ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Transporturilor a anunţat câţi kilometri de autostradă vor fi daţi în folosinţă în 2018

15 Decembrie 2017   |   Mediafax

Pentru programul de autostrăzi şi variante ocolitoare în regim de autostradă, MT are un buget principal de 1,6 miliarde de lei (cu 300 de milioane de lei mai mult decât în 2017), la care poate adăuga credite de angajament de 15,6 miliarde de lei., scrie mediafax.ro

 
 
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat joi, la Parlament, că în 2018 vor fi daţi în folosinţă 156,7 kilometri de autostradă.

„Vor fi minim 156,7 kilometri daţi în folosinţă. Ca exemple, avem Ogra - Târgu Mureş, apoi trei sectoare din Târgu Mureş - Câmpia Turzii, Sebeş-Turda, vom finaliza şi Bucureşti-Ploieşti, Lugoj-Deva şi o parte din tronsonul de la Gilău”, a spus Felix Stroe, la audierea în Comisiile reunite de buget-finanţe pentru adoptarea bugetului Ministerului Transporturilor (MT) pe 2018.

Pentru programul de autostrăzi şi variante ocolitoare în regim de autostradă, MT are un buget principal de 1,6 miliarde de lei (cu 300 de milioane de lei mai mult decât în 2017), la care poate adăuga credite de angajament de 15,6 miliarde de lei. Adăugând şi fondurile pentru şosele şi drumuri naţionale, „bugetul total al MT destinat sectorului rutier este de 2,7 miliarde de lei, cu 24% mai mult decât bugetul din 2017”, a mai spus Felix Stroe.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6382 / 16458
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
KPMG Legal – Toncescu și Asociații asistă asociații Dentstore în tranzacția cu Abris Capital Partners. Laura Toncescu (Managing Partner) și Dragoș Iamandoiu (Senior Managing Associate) au coordonat asistența juridică acordată vânzătorilor
International arbitration for Romanian in house lawyers (24-25 februarie)
Echipa de arbitraj a ZRVP câștigă o nouă dispută arbitrală în domeniul construcțiilor. Partenerul Alina Tugearu a coordonat echipa
PNSA a asistat Pavăl Holding în achiziția complexului Dacia One. Partenerul Valentin Creața a coordonat echipa de avocați, iar Raluca Rusu (Tax Partner) a condus echipa care a asigurat consultanța fiscală în acest proiect
RTPR alături de Autonom Services la achiziția Premium Leasing. Echipă multidisciplinară de avocați coordonată de partenerii Costin Tărăcilă și Alina Stăvaru
Clienții BSMP din practica de Energie manifestă un apetit ridicat pentru proiecte în segmentele de oil&gas și regenerabile. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Din perspectiva practicii de Energie, putem afirma că anul 2021 a depășit nivelul anilor precedenți pandemiei COVID19
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Wolf Theiss a asistat Enercon GmbH în legătură cu vânzarea a 100% din părţile sociale deţinute în cadrul Ecoenergia SRL. Meinhard Stelte, Senior Consultant UEE Holding: ”Avocații noștri de la Wolf Theiss au acordat un sprijin remarcabil în această tranzacție”
SAA anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Doi avocați preiau roluri de partener, alți trei fac un pas înainte în carieră
Practica de Real Estate & Construction de la Wolf Theiss a derulat anul trecut unele dintre cele mai mari tranzacţii din piața locală | Interesul investitorilor se îndreaptă acum, cu precădere, către proiecte logistice şi industriale, dar şi către parcuri fotovoltaice şi eoliene. Piaţa rezidenţială continuă să fie atractivă, atât pe segmentul de high-end ̸ lux, cât şi al locuințelor ‘affordable’, spun avocații
De vorbă cu experții KPMG specializați în achiziții publice, despre modificările legislative, asistența acordată clienților și proiectele cheie din această arie de practică. Vlad Peligrad, Partener KPMG Legal – Toncescu și Asociații: Apartenența la rețeaua KPMG ne aduce avantaje unice pe piață. Echipele mixte de avocați și consultanți fiscali, tehnici, contabili abordează orice proiect din toate perspectivele
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...