ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Elena Iacob, Partener ZRP: Când m-am alăturat echipei aveam deja experiență de management. Provocarea a fost să demonstrez calitățile de lider în domeniul avocaturii de business

20 Iulie 2016   |   Andrei Delcet

Societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) a avansat doi avocati la statut de partener în cadrul procedurii de promovare internă din acest an – Elena Iacob si Alina Tugearu, ambele cu o bogată experientă avocatială si cu vechime considerabilă în cadrul firmei.

Elena Iacob, partener al firmei Zamfirescu Racoti & Partners

 
 
Dedicarea constantă, efortul susținut, măsurat în ore lungi de lucru, dar și rezultatele concrete, printre care gradul ridicat de retenție a clienților și dezvoltarea portofoliului de proiecte, sunt doar cateva dintre calitatile care au recomandat-o pe Elena Iacob pentru intrarea in randul partenerilor firmei Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP), promovare anuntata saptamana trecuta.

In ce cheie ar trebui citita insa aceasta miscare? Ce arii de practica vor fi consolidate prin promovarea Elenei Iacob in randul partenerilor ZRP? Si, nu in ultimul rand, de unde a venit leadership-ul profesional si in ce etape? . . .

In continuare, dezvoltarea a patru arii de practică vor rula în paralel, în linia firească de dezvoltare organică a firmei, a declarat Elena Iacob intr-un interviu acordat BizLawyer. Dar este posibil ca perioada următoare să implice o extindere a echipei de concurență, având în vedere ca în ariile bancar/finanțări și achiziții publice sunt deja echipe solide, recunoscute de multă vreme, a aratat noul partener ZRP. Când s-a alăturat echipei ZRP, Elena Iacob avea deja experiență de management. Provocarea a fost să demonstreze calitățile de lider în domeniul avocaturii de business. 

Cititi, mai jos, interviul acordat de partenerul ZRP publicatiei noastre.

BizLawyer: Pe ce veti pune accent dupa aceasta promovare: va  veti concentra pe Drept bancar și finanțări, practica in care aveti o experienta relevanta, sau va veti ocupa mai degraba de activitatea departamentelor de Concurență & Ajutor de Stat, Achiziții publice și Reglementare, pe care le-ati dezvoltat încă din anul 2010?

Elena Iacob: Inițiativele de dezvoltare pe cele patru arii de practică vor rula în paralel, în linia firească de dezvoltare organică a firmei. Este probabil ca perioada următoare să implice o extindere a echipei de concurență, având în vedere ca în ariile bancar/finanțări și achiziții publice avem echipe solide, recunoscute de multă vreme.

Dreptul bancar este zona în care comunicarea cu clienții este fluentă, iar asistența oferită bazată pe specializare, pragmatism și promptitudine. Planurile mele vor include întotdeauna acest domeniu, pe care îl consider domeniul meu de suflet.

Atât dreptul concurenței cât și domeniul achizițiilor publice sunt completate în mod fericit de specializarea în domeniul financiar. Toate necesită o bună înțelegere a mecanismelor de afaceri, a piețelor, a organizării și nevoilor clienților. Un produs juridic abstract, chiar dacă poate fi admirat pentru realizarea tehnică, nu servește nimănui. Consider că avem multe de oferit clienților în aceste arii de practică: abordare pragmatică și comercială, rigoare juridică, echipe multidisciplinare.

Ce credeti ca v-a recomandat pentru aceasta promovare? De unde credeti ca a venit leadership-ul profesional si in ce etape?

În primul rând, dedicarea constantă, efortul susținut, măsurat în ore lungi de lucru, dar și rezultatele concrete – gradul ridicat de retenție a clienților și dezvoltarea portofoliului de proiecte. Când m-am alăturat echipei ZRP aveam deja experiență de management. Provocarea a fost să demonstrez calitățile de lider în domeniul avocaturii de business. 

Care ar fi „profilul” clientilor asistati in ultimii 2 ani in aceste arii de practica? Ce tip de proiecte gestionati direct?

Firma noastră a asistat de-a lungul timpului majoritatea băncilor din România și un număr considerabil de creditori din străinătate. Avem, de asemenea, clienți din diverse alte domenii de activitate, cum ar fi clienți din industrie, din domenii conexe serviciilor financiare sau dezvoltatori imobiliari, pe care îi asistăm în mod curent cu privire la orice chestiuni de natură juridică în cursul activității lor. În plus față de proiectele specializate de finanțări și în materia serviciilor financiare, am gestionat direct, între altele, proiecte de asistență de dreptul concurenței în legătură cu investigații ale autorităților de concurență, notificări ale unor operațiuni de concentrare economică, elaborarea de programe de conformare și training-uri de concurență.

Care au fost cele mai complicate proiecte în care aţi asistat un client în domeniul dumneavoastra de practică si ce solutii ati gasit?

Un proiect sofisticat a fost cel de asistență în elaborarea a trei legi în materia achizițiilor publice, legea privind achizițiile sectoriale, legea privind concesiunile și legea privind remediile și căile de atac. Asistența a implicat corelarea și transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor directivelor în materie, ținând cont de jurisprudența relevantă dar și de specificul național, reflectat în poziția diverselor autorități implicate și în punctul de vedere a participanților la piață, exprimat în etapele de consultări. Soluțiile au fost rezultatul unor analize complexe reflectate în prevederile normative propuse.

Un alt mandat important l-a reprezentat asistența Alro în investigația efectuată de Comisia Europeană cu privire la un potențial ajutor de stat, investigație închisă cu o decizie favorabilă, privind inexistența ajutorului de stat în sensul legislației comunitare. Proiectul a implicat o analiză multidisciplinară, cunoașterea detaliată a particularităților industriilor și piețelor vizate de investigație, precum și colaborarea cu firme de avocatură internaționale.

Am asistat Alro și în proiecte de finanțare sindicalizată, care au implicat negocieri cu grupuri de bănci românești și străine, precum și în legătură cu finanțarea de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Toate aceste proiecte au presupus o asistență juridică de înaltă calitate, colaborarea cu firme internaționale de avocatură, gestionarea unor aspecte complexe în termene solicitante. 

Care sunt cele mai importante proiecte ale firmei acum, in care sunteti direct implicata?

Firma noastră asigură asistență juridică unui client, o bancă membră a unui grup financiar european, în mai multe proiecte de restructurare a unor expuneri de credit (credite bancare, finanțări în leasing).

De asemenea, asistăm un grup financiar internațional în legătură cu intenția de achiziție a participației majoritare într-o instituție de credit de talie mică.

Care a fost cel mai fericit moment de împlinire profesională din cariera dumneavoastra?

Am avut șansa să am mai multe astfel de momente, este dificil să aleg unul anume. Îmi amintesc cu mândrie despre realizarea documentației standard de credit sau despre un contract complex, destinat utilizării într-un proiect de anvergură, cu privire la care am primit aprecieri din partea clienților.

Evident, nu pot omite momentele de confirmare, numirea în funcția de conducere într-o bancă, iar acum intrarea în structura de parteneriat a unei importante firme de avocatură din România.

Nu în ultimul rând, trăiesc astfel de sentimente în momentele în care colegii sau foștii mei colegi, membri ai echipelor pe care le-am coordonat, confirmă la rândul lor în proiectele în care sunt implicați, evocând pentru astfel de reușite experiența din perioada în care am lucrat împreună. 

Profesia cere sacrificii in privinta vietii personale. Succesul se masoara doar in proiectele finalizate cu bine, sau conteaza si capacitatea de a fi aproape de familie?

Ar trebui să păstrăm un echilibru între viața profesională și cea personală, a fi aproape de familie contează enorm. Încerc să pun în practică teoria, dar în avocatură nu există program fix, trebuie să te adaptezi cerințelor proiectelor și clienților, iar dacă faci totul cu pasiune, timpul zboară.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11992 / 18049
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MUȘAT & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
LegiTeam | ZRVP recrutează avocat definitiv (Departamentul Consultanță)
LegiTeam | Bondoc & Asociații is expanding its team
Perspectiva Fuziunilor & Achizițiilor în 2023, raport CMS & Mergermarket | Mediul de afaceri este optimist, în ciuda condițiilor dificile ale pieței. Horea Popescu, Coordonatorul practicii la nivel CEE: Activitatea în regiunea noastră a avut o creștere constantă de aproximativ 10%. CMS continuă să dețină o poziție privilegiată în regiune
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
SIMION & BACIU câștigă premiul ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2022. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: Avocații și consilierii în proprietate intelectuală din cadrul firmei se remarcă printr-o combinație echilibrată de precizie profesională, un serviciu client personalizat și un mod de gândire care ia în considerare întreg contextul de business al clientului. Abilitățile și dedicarea echipei au făcut posibilă obținerea acestei distincții
Avocații din practica de Dispute Resolution & Litigation de la Mitel & Asociații lucrează cu motoarele turate | Magda Dima (Partener), coordonatoarea departamentului: „Tabloul litigiilor” arată promițător ca volum, complexitate și tonus al echipei. Firma a obținut rezultate remarcabile, anul acesta, în spețe sofisticate
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA | “Probleme practice în legătură cu existența și efectele convenției arbitrale”
RTPR a asistat BERD în finanțarea de 25 mil. EUR acordată Băncii Transilvania
Țuca Zbârcea & Asociații acoperă toată paleta de servicii pe care le presupune soluționarea diferendelor, de la litigii civile sau comerciale, arbitraje, dosare de insolvență, până la dosare penale. De vorbă cu partenerul Robert Roșu despre munca avocaților, mandatele complexe și tendința de creștere pentru anul în curs. Câteva cifre cheie, care dau dimensinea activității: Departamentul are aproape 60 de avocați, gestionează peste 4.500 de dosare aflate în derulare și a contribuit cu cca 45% la cifra de afaceri a firmei în 2021
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Secretarul Arbitral (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | M&A | Competition
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...