ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Avocații Bohâlţeanu şi Asociaţii vor acorda consultanţă pentru majorarea capitalului la Poşta Română

07 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

SCA Bohâlţeanu trebuie să prezinte raportul până la termenul de 15 noiembrie 2017. Valoarea totală a contractului este de maximum 10.000 de lei, inclusiv TVA. Contractul este valabil până la data de 31 decembrie 2017.

 
 
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a semnat, marţi, cu SCA Bohâlţeanu şi Asociaţii contractul de consultanţă juridică şi financiară, în contextul operaţiunii de majorare a capitalului social pentru Compania Naţională Poşta Română.

Firma, care a fost selectată în urma depunerilor de oferte, urmează să analizeze metoda prin care va fi realizată majorarea capitalului social. În funcţie de rezultatul analizei, soluţia identificată trebuie discutată şi agreată cu Fondul Proprietatea, pentru ca decizia Adunării Generale Extraordinară a Acţionarilor să nu poată fi contestată în instanţă şi pentru a evita întârzieri nejustificate faţă de calendarul stabilit în implementarea operaţiunii de majorare a capitalului.


Fondul Proprietatea, acţionarul minoritar, nu şi-a manifestat intenţia de a participa la capitalizare alături de minister deşi, în toate comunicările pe care cei doi parteneri le-au avut, Fondul Proprietatea a susţinut importanţa capitalizării CNPR.

Bohâlţeanu şi Asociaţii trebuie să prezinte raportul până la termenul de 15 noiembrie 2017.

Valoarea totală a contractului este de maximum 10.000 de lei, inclusiv TVA. Contractul este valabil până la data de 31 decembrie 2017.

La începutul acestei luni, Ministerul Comunicaţiilor a anunţat că firma câştigătoare trebuie să prezinte raportul până la data de 15 noiembrie 2017.

În bugetul de stat pe 2017 sunt prevăzute credite în sumă de 170 de milioane de lei pentru capitalizarea CNPR, în bugetul MCSI, ca aport al statului, proporţional cu cota de participare deţinută, iar ceilalţi acţionari pot participa la majorarea capitalului social proporţional cu propria cotă de participare. Suma prevăzută în bugetul MCSI urmează să fie virată cu titlu de aport la majorarea capitalului social al CNPR după parcurgerea procedurilor impuse de legislaţia europeană în materia ajutorului de stat.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%.

Infiintata in Mai 2014, firma Bohâlțeanu & Asociații a reusit in scurt timp sa intre pe ‘radarul’ unor clienti importanti, primind mandate in proiecte complexe. Firma de avocati acorda servicii avocatiale integrate la cel mai inalt nivel pe urmatoarele arii de practica: Banking & Finance, Piete de capital, Drept Societar, Mergers & Acquisitions/Privatizari, Dreptul Muncii, Healthcare & Pharma, Energie si Resurse naturale, Real Estate, Fiscal si Vamal, Achizitii Publice, Concesiuni/PPP, Insolventa, Protectia datelor cu caracter personal, Litigii si a fost recent inclusa in rank-urile directoarelor juridice internaționale in mai multe ari de practică.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2374 / 29789
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
Cum lucrează avocații specializați în litigii și arbitraj de la Voicu & Filipescu. Cu accent pe litigiile comerciale, firma soluționează cu succes cazuri în toate domeniile relevante pentru activitatea companiilor publice sau private
Pe piața de capital, sunt oportunități pentru toate tipurile de companii, spun avocații Bondoc & Asociații. Proiectele uneia dintre cele mai mari și experimentate echipe de Capital Markets din România
Schimbări în structura parteneriatului Schoenherr București
NICULEASA LAW FIRM convinge Tribunalul Bucureşti să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe mai multe probleme ce privesc raportul dintre procedura penală și cea fiscală
PeliFilip a asistat Ministerul Finanțelor Publice în premieră într-o operațiune de preschimbare de titluri de stat în dolari
RTPR Allen & Overy, alături de sculptorul Mihai Buculei, în cadrul negocierilor pentru semnarea contractului privind realizarea „Monumentului Marii Uniri”
Mușat & Asociații, premiată la Praga pentru ‘Tranzacția anului 2017 în România’
România a atras de pe pieţele externe 1, 2 mld. usd şi a realizat, în premieră, o tranzacţie de răscumpărare anticipată de obligaţiuni în dolari. Clifford Chance Badea, avocații băncilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...