ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Instabilitatea şi lipsa de predictibilitate legislativă, identificate de instanţe ca principala vulnerabilitate a sistemului judiciar (raport CSM)

20 Aprilie 2016   |   Ioana Duta

"Sunt şi instanţe care indică drept vulnerabilitate salarizarea insuficientă a întregului personal. Se propune, ca soluţie, alocarea de la bugetul statului a unor sume corespunzătoare finanţării instanţelor şi stabilirea unui anumit procent din PIB pentru justiţie".

 
 
Instabilitatea şi lipsa de predictibilitate legislativă au fost identificate de instanţe ca principala vulnerabilitate a sistemului judiciar, potrivit raportului pe 2015 privind starea justiţiei, dat publicităţii miercuri de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

"În vreme ce pretenţiile faţă de performanţele justiţiei cresc, aceste performanţe nu pot fi obţinute întotdeauna doar prin efortul celor implicaţi în sistemul justiţiei. Astfel, în continuare, judecătorii reclamă ca vulnerabilitate principală a sistemului instabilitatea şi lipsa de predictibilitate legislativă, cadrul legislativ stufos şi incoerent, cu modificări de ordin legislativ şi regulamentar fără studii de impact şi fără a asigura resurse materiale şi de personal, nearmonizarea normelor de procedura şi de fond cu deciziile Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, se invocă şi necesitatea ca intervenţia Curţii Constituţionale să aibă loc în limitele de competenţă ale acesteia", se arată în raport.


Practica neunitară, generată, de regulă, de prea frecventele modificări legislative, este o altă vulnerabilitate semnalată de unele instanţe.

Instanţele au mai indicat drept vulnerabilitate a sistemului grevarea curţilor de apel cu soluţionarea cauzelor penale în apel, în urma adoptării noului Cod de procedură penală care prevede că tribunalele nu mai au competenţă de soluţionare a cauzelor ca instanţe de control judiciar cu excepţia contestaţiilor, astfel că numărul de judecători şi personal auxiliar a devenit insuficient faţă de volumul de activitate.

S-a invocat, totodată, reglementarea imprecisă a unor instituţii în codurile de procedură, cum ar fi contestaţia în anulare, soluţiile la plângerea împotriva actelor procurorilor, camera preliminară, redeschiderea procesului penal sau folosirea documentelor clasificate în faza de urmărire penală şi în instanţă.

Soluţiile propuse au vizat, în general, acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Consiliului Superior al Magistraturii şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă Ministerul Justiţiei a apreciat că în acest caz ar fi vorba de o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.

"Cu privire la aceste soluţii, Ministerul Justiţiei învederează că această modificare ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, transferarea unor atribuţii ale puterii executive către cea judecătorească putând duce la fragilizarea statului de drept. S-a mai arătat că nimic nu împiedică Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii să transmită propuneri de modificare a cadrului normativ către MJ. Mai mult, toate proiectele MJ sunt transmise Consiliului Superior al Magistraturii pentru aviz", se menţionează în raportul CSM.

Lipsa resurselor umane este reclamată în continuare de majoritatea instanţelor ca fiind o vulnerabilitate a sistemului. Printre soluţiile propuse se numără suplimentarea schemelor de personal, redistribuirea posturilor de la instanţe supradimensionate la instanţe cu probleme de personal, desfiinţarea unor instanţe cu activitate mică şi distribuirea posturilor la instanţele aglomerate, dar şi o mai bună politică de resurse umane a CSM. Instanţele au mai acuzat subfinanţarea sistemului, insuficienţa autonomiei financiare, precum şi condiţiile materiale improprii în care îşi desfăşoară activitatea.

"Sunt şi instanţe care indică drept vulnerabilitate salarizarea insuficientă a întregului personal. Se propune, ca soluţie, alocarea de la bugetul statului a unor sume corespunzătoare finanţării instanţelor şi stabilirea unui anumit procent din PIB pentru justiţie", se precizează în document.

Credibilitatea sistemului judiciar reprezintă, în opinia unor instanţe, o vulnerabilitate a sistemului. Alte instanţe consideră că magistraţii evită să îşi asume responsabilităţi profesionale, atât în privinţa funcţiilor de execuţie, cât şi a celor de conducere, fiind tot mai numeroase situaţiile de abţinere din dorinţa de a risipi orice îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului în condiţiile în care declaraţiile de abţinere nu sunt întotdeauna justificate cu elemente obiective.

Printre soluţiile propuse se numără asigurarea unei pregătiri profesionale corespunzătoare, inclusiv sub aspectul comportamentului şi al interacţiunii sociale, stabilirea unui profil al judecătorului de care să se ţină seama şi în procedura de recrutare şi asigurarea unei politici coerente şi predictibile în materia răspunderii disciplinare, corelată cu luarea măsurilor de asigurare a cadrului optim de desfăşurare a activităţii, în timp ce alte instanţe propun aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a problemelor cu care se confruntă magistraţii în efectuarea actului de justiţie.

Instanţele au mai reclamat presiunile şi imixtiunile exercitate de mass-media şi factorii politici asupra sistemului judiciar pe durata derulării procedurilor judiciare, precum şi modul, de multe ori negativ, în care instituţiile media reflectă aspecte ţinând de funcţionarea sistemului judiciar. Ca soluţie au fost propuse intervenţia promptă şi eficientă a purtătorilor de cuvânt ai instanţelor sau a CSM, precum şi adoptarea unei legi a presei.

Parchetele au indicat ca principală vulnerabilitate a sistemului incoerenţa, inconsecvenţa şi imperfecţiunile legislaţiei, deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, recomandând intervenţia legislativă pe baza consultării magistraţilor de carieră.

Procurorii au mai invocat instabilitatea legislativă şi instituţională în aplicarea noilor coduri, prin declararea ca neconstituţională a unui număr foarte mare de dispoziţii, recomandând o reacţie promptă a legislativului pentru corelarea prevederilor neconstituţionale.

"Se arată, în acest context, că este necesară modificarea şi completarea legii privind organizarea poliţiei judiciare şi chiar o nouă lege, existând discrepanţe între capacitatea profesională a lucrătorilor poliţiei judiciare, care au şi alte misiuni, de a instrumenta cu operativitate cauzele penale în raport de exigenţele şi cerinţele procurorilor", se precizează în document.

În domeniul resurselor umane au fost invocate drept vulnerabilităţi schema insuficientă de personal, dar şi fluctuaţia personalului şi existenţa unor parchete mici, neatractive, care funcţionează cu un număr redus de procurori.

Pe lângă subfinanţarea sistemului judiciar, alte vulnerabilităţi indicate de parchete se referă la ineficienţa procedurilor judiciare, inexistenţa unei practici unitare, sistemul inechitabil şi nerealist de ocupare a funcţiilor de conducere, raportările excesive, exacerbarea ideii de independenţă fără responsabilitate sau dubla subordonare a organelor de poliţie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11 / 34
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BERD acordă un împrumut de 5 mil. EUR combinatului siderurgic Donalam Călăraşi. Finanţare asistată de DLA Piper Romania
Studiu CMS: Companiile din Europa Centrală și de Est sunt interesate de oportunitățile „verzi” oferite de Inițiativa „Belt & Road”. Varinia Radu, Partner CMS România: Investitorii chinezi și-au exprimat interesul pentru finanțarea și construirea proiectelor feroviare în România, a celor de infrastructură mare, dar și in domeniul energiei regenerabile
NNDKP a asistat un sindicat de bănci în acordarea unui credit de aproximativ 90 mil. € Grupului Carmistin. Echipa, coordonată de partenerul Valentin Voinescu
Dubla impozitare și ignorarea prescripției de către Administrația Fondului pentru Mediu, confirmate definitiv ca nelegale de către ICCJ într-o cauză în care avocații D&B au asistat cu succes un contribuabil în disputa fiscală
Clifford Chance, avocații băncilor în ultima emisiune de eurobonduri pe 2020. Ministerul Finanţelor a împrumutat 2,5 mld. € de pe pieţele externe
Presiunea bugetară din ce în ce mai mare va obliga statul să caute soluții pentru creșterea încasărilor. Cum lucrează echipele specializate în soluționarea problemelor legate de fiscalitate de la Popescu & Asociații, ce mandate primesc și ce sfaturi le dau clienților în această perioadă
În spatele scenei, alături de echipa de litigii de la CMS România, a cărei activitate a continuat la turație maximă în perioada crizei medicale. Horia Drăghici, Partener coordonator al practicii: Profilul activității contencioase a rămas în general neschimbat, remarcabilă fiind consolidarea poziției noastre în disputele strategice, ceea ce a generat o creștere a activității și a veniturilor
Situație “excepțională” în arbitrajul ICSID legat de Roșia Montană. Tribunalul admite o „nouă cerere” introdusă de reclamanți, cu mai multe variante de obținere a unor compensații
O nouă rundă de promovări la MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
Cum lucrează performanta echipă de litigii fiscale a firmei Reff și Asociații|Deloitte Legal și ce sfaturi oferă clienților intrați în vizorul Fiscului. Mihnea Galgoţiu-Săraru, Partener: E posibil să vedem un fenomen ce se manifestă deja în Europa, al investitorilor privați care solicită daune de la stat pentru măsurile restrictive, pe motiv de discriminare, lipsă de proporționalitate sau absenţa unor măsuri compensatorii corespunzătoare
„The Lawyer European Awards 2020”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | TZA și Popescu & Asociații, pe lista scurtă a premianților. ZRVP concurează, din nou, la titlul „European litigation team of the year”
MPR Partners a asistat J. Christof E&P Services SRL, societate deținută de Christof Industries Global, în notificarea transfrontalieră a unei concentrări economice privind servicii externalizate, în România și Serbia
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...