ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Petcu: ANRE ar putea ieftini energia, întrucât scumpirea anterioară nu a fost fundamentată solid

16 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

Anterior, în cadrul comisiei, Petcu a precizat că, pe parcursul acestui an, au fost două etape de dereglementare, iar de la 1 ianuarie 2018 nu vor mai exista tarife reglementate aprobate de ANRE.

 
 
Preţul energiei nu va mai creşte până la finele acestui an, ci dimpotrivă, ANRE ar putea face o ajustare negativă, întrucât ultima scumpire nu a fost fundamentată solid, a declarat, joi, ministrul de resort, Toma Petcu, după audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă în acest an vor mai fi majorări la preţul energiei.

"Din punctul meu de vedere, nu sunt motive ca ANRE să facă o nouă majorare de preţ. Dimpotrivă, se aşteaptă de la ANRE o ajustare negativă, pentru că ultima ajustare de preţ nu a fost fundamentată suficient de solid", a spus ministrul.

Anterior, în cadrul comisiei, Petcu a precizat că, pe parcursul acestui an, au fost două etape de dereglementare, iar de la 1 ianuarie 2018 nu vor mai exista tarife reglementate aprobate de ANRE.


Ultima modificare de preţ operată de ANRE a fost la 1 octombrie 2017. La acea dată a existat o majorare pentru consumatorii casnici de 0,03 lei/kWh, ceea ce a însemnat o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh.

"În şedinţa din data de 26 septembrie 2017, Comitetul de reglementare al ANRE a avizat tarifele de tip Componentă de piaţă concurenţială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienţilor finali casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal. (...) Astfel, a rezultat o creştere medie, la nivel naţional, a tarifelor CPC cu 0,03 lei/kWh, faţă de creşterea medie cu 0,1 lei/ kWh, care ar fi rezultat conform propunerilor FUI", potrivit unui comunicat al ANRE de la acea dată.

"În vederea avizării, ANRE a luat în considerare următoarele elemente: rezultatele licitaţiei PCSU din 12-13.09.2017; preţurile medii ponderate înregistrate în urma tranzacţiilor încheiate pe OPCOM pe toate pieţele la termen, în perioada 9.08.2017-20.09.2017; energia necesară pentru pentru profilarea curbelor de consum şi echilibrare", au adăugat reprezentanţii ANRE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7464 / 17358
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PwC România și D&B David și Baias au asistat Fiterman Pharma în vânzarea portofoliului de produse Uractiv către Terapia
Mușat & Asociații continuă tradiția organizării conferințelor din seria „Parteneriat în insolvență – opțiune sau necesitate?”. Temele dezbătute au avut ca punct de pornire cazuistica din portofoliul firmei, dublată de interpretări jurisprudențiale novatoare și de opinii exprimate de cei mai respectați practicieni în domeniu
Echipa de litigii a firmei Bondoc și Asociații SCA anunță un nou succes în materia eligibilității cheltuielilor în mecanismul de finanțare europeană
LegiTeam: Simion & Baciu is loooking for an associate | Corporate, M&A
Americanii de la Lear Corporation au fost asistați de avocații Mitel & Asociații în tranzacția de preluare a firmei Thagora Technology. Partenerii Mădălina Mitel și Șerban Șuchea au coordonat echipa care a dus proiectul la final
LegiTeam | Simion & Baciu is looking for a new colleague (Consumer protection & Advertising)
Activitate intensă în practica de Employment de la Mitel & Asociații, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Mădălina Mitel, Partener: Echipa noastră are o vastă experiență în toate domeniile de activitate, clienții fiind activi într-o multitudine de domenii economice. Această experiență ne conferă o viziune globală asupra dinamicii pieței de profil, a necesităților acesteia și a modului în care ele pot fi satisfăcute
Mandate provocatoare, soluții creative și multe proiecte cu un caracter profund de noutate în practica de Pharma & Life Sciences de la Guia Naghi și Partenerii | De vorbă cu Manuela Guia (managing partner) și Tudor Nacev (managing associate) despre modul în care lucrează echipa, proiectele în care avocații acționează ca parteneri strategici ai clienților și provocările cu care s-ar putea confrunta jucătorii din acest sector
Soluție definitivă obținută de D&B David și Baias într-o dispută fiscală complexă pentru un dezvoltator imobiliar: Instanțele de judecată cenzurează dubla impozitare și alte neregularități ale unor acte de impunere
POPESCU & ASOCIAȚII obține o victorie importantă pentru clientul Rotary Construcții, într-un dosar la Curtea de Arbitraj Internațional. În dispută, un contract FIDIC complex, cu o valoare de cca 100 mil. lei
Hotărârea definitivă în dosarul Colectiv închide un capitol important al justiției române | Avocații ZRVP au asigurat asistența juridică pentru 45 de supraviețuitori și persoane apropiate victimelor în cadrul unuia dintre cele mai mari și complexe proiecte pro bono desfășurate în România: 6 ani de procese, peste 150 de termene de judecată, peste 3.000 de ore de asistență juridică în materie penală
Cum să-ți împlinești visul de a practica avocatura în propria firmă, înființată în afara granițelor | Rețeta succesului, în varianta Florentinei Marin, fondatoarea Marin & Pasalodos, din Barcelona. ‘Planul nostru este să ne dezvoltăm și să deschidem cabinete în alte orașe din Spania, România și în alte țări’, spune avocata
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...