ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul de modificare a Legii privind reforma în domeniul sănătăţii. Procedura de soluționare a cazurilor de malpraxis

07 Martie 2014   |   Dan Rareş Răducanu, Partener Senior si Tiberiu Rădulescu, Avocat colaborator, STOICA & Asociatii

Proiectul lansat în dezbatere publică de către Ministerul Sănătății la data de 13 februarie 2014 propune o abordare diferită față de reglementarea actuală, atât în ceea ce privește fondul reglementărilor, cât și procedura de urmat în ipoteza intervenirii unui caz de malpraxis.

Dan Rareş Răducanu (stanga), Partener Senior si Tiberiu Rădulescu, Avocat colaborator, STOICA & Asociatii

 
 
Introducere

Articolul de față își propune să analizeze proiectul de modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (denumit în continuare ”Proiectul”), care aduce modificări în privinţa răspunderii juridice în problema deosebit de sensibilă a malpraxisului medical, în special în ceea ce privește viitoarea procedură de soluționare a diferendelor de această natură.

Fără îndoială, demersul Ministerului Sănătății de a promova un astfel de proiect de lege merită a fi salutat. Sistemul medical românesc are nevoie de un cadru normativ cu ajutorul căruia să poată fi descoperite și sancționate cazurile reale de malpraxis. De asemenea, sistemul medical românesc trebuie să dispună de un organism care să analizeze cu maximă obiectivitate cazurile cu care este sesizat și care să dobândească în timp încrederea și respectul pacienților care se consideră în mod real prejudiciați.


Totodată, noua lege va trebui să introducă noțiuni și criterii clare pentru o mai bună gestionare a situațiilor de culpă medicală sau a suspiciunilor de culpă medicală, inclusiv a modului de stabilire și aplicare a sancțiunilor. Tocmai de aceea, este foarte importantă implicarea activă nu numai a juriștilor, ci și a medicilor și a pacienților (adică a întregii societăți civile) pentru a obține în final un instrument de lucru util tuturor părților implicate, în scopul asigurării unui act medical de calitate.

Definiții și principii

Proiectul lansat în dezbatere publică de către Ministerul Sănătății la data de 13 februarie 2014 propune o abordare diferită față de reglementarea actuală, atât în ceea ce privește fondul reglementărilor, cât și procedura de urmat în ipoteza intervenirii unui caz de malpraxis.

Pentru început, spre deosebire de reglementarea în vigoare, Proiectul propune o definiție mult mai aprofundată a malpraxisului medical. Astfel, dacă malpraxisul era definit anterior ca fiind o eroare provocatoare de prejudicii, implicând nu numai răspunderea personalului medical, ci și a furnizorului de produse și servicii, în Proiect, malpraxisul medical este definit ca „un comportament profesional neglijent, inadecvat sau incompetent în exercitarea actului medical, inferior unor standarde profesionale de pregătire și pricepere acceptate de comunitatea medicală naţională şi/sau internaţională, ce cauzează prejudicii pentru pacient ce se materializează prin suferința ce putea fi evitata, vătămare a sănătăţii ori a integrităţii corporale sau deces, implicând răspunderea civilă a personalului medical”.

Se observă o deosebire, la prima vedere doar semantică, între obiectul definiției, accentuându-se faptul că ceea ce se definește este ”malpraxisul medical”, iar nu orice formă de ”malpraxis”. Afirmăm că deosebirea este doar la prima vedere semantică, întrucât, analizând comparativ definițiile din actuala lege și din Proiect, observăm că, de această dată, se accentuează faptul că răspunderea pentru malpraxisul medical este în primul rând o răspundere a personalului medical, definit ca atare în art. 642 lit. a) din Proiect (medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical, moașa și sora medicală care acordă îngrijiri medicale), iar nu și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Într-adevăr, dacă vorbim despre malpraxisul în domeniul medical, astfel cum este și firesc, răspunderea nu poate fi decât a persoanei fizice care manifestă un comportament profesional neglijent, inadecvat sau incompetent în exercitarea actului medical. Desigur, legea civilă conferă pacientului prejudiciat, dacă sunt îndeplinite condițiile din art. 1373 C. civil, dreptul de a se îndrepta pentru recuperarea prejudiciului nu numai împotriva personalului medical care a greșit, ci și împotriva persoanei juridice care coordonează activitatea respectivului personal medical (comitentul). Dar condițiile concrete în care poate interveni răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, ca și celelalte situații în care, potrivit Proiectului, răspunderea aparține nu numai personalului medical, ci și furnizorilor de servicii medicale, materiale, sanitare, aparatură, dispozitive medicale, medicamente și chiar utilități, exced cadrului prezentului articol și vor forma, probabil, obiect al unei analize viitoare.

Notăm doar faptul că Proiectul structurează mult mai bine situațiile în care nu operează răspunderea personalului medical, în condițiile în care, în actuala lege, o parte dintre acestea rezultă doar pe cale de interpretare sistematică. Practic, într-un singur articol din Proiect (ie art. 652) sunt enumerate toate cazurile de înlăturare a răspunderii persoanelor fizice implicate în actul medical.

De asemenea, pentru prima oară se face în mod explicit referire la niște criterii obiective de evaluare a existenței unui caz de malpraxis medical, Proiectul raportându-se la standarde profesionale naționale sau internaționale pregătire și pricepere. Este adevărat că, în jurisprudența ultimilor ani, s-a încercat să se valorifice respectivele standarde, în special cele naționale, acolo unde acestea există, însă menționarea expresă în lege a unei obligații pentru instanțele judecătorești de a proceda astfel este mai mult decât binevenită.

În sfârșit, ar mai fi de notat faptul că, pentru prima dată, se menționează expres în art. 643 alin. 2 din Proiect că, în raport cu pacientul, obligația medicului ”este una de diligență de mijloace”. Aceasta înseamnă că medicul nu are obligația de a ajunge la rezultatul pe care a încercat să îl obțină în exercitarea actului medical, ci are obligația de a-și folosi toată priceperea, în acord cu standardele profesionale menționate în paragraful anterior, pentru a ajunge la respectivul rezultat. În cazul în care, în pofida tuturor acestor eforturi, se ajunge la un rezultat negativ, nu suntem în prezența unui act de malpraxis medical și nu poate fi angajată răspunderea medicului.

Din punctul nostru de vedere, textul este criticabil din două puncte de vedere:

► unul semantic, întrucât este nu numai redundant să se prevadă că obligația este ”de diligență de mijloace”, noțiunile fiind din punct de vedere juridic sinonime perfecte, dar și ilogic, având în vedere că lipsa virgulei dintre cele două noțiuni elimină chiar și posibilitatea de interpretare în sensul că noțiunea ”de mijloace” explică pentru neprofesioniștii dreptului noțiunea ”de diligență”;

► textul are în vedere doar obligația medicului, în condițiile în care, potrivit jurisprudenței actuale, obligațiile întregului personal medical, definit ca atare în art. 642 lit. a) din Proiect, sunt în realitate obligații de diligență.

Procedura de soluționare a incidentelor de malpraxis

În ceea ce privește procedura de constatare a cazului de malpraxis și de reparare a prejudiciului, Proiectul de lege aduce cea mai mare modificare față de reglementarea existentă.

Astfel, în prezent, sunt prezentate două modalități alternative de soluționare a acestor incidente:

    (1) sesizarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis și, eventual, contestarea deciziei comisiei la judecătoria competentă de către persoana care nu este de acord cu decizia acesteia sau
    (2) sesizarea directă a instanței de judecată competentă  de către persoana interesată.

Proiectul vine cu o schimbare radicală față de prevederile anterioare. Astfel, se renunță la Comisii, care vor fi desființate după intrarea în vigoare a Proiectului, și se înlocuiește procedura prealabilă facultativă, desfășurată în fața acestora, cu o procedură amiabilă obligatorie de soluționare a incidentelor de malpraxis.

Procedura de soluționare amiabilă, detaliată în art. 669 și următoarele din Proiect, debutează cu o cerere formulată de către persoana vătămată sau succesorii acesteia în drepturi către furnizorul de servicii medicale unde a fost efectual serviciul medical, cerere în care să se menționeze foarte clar care sunt:
  ►  datele de identificare și adresa de corespondență;
  ►  descrierea serviciilor medicale care au cauzat prejudiciul;
  ►  pretențiile materiale și morale;
  ►  înscrisurile doveditoare.

În lipsa unora dintre elemente prevăzute la art. 669 alin. 3 și 4 din Proiect, furnizorul de servicii medicale va solicita petentului regularizarea cererii, petentul fiind obligat să procedeze astfel în termen de 10 zile lucrătoare, în caz contrar cererea urmând a fi clasată. Aceasta înseamnă că persoana vătămată, dacă nu regularizează cererea în termenul legal, nu pierde dreptul de a formula o nouă cerere care să cuprindă de această dată toate elementele, singura limitare fiind aceea de a nu ieși din termenul legal de prescripție. 

În termen de 15 zile de la primirea cererii și eventuala sa regularizare, furnizorul de servicii medicale va colecta toate documentele și informațiile necesare și va comunica personalului medical care a tratat solicitantul și asiguratorului câte un exemplar de pe solicitarea primită.

De asemenea, furnizorul de servicii medicale va comunica asiguratorului un punct de vedere motivat cu privire la situația ivită.

Asiguratorul va organiza, în termen de 30 de zile de la comunicarea documentelor, o comisie de 3 experți medicali care vor fi desemnați prin tragere la sorți de către asigurator, asigurat și partea vătămată de pe o listă cu astfel de experți. Lista de experți precum și condițiile de eligibilitate vor fi stabilite prin normele metodologice care vor fi adoptate în 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Onorariul experților va fi achitat de către asigurator și va reprezenta un avans din despăgubirile oferite, dacă se va constata un caz de malpraxis.

În termen de 30 de zile de la convocare, experții vor întocmi un raport asupra cazului, care va conține cel puțin elementele prevăzute la art. 673 alin. 1 din Proiect, adică acele elemente din care să rezulte dacă în speță a fost săvârșit un act de malpraxis medical prin raportare la obligațiile legale și la standardele profesionale incidente, precum și legătura de cauzalitate dintre actul medical și prejudiciile pretins suferite de petent.

După comunicarea acestui raport, asigurătorul va fi obligat să procedeze fie la acoperirea prejudiciului solicitat, fie la formularea unei contraoferte financiare față de solicitarea petentului, fie la respingerea motivată a cererii. Cel mai probabil, dacă se confirmă prin raport cazul de malpraxis, în practică, mai ales când se va pune problema daunelor morale (și probabil că se va pune problema în majoritatea cazurilor), va exista un mecanism de ofertă și contraofertă cu privire la despăgubirile oferite, între societatea de asigurări și petent.

În acest caz, părțile urmează să negocieze semnarea unei tranzacții în termen de maxim 30 de zile de la momentul la care societatea de asigurări transmite contraoferta, iar pentru negocierea cu privire la cuantumul prejudiciului, părțile se vor putea adresa unui mediator autorizat în condițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Dacă în cazul daunelor materiale lucrurile ar putea fi oarecum clare, în cazul reparării prejudiciilor morale, ar putea exista un conflict firesc între tendința persoanelor vătămate de  a-și supraevalua și tendința societăților de asigurări de a subevalua așa-numitul pretium doloris. Tocmai de aceea, chiar dacă pare o măsură etatistă, salutăm prevederile art. 661 și 664 din Proiect, potrivit cărora urmează a fi adoptată, printr-o hotărâre de guvern, o listă cuprinzând niveluri maxime ale cuantumului daunelor morale pentru o gamă cât mai largă de situații. În alte țări europene există astfel de liste folosite cu succes ca instrument de negociere între asigurători și persoanele vătămate și care pot fi folosite și pentru stabilirea primelor de asigurare datorate de asigurați.

În ipoteza în care părțile vor ajunge la un acord cu privire la cuantumul despăgubirilor, asiguratorul se obligă să achite sumele în 30 de zile de la încheierea acordului.

În ipoteza în care părțile ajung la un acord și despăgubirile sunt achitate, se va stinge întreaga răspundere a personalului medical, chiar și cea de natură penală, dacă fapta a fost comisă din culpă.

Proiectul prevede, ca și reglementarea în vigoare, că întreaga procedură prealabilă este confidențială, iar încălcarea confidențialității de către partea care a făcut sesizarea conduce la pierderea dreptului pe care persoana vătămată o are la această procedură.

Spre deosebire, însă, de reglementarea actuală, în care parcurgerea procedurii prealabile nu este obligatorie, astfel încât nu există consecințe practice serioase ale încălcării confidențialității de către persoana vătămată (cel mult ar putea implica o răspundere iluzorie a persoanei care se consideră vătămată pentru daune produse de acte de defăimare), în viitoarea reglementare suntem de părere că încălcarea obligației de confidențialitate conduce la consecințe deosebit de grave și imediat palpabile pentru persoana care se consideră vătămată.

Astfel,

  ►  fiind vorba, pe de-o parte, despre o procedură obligatorie (Proiectul menționează în mod expres și chiar redundant în art. 676 alin. 1 că ”procedura de soluționare amiabilă obligatorie (…) este obligatorie”, exprimare care sperăm să nu fie menținută ca atare în varianta finală) şi,
  ►  pe de altă parte, persoana care se consideră vătămată pierde dreptul la această procedură prin încălcarea obligației de confidențialitate,

suntem de părere că încălcarea obligației de confidențialitate conduce la pierderea accesului la justiție de către persoana care a procedat astfel, prin pierderea dreptului, dar și a obligației de a urma procedura de soluționare amiabilă ca procedură prealabilă sesizării instanței de judecată.

Această concluzie este sprijinită de prevederile art. 675 din Proiect, care enumeră limitativ cazurile în care persoana interesată se poate adresa instanței:
  ►   nesoluționarea cererii în termenul legal;
  ►   respingerea cererii de către societatea de asigurări sau de asigurat;
  ►   dacă părțile nu se înțeleg cu privire la cuantumul prejudiciului.

Concluzia inadmisibilității unei cereri de chemare în judecată formulată de o persoană care a încălcat obligația de confidențialitate rezultă nu numai dintr-o interpretare sistematică, ci și dintr-o interpretare logică. Astfel, rațiunea obligației de asigurare a confidențialității este aceea de protejare a bunei reputații a personalului medical, în special, în condițiile în care nu s-a stabilit încă dacă a existat, într-adevăr, un caz de malpraxis. Așa cum se cunoaște, pentru un bun profesionist, ruinarea reputația pe care o are în domeniul medical are consecințe deosebit de grave asupra viitorului acestuia nu numai în raporturile cu viitorii pacienți, ci și în raporturile cu colegii de profesie. Tocmai de aceea, se justifică grija pe care legiuitorul o are pentru a păstra prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana acuzată de săvârșirea unui act de malpraxis, nu numai în fața organelor judiciare, ci și în fața opiniei publice.

Desigur, existând această consecință deosebit de gravă, sarcina probei încălcării obligației de confidențialitate de către petent aparține societății de asigurări și asiguratului. În cazul în care cazul devine public nu ca urmare a încălcării obligației de confidențialitate, ci ca urmare a altor împrejurări, persoana care  se consideră vătămată are în continuare dreptul de a urma procedura de soluționare amiabilă și, implicit, de a se adresa instanței de judecată dacă respectiva procedură rămâne fără un rezultat mulțumitor.

Ca și în reglementarea în vigoare, instanța competentă să soluționeze litigiile privind malpraxisul medical este judecătoria în circumscripția căreia a avut loc incidentul.

Concluzie

Dincolo de imperfecțiunile pe care le conține Proiectul, o parte dintre acestea fiind chiar de natură semantică, apreciem că acesta reprezintă un important pas înainte în reglementarea relațiilor dintre personalul medical și pentru pacienți. Personalul medical va fi apărat din punct de vedere pecuniar și, uneori, chiar din punct de vedere penal, de consecințele eventualelor erori săvârșite în activitatea medicală, iar pacienții au la îndemână un instrument care, dacă va fi folosit cu bună-credință de toate părțile implicate, le va putea asigura o despăgubire corectă și rapidă pentru prejudiciile suferite ca urmare a acestor erori.

Un rol deosebit de important în reușita procedurii de soluționare amiabilă a diferendelor dintre personalul medical și pacienți îl vor avea societățile de asigurări, care vor trebui să aibă disponibilitatea de a-și asuma consecințele eventualelor erori săvârșite de asigurați și de a oferi despăgubiri corecte pentru repararea prejudiciilor, în acord cu valoarea primelor de asigurare care vor fi încasate, mai ales că suntem încredințați că acestea nu vor fi deloc unele nesemnificative.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 9648 / 14224
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Dentons primește opt distincții în cadrul galei Europe Women in Business Law Awards
    Există viață și după orele de muncă în firmele de avocați din prima linie? Teea Eliade, avocat de Life Sciences, după ce a renunțat la viața din București și s-a apucat de programare: Manipularea și dorința de a trece peste și prin orice pentru a-ți atinge scopurile, volumul de muncă, munca peste program, neremunerată, și lipsa de respect pentru timpul personal au dus la decizia mea de a părăsi avocatura
    LegiTeam: Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen is recruiting lawyer | Banking & Finance
    LegiTeam: NNDKP is recruiting lawyers with experience in Real Estate
    MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman a asistat Nederlandse MKB la achiziția companiei IT BusyMachines. Echipă de 9 avocați, coordonată de partenerii Alina Popescu și Dana Rădulescu, implicată în proiect
    Alina Stăvaru devine Partener la RTPR Allen & Overy. Promovare din interior, o premieră pentru firma de avocați
    Ţuca Zbârcea & Asociaţii scapă Federația de Fotbal de pretențiile de 300 mil. E ale clubului FC Craiova
    Cum văd avocații Dentons evoluția practicii de Capital Markets, pe o piață în care companiile cu acționariat preponderent străin se finanțează din surse interne grupului din care fac parte, iar cele cu capital românesc nu au încă o cultură a pieței de capital. Rețeta succesului include abordările personalizate, cu elemente de creativitate și inovație
    Bondoc si Asociații is expanding its team. Four open positions
    Clifford Chance Badea și PNSA, în ‘bucla locală’ a unei finanțări de 134 mil. € acordate de IFC și o instituție financiară italiană grupului care deține în România fabrica de roți auto din Drăgășani. Ce avocați au coordonat proiectul
    Hotărâre definitivă obținută de NICULEASA LAW FIRM în fața ICCJ cu privire la caracterul „oneros” al relației dintre fiscal și penal, respectiv al limitelor caracterului „devolutiv” al contestației administrative
    Cu ce gânduri pornesc la drum fondatoarele firmei SIMION & BACIU | “Ne dorim clienți dornici de dezvoltare și proiecte interesante. ‘Cel mai bun’ ideal este exact ce ai acum; și idealul se va dezvolta în timp, odată cu noi”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...