ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Anton Anton: România are resurse energetice multe, bune, nu foarte mari;trebuie păstrat mixul energetic

29 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Nu este eficientă, produce poluare, dar nu înseamnă că voi închide centralele de cărbune. Vor trebui retehnologizate, astfel încât nivelul de poluare din centralele pe cărbune să scadă, dar cărbunele va rămâne o componentă importantă a mixului energetic"

 
 
România este o ţară care are resurse energetice multe, bune, nu foarte mari, dar are de toate şi de aceea trebuie păstrat mixul energetic, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Energiei, Anton Anton, la audierile din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.

"România este o ţară care are resurse multe, bune, nu foarte mari, dar avem de toate. Avem şi nuclear şi hidro şi termo şi mixul acesta energetic trebuie să îl păstrăm. În sensul acesta, la nuclear, avem două unităţi în funcţiune şi de dorim să mai construim încă două. Cele două unităţi pe care le avem în funcţiune va trebui foarte repede să le închidem pentru că se termină timpul de funcţionare. Mai avem doi ani de zile. Din fericire există posibilitatea de reabilitare a lor şi acest lucru va dubla viaţa acestor unităţi", a spus Anton.


În privinţa centralelor pe cărbune, Anton a precizat că acestea vor rămâne o componentă importantă a mixului energetic, dar vor trebui retehnologizate pentru reducerea nivelului de poluare.

"La cărbune, avem o treime din energia produsă din arderea cărbunelui. Nu este eficientă, produce poluare, dar nu înseamnă că voi închide centralele de cărbune. Vor trebui retehnologizate, astfel încât nivelul de poluare din centralele pe cărbune să scadă, dar cărbunele va rămâne o componentă importantă a mixului energetic", a spus ministrul propus pentru portofoliul Energiei la audieri.

Anton Anton a afirmat că în sectorul hidro "se va bate" pentru hidrocentrala Tarniţa, care aduce României nişte "avantaje certe".

"Încep cu o afirmaţie tehnică, până astăzi nu avem alt sistem de acumulare a energiei decât acumularea prin pompaj. Deci primul lucru pe care trebuie să-l spun este că mă voi bate pentru sistemul Tarniţa, care aduce nişte avantaje certe. Nu numai naţionale, ci şi cel puţin regionale. Nimeni din jurul nostru nu este în stare să acumuleze energie. Şi astăzi ne batem din ce în ce mai mult să avem energie din resurse regenerabile. Foarte bine. Numai că aia vine când bate vântul şi când este soare, nu când aprinde cetăţeanul becul. Nu când consumatorul are nevoie de această energie. Şi pentru chestia asta am nevoie de un sistem de acumulare. (...) În afară de Tarniţa mai există nişte hidrocentrale care trebuie puse în funcţiune cât se poate de repede şi să vedem care este modalitatea de a construi noi centrale. În prezent, circa 40% din potenţial energetic este acoperit de hidrocentrale, deci mai avem ceva loc. În plus, cred că este nevoie de reabilitarea turbinelor, adaptarea lor la noile condiţii pentru că astăzi vârful se acoperă numai cu centrale hidro, pentru că nu am făcut nimic altceva. La hidro am nevoie de cercetare, dezvoltare şi reproiectare a agregatelor hidraulice", a explicat Anton.

Potrivit sursei citate, în sectorul de regenerabile este nevoie de "o preocupare serioasă şi sistematică" pe biomasă.

"La regenerabile, am văzut că avem păduri de centrale eoliene. Bine, rău, ele produc şi produc mult şi această energie trebuie să pot să o folosesc şi să pot să o stochez. Avem câmpuri de centrale solare. Nu ne-am preocupat serios şi sistematic de biomasă şi trebuie să facem nu numai partea legislativă ci şi pe cea operaţională, pentru că avem nişte condiţii impuse de Comunitatea Europeană din care facem parte", a mai spus ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Energie.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Energiei, Anton Anton, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Anton Anton a fost validat cu 44 voturi pentru, 13 împotrivă şi nicio abţinere.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7580 / 17823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
EXCLUSIV | MPR Partners intră în al treilea arbitraj ICSID, cu pretenții de cca. 383 mil. €, alături de avocații biroului newyorkez Squire Patton Boggs. De cealaltă parte, lângă reclamanți stă o firmă cu 1200 de avocați și 30 de birouri pe mai multe continente
Studiu Refinitiv | Sectorul fuziunilor şi achiziţiilor a frânat puternic în primul semestru al acestui an. Activitatea de M&A a scăzut cu 21 % la nivel global, iar în Europa Estică regresul a fost de 18 %. Câteva firme de avocați cu prezență la București strălucesc, însă, în clasamentele globale și europene
Wolf Theiss a asistat un sindicat de bănci în legătură cu acordarea unei facilități de credit către Romgaz S.A. în cadrul tranzacției de preluare a participaţiei Exxon în proiectul de gaze din Marea Neagră
Avocații Kinstellar spun că au remarcat preocuparea angajatorilor de a creiona strategii de menținere a personalului-cheie, fiind mandatați în acest sens cu elaborarea unor programe de tip Stock Option Plan sau a unor scheme de bonusare în funcție de performanțe. Activitate intensă în practica de Employment, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
Noul ghid al Comitetului European pentru Protecția Datelor ar putea aduce o creștere statistică a sancțiunilor, spun avocații Wolf Theiss, firmă cu o echipă dedicată proiectelor din acest domeniu | Biroul din București a asistat clienții în tranzacții complexe, care au implicat aspecte mai sofisticate de protecția datelor. Potențialii cumpărători ai unei afaceri sunt din ce în ce mai interesați să înțeleagă riscurile la care se expun din perspectiva protecției datelor și care sunt modalitățile de a se proteja
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...