ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum își alege gigantul British American Tobacco avocații cu care colaborează. Ileana Dumitru, Head of Legal BAT Romania: Orice firmă care își propune obiective ambițioase trebuie să aibă consultanți pe măsura obiectivelor

24 Noiembrie 2016   |   Stefania Enache

Cand se ia hotararea externalizarii unor servicii catre firme de avocatura sunt avute in vedere anumite criterii de performanta.

Ileana Dumitru, Head of Legal BAT Romania

 
 
Portalul BizLawyer continua seria materialelor dedicate oamenilor care ocupa pozitia de Head of Legal din marile companii locale. In articolul de astazi, Ileana Dumitru vorbeste despre provocarile muncii intr-o industrie foarte reglementata, cum este cea a tutunului, despre cultura organizationala dezvoltata intr-o companie de talia British American Tobacco (BAT), dar si despre rolul “juristului intern” in relatia cu firmele de avocatura.

Ileana Dumitru si-a inceput traseul profesional imediat dupa absolvirea Facultatii de Drept, in 1998. Trei ani a activat in avocatura, timp in care a lucrat pentru clienti din domenii diverse. Dupa definitivarea in profesie a ales o cariera de in-house.

“Am lucrat pentru o companie producatoare de bere pentru 13 ani, unde am inceput ca Legal Counsel, am promovat apoi ca Senior Legal Counsel, am avut si un intermezzo in marketing, ca Brand Manager Beck’s, experienta care m-a ajutat foarte mult sa inteleg businessul si din perspectiva comerciala, apoi ca Director Legal and Corporate Affairs. In anul 2014 am raspuns provocarii de a schimba industria si de a prelua pozitia de Head of Legal la British American Tobacco Romania”, povesteste Ileana.


Decizia de a accepta noul job a fost influentata foarte mult de renumele pe care BAT il are in piata, dar si de faptul ca a auzit doar lucruri bune despre cultura organizationala promovata de companie. “In BAT exista numeroase posibilitati de dezvoltare si promovare – ca dovada, la putin timp dupa ce am intrat in companie am fost desemnata sa supervizez unul dintre cele mai complexe proiecte – cel de pregatire pentru implementarea noii Directive Europene a Tutunului (40/2014) care a fost transpusa si in Romania de curand. Iar recent mi s-a oferit o noua provocare: aceea de a integra departamentele de Legal si cel de Corporate Affairs si a crea o echipa mixta care sa raspunda cat mai bine nevoilor companiei de adaptare la un mediu extern in continua schimbare”, sustine Ileana Dumitru.

Astazi, coordoneaza in cadrul BAT un departament mixt: Legal, Security (oameni, informatii si bunuri) si Relatii Externe (Corporate Affairs, Public Affairs, PR). ”Obiectivele departamentului sunt derivate din cele ale companiei; rolul nostru este acela de a acorda consultanta si suport pentru a ne asigura ca obiectivele companiei sunt realiste, ca toate oportunitatile sunt captate, iar, in final, ca obiectivele sunt atinse fara riscuri”, spune expertul.

O industrie a …schimbarilor

Industria in care activeaza este una plina de provocari. Ileana Dumitru este de parere ca, pana acum, cel mai important proiect in care s-a implicat a fost cel legat de transpunerea Directivei Tutunului. “A fost un proiect interdisciplinar, care a mobilizat toate functiunile companiei: Juridic, Tehnic (Operatiuni), Marketing, Financiar. Rolul departamentului nostru a fost esential atat intern, cat si extern: prin intelegerea cerintelor legale, colaborarea cu autoritatile de reglementare pentru o transpunere cat mai justa in legislatia nationala si comunicarea schimbarilor intervenite si lucrul indeaproape cu celelalte functiuni interne pentru a ne alinia atat cerintelor tehnice cat si din punct de vedere timp (sincronizare cu data intrarii in vigoare), dat fiind ca schimbarile implicau timpi de adaptare pe lantul de productie, furnizori externi etc”, puncteaza profesionistul BAT.

In industria tutunului exista o legislatie comunitara care se aplica, dar expertul BAT considera ca este esential insa ca legislatia locala sa tina cont de specificul tarii noastre. “Produsele din tutun sunt din pacate printre produsele cu o incidenta mare a contrafacerii si contrabandei. Pozitia geopolitica a Romaniei favorizeaza traficul cu produse de peste granita, dat fiind faptul ca Romania are peste 2.000 de km de granita cu tari din afara spatiului UE, unde produsele din tutun sunt cu pana la de 6 ori mai ieftine decat in Romania. De asemenea, Romania se afla pe locul 2 in Uniunea Europeana ca nivel al comertului ilicit. Avand in vedere ca cererea de produse este relativ constanta, orice prevedere extrema, sau lipsa reglementarii, la un moment dat poate crea blocaje in functionarea pietei legale, favorizand indirect piata neagra. Astfel ca una dintre preocuparile noastre este colaborarea continua cu autoritatile de reglementare si control in lupta cu piata neagra, asa-numita „duty non paid”, si gasirea de solutii comune pentru diminuarea incidentei acesteia”, subliniaza coordonatorul departamenului juridic al BAT Romania.

Ileana Dumitru mai spune ca in afara de legislatia specifica produselor din tutun - care urmeaza a fi completata cu prevederi privind trasabilitatea produselor - si legislatia fiscala este una care poate incuraja sau descuraja proiectele de investitii in acest domeniu. In plus, juristul mentioneaza legislatia europeana privind protectia datelor cu caracter personal care urmeaza sa se aplice incepand cu 2018 si legislatia privind managementul deseurilor de ambalaje care trece in prezent prin schimbari ca fiind proiecte ce pot avea un impact major asupra British American Tobacco Romania.

“Piata tigaretelor este o piata cu multe provocari si care, coroborata cu mediul economic in continua schimbare, ne solicita la maxim sa gasim solutii, dar suntem pregatiti sa le facem fata.  Putem spune ca singurul lucru constant in industria tutunului este schimbarea, insa suntem increzatori in viitor asa cum spunea fostul presedinte John F Kennedy „Schimbarea este legea vietii, iar cei ce se uita doar spre trecut sau prezent vor rata cu siguranta viitorul” (engl. „Change is the law of life and those who only look to the past or present are certain to miss the future”)”, adauga avocatul.

Despre business-ul BAT si despre strategii


British American Tobacco Romania detine in Romania trei entitati juridice: o entitate de productie, la Ploiesti, care produce tigarete pentru 25 de tari, astfel ca aproape jumatate din productia locala merge la export; o entitate comerciala care distribuie produsele in Romania, avand una dintre cele mai mari si performante echipe de vanzare  directa; un centru de servicii de resurse umane si financiare pentru celelelate entitati din cadrul grupului. In total, BAT are in Romania aproximativ 2.000 de angajati in cele trei entitati.

“Strategia BAT rezida din valorile noastre principale: spiritul antreprenorial, libertate prin responsabilitate, deschidere si putere prin diversitate”, puncteaza Ileana Dumitru.



Avocatura de business este un domeniu foarte dinamic si strategic, care poate aduce multa valoare clientilor, asa ca orice firma care isi propune obiective ambitioase trebuie sa aiba consultanti pe masura obiectivelor.”

Ileana Dumitru, Head of Legal British American Tobacco Romania

Criterii pentru externalizarea serviciilor


Compania are, la sediul sau din Londra, o echipa de specialisti care acorda suport tuturor entitatilor din diverse tari de pe glob, in special pe urmatoarele domenii: proprietate intelectuala, litigii strategice, comercial, anti-ilicit trade etc. ”La randul nostru, pe plan local, colaboram cu diversi avocati specializati in diverse domenii, dupa caz. Apelam la specialisti, pentru ca evident nu putem sa angajam intern specialisti in toate domeniile de drept, avocatii, in general sunt profilati pe anumite domenii, iar noi ne dorim sa lucram cu cei mai buni din fiecare domeniu”, afirma Ileana Dumitru.

Cand se ia hotararea externalizarii unor servicii catre firme de avocatura sunt avute in vedere anumite criterii de performanta. “Este importanta intelegerea specificului companiei si gasirea unor solutii pentru spete care sa tina cont de acest specific. Nu in ultimul rand, suntem o companie extrem de dinamica si avem nevoie de multa flexibilitate din partea colaboratorilor. Bineinteles ca performanta si indeplinirea obiectivelor sunt criteriile principale, ca si flexibilitatea, costurile financiare sunt si ele importante dar nu sunt principalul criteriu in alegerea colaboratorilor externi”, subliniaza Head of Legal British American Tobacco Romania.

In acest context, juristul intern are un rol important in primul rand in a decide cand este necesara externalizarea, care este specialistul extern cel mai potrivit, iar ulterior in a „traduce” in termeni juridici situatiile de business pentru care este necesara consilierea externa, astfel incat avocatul extern sa poata oferi suport in cunostinta de cauza si sa i se usureze acestuia interactiunea cu beneficiarii finali.

“De asemenea, se asigura ca proiectele sunt sincronizate cu nevoile interne, ca pasi intermediari si ca rezultat final. Totodata, la luarea deciziei finale de business, aportul juristului intern este unul esential. Colaboram cu avocati specializati in principal pe aspecte legate de concurenta. Acordam importanta deosebita conformarii cu legislatia concurentei, in acest sens avem implementat un program intern permanent care consta in traininguri pentru angajati, analize ale practicilor si proceselor de business pentru a ne asigura ca respectam aceste prevederi. Colaboram de asemenea pe aspecte legate de dreptul muncii si protectia datelor cu caracter personal, litigii sau aspecte de drept comercial”, explica Ileana Dumitru.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 70 / 77
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PwC România și D&B David și Baias au asistat Fiterman Pharma în vânzarea portofoliului de produse Uractiv către Terapia
Mușat & Asociații continuă tradiția organizării conferințelor din seria „Parteneriat în insolvență – opțiune sau necesitate?”. Temele dezbătute au avut ca punct de pornire cazuistica din portofoliul firmei, dublată de interpretări jurisprudențiale novatoare și de opinii exprimate de cei mai respectați practicieni în domeniu
Echipa de litigii a firmei Bondoc și Asociații SCA anunță un nou succes în materia eligibilității cheltuielilor în mecanismul de finanțare europeană
LegiTeam: Simion & Baciu is loooking for an associate | Corporate, M&A
Americanii de la Lear Corporation au fost asistați de avocații Mitel & Asociații în tranzacția de preluare a firmei Thagora Technology. Partenerii Mădălina Mitel și Șerban Șuchea au coordonat echipa care a dus proiectul la final
LegiTeam | Simion & Baciu is looking for a new colleague (Consumer protection & Advertising)
Activitate intensă în practica de Employment de la Mitel & Asociații, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Mădălina Mitel, Partener: Echipa noastră are o vastă experiență în toate domeniile de activitate, clienții fiind activi într-o multitudine de domenii economice. Această experiență ne conferă o viziune globală asupra dinamicii pieței de profil, a necesităților acesteia și a modului în care ele pot fi satisfăcute
Mandate provocatoare, soluții creative și multe proiecte cu un caracter profund de noutate în practica de Pharma & Life Sciences de la Guia Naghi și Partenerii | De vorbă cu Manuela Guia (managing partner) și Tudor Nacev (managing associate) despre modul în care lucrează echipa, proiectele în care avocații acționează ca parteneri strategici ai clienților și provocările cu care s-ar putea confrunta jucătorii din acest sector
Soluție definitivă obținută de D&B David și Baias într-o dispută fiscală complexă pentru un dezvoltator imobiliar: Instanțele de judecată cenzurează dubla impozitare și alte neregularități ale unor acte de impunere
POPESCU & ASOCIAȚII obține o victorie importantă pentru clientul Rotary Construcții, într-un dosar la Curtea de Arbitraj Internațional. În dispută, un contract FIDIC complex, cu o valoare de cca 100 mil. lei
Hotărârea definitivă în dosarul Colectiv închide un capitol important al justiției române | Avocații ZRVP au asigurat asistența juridică pentru 45 de supraviețuitori și persoane apropiate victimelor în cadrul unuia dintre cele mai mari și complexe proiecte pro bono desfășurate în România: 6 ani de procese, peste 150 de termene de judecată, peste 3.000 de ore de asistență juridică în materie penală
Cum să-ți împlinești visul de a practica avocatura în propria firmă, înființată în afara granițelor | Rețeta succesului, în varianta Florentinei Marin, fondatoarea Marin & Pasalodos, din Barcelona. ‘Planul nostru este să ne dezvoltăm și să deschidem cabinete în alte orașe din Spania, România și în alte țări’, spune avocata
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...