ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oferta educațională a facultăților de drept. Admitere, probe de concurs, număr de locuri și mediile de intrare în mai multe centre universitare

16 Iulie 2018   |   Ștefania Enache

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la facultatile de Drept din țară.

Sursa: Pixabay

 
 
Dornici să dezvolte o carieră în domeniul juridic, tot mai mulți tineri absolvenți de liceu optează pentru una dintre instituțiile de învățământ superior de profil. Oferta educațională a facultărilor de drept este una generoasă, dar nu oricine poate aspira la statutul de student , în condițiile în care admiterea nu se face pe bază de dosar, ci pe baza unui examen extrem de serios, care evaluează cunoștințele candidaților în diferite domenii. . .

BUCUREȘTI

Una dintre cele mai bine cotate facultăți din România este Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, care oferă anul acesta, la învățământul cu frecvență, 261 de locuri la buget, 2 locuri bugetate pentru români de etnie romă și 10 pentru absolvenții de licee situate în mediul rural.


Cei care nu reușesc să obțină un loc la buget pot concura pentru unul dintre cele 307 locuri cu taxă. De asemenea, anul acesta facultatea dispune și de 15 locuri destinate românilor de pretutindeni, dar și de 5 locuri pentru cetățenii străini din afara Uniunii Europene.

Înscrierile candidaților sunt în plină desfășurare, derulându-se în intervalul 9-18 iulie, de luni până vineri - între orele 9.00-14.00 și sâmbăta și duminica - între orele 9.00-12.00.

Facultatea de Drept din București dispune și de 400 de locuri destinate celor care aleg învățământul la distanță (ID).

Admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București se face exclusiv pe bază unui concurs, care constă într-un examen scris la Limba Română și Economie. Acest concurs trebuie susținut inclusiv de candidații care, în timpul studiilor liceale, au obținut distincții la olimpiade naționale și internaționale.

În sesiunea din iulie 2017, ultimul admis pe un loc bugetat a obținut 77 de puncte, iar primul a cumulat 93 de puncte. În cazul candidaților admiși pe locurile cu taxă, cel mai mare punctaj a fost de 80 de puncte, iar cel mai mic de 69 de puncte.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București

TIMIȘOARA

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara scoate la concurs 650 de locuri, dintre care, la învățământul cu frecvență, 120 sunt la buget și 430 cu taxă. De asemenea, facultatea mai dispune de 100 locuri cu taxă la învățământ cu frecvență redusă (IFR).

Admiterea la această facultate se face tot pe bază de examen, proba de concurs constând într-un test de evaluare a competențelor lingvistice și de raționament.

Pentru sesiunea de vară, examenul este programat pe 23 iulie, ora 12.00, iar înscrierile candidaților se fac în intervalul 16-20 iulie 2018, de luni până vineri, între orele 9.00 – 13.00. Cei care nu participă la această sesiune mai au o șansă în toamnă, atunci când sunt scoase la concurs doar locuri de școlarizare cu taxă.

La concursul de anul trecut, 399 de candidați s-au luptat pentru locurile bugetate, ultima notă de admitere fiind 8,80. În cazul locurilor cu taxă, ultima notă de admitere a fost 6,74. Cea mai mare notă de admitere de anul trecut a fost de 9,87.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara

IAȘI

Facultatea de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași dispune anul acesta, pentru învățământul cu frecvență, de 191 locuri la buget și de 82 locuri cu taxă. De asemenea, sunt scoase la concurs 125 locuri pentru forma învățământ cu frecvență redusă. Absolvenții unor licee situate în mediul rural pot concura pentru unul dintre cele 7 locuri la buget puse la dispoziție de facultate, în timp ce candidații de etnie romă dispun de 2 locuri la buget. În cazul românilor de pretutindeni, oferta educațională include 8 locuri la buget- cu bursă, alte 5 locuri la buget- fără bursă și 5 locuri cu taxă.

Examenul de admitere este programat pe 23 iulie, ora 11.00 și include un test de limba română.

Potrivit reprezentanților facultății, candidaţii laureaţi ai Olimpiadelor Naţionale de Istorie, Filosofie sau Limba Română, premiile I şi II pot fi înscrişi fără concurs de admitere.

Înscrierea candidaților are loc în intervalul 16-21 iulie.

Anul trecut, s-au înscris la admitere 858 candidaţi, dintre care 725 candidaţi români, care au susţinut testul la Limba română și 133 candidaţi din Republica moldova, criteriul de selecţie în cazul lor fiind 100% media examenului de bacalaureat.

Ultima medie de admitere la buget a fost 8,36. La taxă, ultimul admis a obținut nota 8,27. În cazul învățământului cu frecvență redusă, ultima medie a fost 8,04.

Tot anul trecut, prima medie de admitere a fost 9,96, iar candidatul admis pe pozitia 10 a avut media 9,38.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

CLUJ-NAPOCA

Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca dispune anul acesta pentru învățământul cu frecvență de 169 locuri la buget și de 360 locuri cu taxă. De asemenea, oferă 100 la învăţământ la distanţă.

Instituția organizează două sesiuni de înscriere, în perioada 11-13 iulie şi  perioada 16-17 iulie. Examenul este programat pe data de 18 iulie, ora 9.00 și constă într-o probă scrisă, de verificare a raţionamentului logic. Nota obținută are o pondere de 50% în media de admitere, restul de 50% fiind dat de media obţinută la examenul de bacalaureat.

Statisticile ne arată că anul trecut au fost 906 candidați înscriși la admitere. Ultima nota de admitere în cazul locurilor bugetate a fost 8,45, iar în cazul locurilor cu taxă a fost 7,48.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

SIBIU

Admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute de candidați pe 98 locuri subvenţionate de la bugetul de stat (în învăţământul cu frecvenţă - IF); pe cele 49 locuri cu taxă (în învăţământul cu frecvenţă - IF) și pe cele 120 locuri cu taxă (în învăţământul la distanţă şi frecvenţă redusă - ID şi IFR).

Media generală obţinută la concursul de admitere organizat de Facultatea de Drept se calculează astfel: nota obţinută la proba scrisă de verificare a competenţelor lingvistice şi a raţionamentului logic - cu o pondere de 50 % și media examenului de bacalaureat - cu o pondere de 50 %.

Pentru sesiunea de vară, înscrierea candidaților este programată în perioada 12-24 iulie, iar examenul scris are loc pe 25 iulie, ora 12.00.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 21 / 309
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
KPMG Legal recrutează un nou avocat de litigii din Magic Circle
LadyLawyer.ro | Doamnele avocat domină efectivele Cliza Law Office. Succesul casei de avocatură, potențat de profesionalismul celor care, indiferent de gen, formează echipa
Mihai Mareș, coordonator Mareș Danilescu Mareș, a devenit membru al Academiei Internaționale a Litigatorilor specializați în Infracțiuni Financiare. Colaborare cu profesioniști de top în materie de litigii
The Lawyer European Awards 2019: Zamfirescu Racoți & Partners are cea mai bună echipă de litigii din Europa
Mandate complexe și variate în practica de Dreptul muncii de la Bondoc & Asociații. Mihaela Bondoc, Partener: Experiența în a lucra cu echipe pluridisciplinare este importantă când asiști clienții în restructurarea businessului
Dentons lansează “Ghidul de investiții în proiecte de energie regenerabilă in Europa”, ediția 2019
RTPR Allen & Overy își consolidează echipa de litigii. Alexandru Stănoiu se alătură firmei, în poziția de Counsel
LadyLawyer.ro | Doamnele avocat dețin o pondere importantă în cadrul D&B David și Baias. Portretele unor avocate de succes și lunga listă a proiectelor coordonate
LegiTeam: PeliFilip is looking for an Associate (Finance & Banking )
LegiTeam: VASS Lawyers is looking for Mid-level to Senior Attorney, Corporate & Employment
LadyLawyer.ro | Doamnele avocat de la Mușat & Asociații s-au remarcat în toate ariile de practică și au gestionat proiecte mari, asumându-și standarde de exigență și rigurozitate maxime. ”Profesia modelează persoanele care i se dedică și intensifică anumite trăsături în toți”
Hotărâre definitivă obținută de NICULEASA LAW FIRM în fața ICCJ | Organele fiscale, obligate la plata unor daune interese de 2,8 mil. lei către clientul asistat. Instanța a clarificat și situația transferului administrativ al contribuabilului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...