
 
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice a transmis miercuri liderilor coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, o scrisoare deschisă prin care solicită aplicarea unei formule diferenţiate de calcul a taxei clawback, pentru a preveni dispariţia tratamentelor ieftine din farmacii.

"Ne adresăm dumneavoastră în calitate de lideri ai coaliţiei de guvernare şi de garanţi ai îndeplinirii angajamentelor din programul de guvernare. Ne adresăm dumneavoastră convinşi că este nevoie de o decizie politică pentru implementarea imediată a unor soluţii care să stopeze dispariţia medicamentelor ieftine din România şi să oprească declinul industriei locale producătoare de medicamente. Situaţia este cu adevărat disperată. Mii de medicamente ieftine au dispărut de pe piaţă sau sunt gata să dispară şi sunt extrem de greu de găsit. Auzim în fiecare zi de criza medicamentelor generice ieftine utilizate în tratarea cancerului", se arată în scrisoare.


Potrivit sursei citate, "sunt mii de medicamente" cu preţ scăzut care au început deja să lipsească din farmacii, iar aproximativ două treimi din acestea costă sub 25 de lei, fiind utilizate de peste 8,5 milioane de pacienţi, şi, în marea lor majoritate, sunt fabricate în România.

"De ce dispar medicamentele? Pentru că taxa clawback, prin care producătorii contribuie la finanţarea consumului de medicamente se aplică în mod uniform şi medicamentelor care costă mii de euro şi celor generice, ieftine. Povara taxei face ca preţul de vânzare al medicamentului să ajungă mai mic decât costul de producţie. Această taxă are un impact cu mult mai mare asupra medicamentelor ieftine decât asupra celor scumpe! Datorită aplicării acestei taxe la preţul de farmacie şi a sistemului reglementat de adaosuri comerciale, nivelul actual al taxei, de 24,13%, ajunge să reprezinte 34% din preţul de producător al unui medicament sub 100 de lei. De exemplu, din preţul de producător al Cisplatin de 6,30 lei, taxa clawback ajunge să reprezinte 2,14 lei. Prin urmare, din cei 4,16 lei rămaşi, producătorul trebuie să acopere costul materiei prime (sărurile de platină), verificarea de calitate la locul de origine, transportul şi controlul de calitate în Uniunea Europeană, transportul în România. Mai poate fi acest medicament importat fără pierderi?", explică semnatarii scrisorii.

Conform APGM, soluţia ar fi introducerea prin ordonanţă de urgenţă a unei formule diferenţiate de calcul a taxei pentru medicamente în funcţie de preţul de referinţă generic, concomitent cu controlul consumului prin introducerea de noi medicamente inovative scumpe doar în regimul de compensare prin contracte individuale cu fiecare producător.

"O astfel de soluţie nu ar avea niciun impact asupra bugetului, însă ar asigura o distribuţie echitabilă a sarcinii fiscale", susţine asociaţia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 670 / 30696
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Principalele atuuri ale echipei de litigii RTPR Allen & Overy: specializarea și tehnologia
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
Bondoc & Asociații asistă grupul Clariant în investiția de peste 100 mil. € derulată în Dolj
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...